Otrava unui sărut

Capitolul 3 - Partea a doua

— Eşti pregătită?

Vocea ducelui răsună în toată trăsura, ceea ce o făcu pe Giorgiana să tresară şi să privească în sus timidă. Chipul blând al ducelui o analiza pe tânără de jos până sus, oprindu-se din când în când la numite părţi ce îi încercau autocontrolul. Rochia i se mototolise în poale, iar mâinile acoperite de mănuşi din dantelă, strângeau cu putere materialul. Stresul fusese primul sentiment ce predominase ziua fetei, iar de când se apropiaseră de locul unde era organizat dineul, se accentuase şi mai mult. Inspiră adânc şi îi întinse într-un sfârşit mâna ducelui, acesta prinzându-i-o şi ajutând-o să iasă.

— Chiar e nevoie să facem asta? îl întrebă într-un moment de panică.

— Giorgiana, cumva dai înapoi? aceasta înghiţi în sec şi afirmă îngrozită. O să fie bine, promit, îi spuse şi îi prinse braţul sub al tău, asigurându-se că nu avea să plece.

Scările ce duceau spre intrarea în salonul mare, îi făceau treaba mult mai grea tinerei, care dacă nu ar fi fost datorită mânii ducelui, ar fi căzut încă de când păşise pe prima scară. Uşile erau larg deschise, iar Giorgiana îşi mijii ochi pentru a vedea mai bine ce se ascundea înăuntru. Lumina lampelor ce atârnau de tavanul înalt, iluminau chipurile tuturor celor prezenţi, iar ea încerca din răsputeri să recunoască vreo unul. Nu ştia dacă să se bucure că n-o făcuse sau să îi pară rău că nu putea crea nici o conversaţie în acea seară.

De îndată ce păşiră în salon, toate privirile se îndreptară spre ei, iar toată gălăgia ce se auzise înainte de a se face văzuţi, se transformase într-o linişte mormântală. Gura doamnelor şi domniţelor atinseseră pământul de uimire, iar fel şi fel de întrebări le brăzdau mintea. Aşteptau cu nerăbdare ca aceştia să ajungă într-un punct fix al încăperii pentru a putea începe să bârfească, însă ducele nu avea să dea curs acelor vorbe. În ciuda faptului că habar n-avea ce urma să le spună despre ei şi povestea lor de iubire, încercă a fi optimist.

Ducele o zări pe Contesa de Burtfan, alături de câteva Lady's, dar şi de cele două fiice ale ei: Lady Margaret şi Lady Amelie. Două tinere cu adevărat frumoase, educate şi respectuoase, însă faptul că tot ceea ce voiau era averea celor mai bogaţi nobili, le făcea frumuseţea să scadă sub orice critică. Podoaba lor capilară era împletită în acelaşi fel, iar părul blond, ca firul de aur, se făcea remarcat încă de la distanţă. Toate trei priveau în direcţia ducelui, dezamăgite, însă contesa reuşea să ascundă acel sentiment mult mai bine.

— Bună seara, doamnelor, le salută ducele, iar cele trei femei făcură o reverenţă.

— Bine aţi venit! rosti prima Lady Margaret.

— Chiar ne bucurăm că ne onoraţi cu prezenţa! spuse Lady Amelie, încercând a micşora distanţa dintre ea şi duce.

Exact cum îşi imaginase. Atât contesa, cât şi fiicele sale aşteptaseră ca ducele să se prezinte singur, asta pentru ca una dintre ele să îşi pună bine gheara pe el în acea seară. Dar spre surprinderea şi dezamăgirea lor, ducele fusese mult mai deştept faţă de ele. Tinerele o priveau pe Giorgiana cu invidie, analizând-o din cap până în picioare, măsurându-i şi scamele de praf de pe rochie — de ar fi existat vreo una. Încă sperau ca acea domnişoară să îi fie bărbatului doar o verişoară, un neam îndepărtat. Orice altceva în afară de parteneră, iubită sau soţie.

— Cine este domniţa? îndrăzni contesa, fluturând din gene către duce.

— Este Ducesa de Langdon, soţia mea, adăugă acesta mândru, trăgând-o mai aproape pe Giorgiana.