Otrava unui sărut

Capitolul 5 - Partea a doua

Giorgiana fu surprinsă când le anunță pe servitoare, iar acestea deja știau despre cina ce urma să se organizeze. Ducele fusese atât de sigur pe el încât le spusese dinainte să înceapă să gătească totul, căci cine s-ar fi opus unei asemenea cereri în căsătorie? Silver simțise dinainte scânteia dintre ei și ar fi jurat că Giorgiana ar fi acceptat. Dar și-o dorea, și-o dorea pentru că ceva fierbea înăuntrul ei. Giorgiana era pentru el o nouă speranță, căci doar asta emana sufletul, privirea și atitudinea ei. Speranță și nimic mai mult. Totul în jurul ei părea incert, dar pe măsură ce lucruri avansau, începea să recapete încrederea în sine și să vadă lucrurile mult mai clar. Era entuziasmată să organizeze cina și să se ocupe de rochia ce avea s-o poarte.

După multe rugăminți față de servitoare, acestea o asigurară că pregătirile urmau să iasă mai mult decât bine. Spre surprinderea ei, Marion fu prima care îi sări în ajutor pentru a ajuta-o să își aleagă rochia pentru seara specială de care urma să aibă parte. Giorgiana nu fu prea încântată de falsitatea lui Marion, însă decise că cel mai bine era să o lase să o ajute. Totuși, patru ochi nu stricau niciodată. Trasura ce le aștepta în fața conacului porni în grabă spre centrul Londrei, căci seara începea a se lăsa ușor ușor peste Marea Britanie. Niciodată nu s-ar fi gândit că planul ei avea să ia o întorsătură atât de abruptă, atât de dreaptă din anumite puncte de vedere, dar totuși... atât de nefericită. Titlul de ducesă suna extraordinar în gândurile ei, dar sentimentele pe care acesta i le aducea, erau de-a dreptul contradictorii.

Atelierul L'amor, a lui Gepetto Hordwar, era preferatul doamnelor din înalta societate. Francezul stabilit în Londra de mulți ani, atragea privirile tuturor cu creațiile sale spectaculoase. Rochii din mătase, din dantelă și licră, dar și alte materiale care le facea pe femei să geamă de plăcere cu o simplă atingere. Pentru seara ce urma, Giorgiana avea nevoie de una care să îi lase muți. De aceea, din spusele ducelui, alese atelierul lui Gepetto. Astfel, nu risca să dea toți banii pe un material ce nu avea să se așeze absolut deloc pe corpul ei atletic.

— Ești bucuroasă că vei deveni doamna lui? întrebă Marion în momentul în care trăsura cu cei doi cai începu a încetini. Cred că oricine ar fi, nu? continuă atrăgându-i atenția Giorgianei.

— Marion, ai venit cu mine pentru ce?

— Voiam doar să știu, se răsti pe un ce nu-i conveni fetei.

— Voi fi ducesa ta! Așadar, acordă-mi respectul care mi se cuvine.

Marion nu mai rosti un cuvânt, ci doar își muşcă limba și tăcu. Într-o oarecare măsură, Giorgiana avea dreptate. Urma să devină ducesă și totodată șefa casei. Îi era greu să se obișnuiască cu acel gând căci era pentru prima dată când cineva le dădea ordini, le spunea ce să gătească și de câte ori să schimbe paturile. Avea să le foiască după bunul ei plac, deși Giorgiana nu părea genul acela de om, Marion nu putea avea încredere în ea. Iar prin minte îi trecea doar apariția unui copil în viața tuturor. Un copil ar fi schimbat situația la o sută optzeci de grade, dar nu numai asta, ci l-ar fi schimbat și pe duce. Nu părea un om care să îndrăgească prea mult copii, însă nici unul care să îi urască. Cugetând atât de adânc și atât de departe, Marion nici nu realiză când trăsura se opri.

— Hai odată, Marion! Nu stau după tine! o trezi glasul piţigăiat al Giorgianei din visare.

Marion mormăi câteva înjuri în barbă, iar imediat după, își urmă stăpâna spre interiorul atelierului. Gepetto le întâmpină cu drag, neștiind cine erau, însă acesta fusese dintotdeauna respectuos cu orice doamnă ce îi calca paradisul. Imediat ce dădu ochii cu frumusețea magazinului, Giorgiana începu a își căuta rochia potrivită pentru duce. Evident că al ei gând stătea cel mai mult la ce impresie avea să îi lase ducelui și nu celorlalți prezenți. În ochi zări una roșie cu mai multe funde albe împrăștiate pe toată lungimea ei. Însă la corpul ei, era total nepotrivită.