Otrava unui sărut

Capitolul 1 - Partea întâi

Septembrie, Marea Britanie

Giorgiana privi pentru a treia oară în jurul ei, admirând tabloul ireal. Un conac construit din piatră albă şi proiectat în stilul neoclasic, întinzându-se de-a lungul a cinci sute de hectare. Proprietatea aparţinea lui Silver Armstrong, Ducele de Langdon. Pomi, dealuri, câmpii şi chiar şi un lac în zare. Ducele obişnuia să îşi petreacă dimineţile pe marginea acestuia, bându-şi ceaiul de odinioară. Imaginea era magică. Păsări, broaşte, greieri şi veveriţe, toate acele animale îi ofereau ducelui o stare de bine. Mediul natural, aproape neatins de om, era perfect pentru orice artist.

Iubea persoana în care se transformase într-un an în care toată lumea îi dăduse cu piciorul. După ziua morţii, Giorgiana o luă pe sora ei, Emilia, şi fugi cât mai departe de căminul în care crescuse. Odată ce ajunse în Londra, bârfele fură principalele vinovate pentru moartea micuţei. Lordul Chiristian le urmărise zi și noapte, iar Giorgiana nu putu să înțeleagă ce motiv avea să le omoare. Ce fel de om era acela care putea să împuște un copil nevinovat, să se bucure de sângele ce tâşnea din rănile provocate de pistol. Situația aceea o depășea, dar venise timpul să facă ceva pentru ea și pentru sufletele celor mai iubiți oameni din viața ei. Trebuia să îi răzbune. Trebuia să facă orice pentru a le arăta acelor avari ce însemna cu adevărat puterea banului, puterea unui nobil adevărat.

Tânăra își aranjă pentru ultima oară părul și rochia albă din pânză topită ce o purta. Își croi drum spre ușa conacului, gândindu-se numai la cât de scump avea să plătească Lordul. Numai gândul acela o încuraja, o ambiționa și o umplea cu ură. Ea nu era rea, nu era genul de persoană care prefera lucrurile murdare, secretele și crimele, dar în acel moment, era necesar. Privi pentru ultima oară spre cer, cerând în șoaptă putere și răbdare. Cu lacrimi în ochi, rosti numele celor trei îngeri care o priveau din ceruri. Inspiră și expiră zgomotos, iar după câteva secunde, își duse buricele degetelor către ochi și își șterse broboanele fierbinți ce-i înceţoşară privirea.

Ușa masivă din fața ei îi transmitea, în mod ciudat, un sentiment de pace. Era ca și cum cel care alesese creația ei, o făcuse în raport cu sentimentele și stilul de viață. Giorgiana nu îl cunoștea prea bine pe duce, însă oameni din Londra vorbeau des despre el. Iar tânăra fu atentă de fiecare dată, memorând fiecare bârfă, fiecare comentariu. Unele doamne susțineau că ducele era în căutarea dragostei și că nu era absolut deloc pretențios în legătură cu zestrele viitoarei sale ducese. Altele... îl catalogau drept pămpălau încrezut, căci fugea de orice femeie și își construise un imperiu doar pentru propria sa viață. Nu lăsa pe nimeni să ocupe în loc în ea. Unicele persoane care vizitau des conacul ducelui era servitoarele sale. Giorgiana voia să fie una din ele. Numai așa putea să se răzbune, să afle lucruri noi despre Lordul Christian.

Bătu în lemnul gros, așteptând ca una dintre servitoarele ducelui să îi deschidă. Privea în jurul ei uluita de bogățiile lui Silver Armstrong. Pe bună dreptate nu avea nevoie de nicio femeie, căci majoritatea îl doreau pentru avuţiile sale și nici pe departe pentru sufletul său. Dar nici Giorgiana nu era prea departe de ele. Ea voia răzbunare, răzbunare prin intermediul lor, a celui cu renume. Rânji obraznic în sinea sa. Ura era otrăvitoare, parșivă și putea schimba un om la o suta optzeci de grade. Însă ei meritau. Mama, tatăl și sora ei. Numai pentru inocența lor o făcea. Își risca viața doar pentru a face dreptate, pentru a-i învenena pe toți.

Ușa se deschise, iar pe ea apăru o femeie în vârstă. Părul castaniu îl avea prins într-un coc mare, în vârful capului. Judecând după mărimea lui, Giorgiana putea paria că femeia avea o lungă podoabă capilară. Ochii îi erau veseli, la fel ca cei ai unui copil. Însă chipul... chipul îi era ușor atins de riduri, de urme pe care viața și le lăsase pe el. Îi zâmbi, căci nu voia să amâne și mai mult momentul.