Otrava unui sărut

Capitolul 4 - Partea întâi

În momente ca acelea şi-ar fi dorit să fugă departe, să se poată îngropa de una singură sau să facă o vrajă care să îi asigure dispariţia în  mai puţin de o secundă. Tot ce mai lipsea era chiar Christian. Nu fusese îndeajuns că trebuise să îndure criticele acelor femei fără scrupule, a fiicelor contesei şi a contesei însăşi. Trebuia să gândească repede, căci Lordul era chiar în faţa ei, aşteptând să-i acorde un dans sigur spre moarte. Inima îi bătea cu putere şi putea jura că acela îi era sfârşitul. Ducele avea să afle în mod sigur că ea nu fusese trimisă de către Christian, ci doar plănuise să se răzbune pe el. Adunase informaţii timp de un an, trăind din ce aruncau oamenii la sfârşitul zilei, dormind pe pragurile din faţa uşilor sau chiar pe băncile ce erau poziţionate pe bordurile străzilor Londrei. Era încolţită de propriul destin. De oameni care o priveau suspicioşi, o bârfeau şi şuşoteau, adunând concluzii şi teorii.

— Christian! rosti bucuros Silver, apropiindu-se pentru a îşi îmbrăţişa bunul prieten.

— Bună, Silver! îl salută acesta, afişând un zâmbet fals pe chip.

— Ce te aduce pe aici? Adam a spus că nu ştie nimic de tine! Ne-ai făcut o surpriză tuturor.

— Într-adevăr, afirmă el mârşav. Ştii doar că îmi place să vă surprind, dar mai mult de atât... ai reuşit chiar tu!

Ducele îl privi nedumerit, neînţelegând unde bătea Vicontele Christian.

— Nu înţeleg, prietene. De când ai plecat nu ai învăţat deloc că trebuie să vorbeşti pe altă limbă cu mine? glumi acesta, râzând.

Giorgiana era terifiată. Nu mai putea articula niciun cuvânt, iar privirea îi pica numai pe lord. Dar nici acesta nu se lăsa mai prejos, căci o analiza din cap până în picioare, ca şi cum ar fi fost cea mai bună pradă a lui.

— Te-ai însurat..., rosti după câteva secunde în care stătu privind-o pe tânără. Cu o dulceaţă de fată, adăugă, făcându-l pe duce să îşi arcuiască o sprânceană.

— Este adevărat! Dar Giorgiana mi-a spus că..., vru să-i spună, dar fu întrerupt de către tânără.

— Cred că o să vă acord acest dans. Desigur în semn de mulţumire pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine! rosti repede Giorgiana, aproape pe nesuflate. Dacă mă scuzi, dragul meu, făcu o reverenţă, iar ducele afirmă cu o uşoară mişcare a capului.

Giorgiana îl prinse pe lord de mână şi îl duse spre un colţ al sălii, nevrând a fi auzită de către Silver. Nu putea nici măcar să-l privească, căci de câte ori încerca tot ce îşi aducea aminte era de felul în care buzele lui îi exploraseră întregul corp fără voie. Felul în care o torturase în acea noapte înainte de a fugi, felul în care o forţase să îl iubească în atâtea moduri... Vedea doar fascinaţia lui nebună de a face-o să geamă de durere, nicidecum de plăcere. Putea între zări dorinţa din ochii lui, felul nebun în care aştepta ca ea să spună ceva, să îl privească măcar. O vedea ca pe o floare proaspăt plantată în grădină, tânără, colorată, cu un parfum unic. O iubea la nebunie, dar nu era o iubire curată, ci una bolnavă, obsesivă.

Era din ce în ce mai speriată, mai terifiată de destin şi de bărbatul cu care dansa. Mâinile îi tremurau incontrolabil pe umerii lordului, lăsând în urmă zâmbete pe chipul lui. Era fericit că o vedea atât de fragilă din cauza prezenţei sale, era mândru că o putea modela după propria voie. Însă totodată, o furie nemărginită clocotea în înăuntrul său. Era gelos pe Silver, pentru că i-o furase pe Giorgiana. Fata era a lui şi oricât s-ar fi împotrivit el, o hârtie nenorocită nu avea să împiedice ca dragostea lui faţă de ea să fie dusă la bun sfârşit.