Otrava unui sărut

Capitolul 4 - Partea a doua

Trasura se deplasa cu o viteza mult mai mare decât Giorgiana s-ar fi așteptat. Îi păruse întreaga seară că totul se mișcase cu o moleşeala de nedescris, iar privirile incitante ale ducelui nu făceau altceva decât să o intimideze. Gândul îi era pierdut la seara ce trecuse, la noaptea ce îi lăsase în suflet un sentiment pe care nici ea nu îl recunoștea. Îi era greu să creadă că ducele fusese dus de nas de minciuna ei împodobită cu mici globuri de adevăr. Nu îi venea a crede nici că însuși diavolul de Christian putuse a fi atât de prost, dar se bucura. Nu putea spune că nu. O încânta ideea de a fi în centrul atenției și de a fi atât de admirată de duce pentru atitudinea pe care ar meritat-o în schimb Christian.

Bărbatul o analiză din cap până în picioare, încercând a-i atrage atenția prin modul său insistent de a o privi. Însă era în zadar, Giorgiana părea atât de pierdută în propriile gânduri că aproape și-ar fi dorit să verifice dacă încă mai trăia. Fusese un bal minunat pentru el și adorase modul în care aceasta le dăduse peste nas tuturor celor care își încercaseră norocul cu ea sau cu el. Adorase să danseze pe melodia vioarei și a pianului, să facă spectacol în fața oamenilor care îi privea cu gelozie. Probabil de ar fi știut toată lumea cine era de fapt Giorgiana, nu l-ar mai fi privit pe duce cu aceeași ochi. Însă bănuia că nu avea să mai dureze mult până vorbele aveau să prindă aripi și să zboare la fiecare ureche a fiecărui locuitor al Londrei și nu numai.

— Giorgiana, ești bine? o întrebă acesta într-un final.

Aceasta își mută pierdută privirea spre el și deschise gura pentru a răspunde, însă cuvintele nu erau încă pregătite să se alinieze într-o frază. O închise la loc și scranşi din dinți. Avea nevoie de un răspuns prompt, dar deja trecuseră secunde bune de când corzile ei vocale nu erau în stare să articuleze sunete.

— Da, zise sec, cu zâmbetul pe buze. Sunt foarte bine. A fost o seară minunată.

— Într-adevăr! Mi-a plăcut seara aceasta alături de tine. Păcat că ești doar o servitoare..., rosti fără a se gândi la consecințele de pe urma vorbelor.

— Mă bucur că seara a fost pe placul dumneavoastră, spuse și ea, ignorând ultima remarcă.

— Mi-ar plăcea, poate, să mă mai însoțești și la alte baluri. Acum nimeni nu știe decât că ești soția mea..., încercă a drege-o, dar fu în zadar.

— Cred că nu e o idee bună. Poate ar fi bine să spui tuturor cine sunt de fapt... Așa nu vom trăi niciunul cu vinovăția în suflet.

— Giorgiana. Am glumit mai devreme. Nu am vrut să te jignesc, dar nu am creat eu statuturile pe această lume. Faptul că provenim din familii diferite nu înseamnă nimic pentru mine.

— Dar pentru societate da și, din păcate, ea face legea, i-o tăiă cu dezamăgire și coborî din trăsură când auzi caii oprindu-se.

Își prinse rochia de ambele părți și coborî în grabă. Deși îl auzi pe duce rugând-o să se oprească și probabil apostrofând-o. Nu putea să nu recunoască că fusese o seară pe cinste, un bal pe care nu avea să-l dea uitării prea curând, dar cum întotdeauna exista un dar... Ea nu putea uita nici scopul pentru care inventase zilnic minciuni peste minciuni, adevăruri spuse pe jumătate... Scopul ei era să se răzbune, să îi facă pe toți să plătească pentru faptele urâte pe care le făcuseră. Primul era Christian, iar al doilea probabil fratele lui. Și într-un final, poate și ducele dacă ar fi continuat la nesfârșit cu ifosele ce îi dadeau dureri de cap fetei.

Pașii apăsați lăsau în urmă mici gropi în pământ, dar și printre pietrele ce formau o alee către casă. Intră imediat ce puse mâna pe clanţă și se asigură ca nici o servitoare să nu fie prin preajmă. Dar norocul nu ținea niciodată cu ea până la sfârsit. Așadar, Marion, cea mai neașteptată persoană, apăru după ușă de la bucătărie cu un pahar de lapte în mână și îmbrăcată sumar într-o cămașă de noapte.