Otrava unui sărut

Capitolul 8 - Partea întâi

Trandafirii înfloriți desprindeau un miros ce îi turmentau mințile Giorgianei. Era una dintre cele mai însorite și călduroase zile din ultimele luni. Adolescenta ieșise în grădina conacului pentru a se relaxa și a profita de vremea bună, dar și pentru a-l lăsa pe duce în compania bărbatului care i se oferise ca slujnic. Nu era treaba ei să se bage peste ceea ce el decidea, dar dacă ar fi avut curajul de a-i spune ce credea, ar fi făcut-o. Ea nu avea încredere îl acel bărbat. Avea vorbele la el, își spunea povestea ca pe o poezie repetată zi și noapte. De nu ar fi făcut și ea așa, nu și-ar mai fi dat seama. Dar era ușor de citit și tindea să creadă că și ducele știa. Giorgiana prefera să nu își bată capul cu ceea ce se întâmpla în viața lui, căci ea nu făcea parte propriu-zis din ea.

Cugetând liniștită asupra a ceea ce voia să îi povestească ducelui după încheierea discuției lui cu acel bărbat, fu surprinsă de Marion și de o tavă plină cu prăjituri. Își ridică privirea din pământ când observă pantofii de lac, proaspăt lustruiți și îi aruncă o uitătură cât se putea de urâtă.

— Doriți prăjituri, ducesă? Proaspăt coapte de bucătăresele dumneavoastră, zise pe un ton ironic.

— Nu cumva le-ai făcut tu și vrei să mă otrăvești? Obraznico!

— De ce aș vrea să fac una ca asta? întrebă pe un ton inocent, provocându-i râsul Giorgianei.

— Amândouă știm ceea ce simți pentru duce. Nu mă poți minți! ridică tonul fără a-și da seama. Marion, ești atât de stupidă... Iar modul tău de a te comporta și de a încerca să te bagi pe sub pielea noastră este de tot râsul, răspunse, dându-și cu superioritate o suviță după ureche.

— Dacă aș vrea într-adevăr să ți-l iau pe duce, mi-ar fi floare la ureche. Nimeni nu îl cunoaște așa cum o fac eu, Ducesă Giorgiana, replică, luându-i numele în râs.

— Te provoc! rosti serioasă, ridicându-se în picioare și doborându-i tava cu prăjituri. Ai face bine să strângi până și ultima frimitură.

Își croi drum spre salonul unde cei doi bărbați serveau câte un pahar de vin. Nu putea crede în cel fel reușea Marion de fiecare dată să îi strice buna dispoziție. Mintea ei cugeta încă la felul în care să îi spună ducelui adevărul. Îl merita. Era un bărbat bun. Făcuse totul pentru ea, o răsfățase într-o mie de feluri diferite. Fizic și moral. O făcuse se uite de murdăria ce o purta pe suflet și piele din cauza Vicontelui Christian. Silver o iubea seară de seară așa cum știa el mai bine, iar ea... ea se simțea în al nouălea cer alături de el. Dar totuși goală, goală de sentimente față de el. Mai degrabă era apreciere, simpatie... orice, dar nu iubire. I-ar fi mulțumit dându-și viața pentru el, pentru binele lui și l-ar fi ajutat așa cum și-ar fi dorit, căci și el o făcuse.

Privirile lor se regăsiră după o perioadă de câteva ore în care Giorgiana își ascunse irisurile de el. Se plimbase prin grădină, admirase rațele care pluteau deasupra lacului, mirosise fiecare trandafir în parte... Clipi către el, fluturându-și genele și zâmbind tandru. Dacă ar fi putut să-i spună tot ceea ce avea pe suflet doar din priviri, ar fi fost atât de bine! Silver și-a dat imediat seama la ce făcea referire Giorgiana, căci în cele câteva luni de când aceasta locuia alături de el, putuse s-o cunoască mai bine decât propria palmă. Îi făcu semn să aștepte câteva clipe, căci mai avea de discutat despre anumite reguli cu noua mână dreaptă. Giorgiana se retrase și îi spuse din priviri ca avea s-o găsească în dormitor, pentru mai multă intimitate.

Se foia de colo-colo, așteptându-l pe duce și repetându-și în gând tot discursul pe care și-l scrisese de-a lungul zilei. Era entuziasmată pentru că urma să scape de toată acea povară de pe suflet, pentru că putea împărți cu el tot ceea ce simțea și... ceva îi spunea că el nu o va critica, ci o va accepta așa cum este. Însă existau câteva gânduri negre ce îi întunecau rațiunea, ce o făceau să gândească și dincolo de pozitivitatea ce o cultivase în ultima perioadă.