The story of us

Capitolul 16

S-a apropiat de fereastra, privind cum se ridica soarele rosiatic deasupra pamantului. A oftat adanc, simtindu-si inima sfasiata. Plangea cu lacrimi de sange alegerea facuta, gandindu-se la fericirea pe care a pierdut-o. 

Toata fericirea la care visase de atata timp, nu a existat niciodata. In cele din urma, adevarul a risipit ceata deansa care ii acoperea ochii ce nu vroiau sa vada realitatea. Tristetea o ucidea usor si linistea ii inunda sufletul, devenind insuportabl.

A privit micult ecran al telefonului, amintindu-si rugamintea lui Ashton. Nu avea de gand sa-l sune...nu avea putere. In plus, ce ar fi putut sa-i spuna? Ca a ajuns si ca Londra e un oras superb? Penibil! A strigat cat o tineau plamani, dand din maini si din picioare. Il striga, vroia sa fie langa ea, sa o imbratiseze si sa-i spuna "Totul va fi bine, iubito! Sunt langa tine, nu te va mai rani nimeni, niciodata!".

Nu, nimic nu mai era bine, el nu era langa ea si moartea ii parea din ce in ce mai atragatoare insa i-a promis ca nu va mai recurge la un gest atat de extrem. Mai apoi, s-a gandit si la suferinta persoanelor care tin la ea si apoi si l-a imaginat plangand-o cu lacrimi de sange, asa cum si ea il plangea pe Josh.

A izbucnit intr-un ras isteric, cu un strop de nebunie. Nu stia ce se intampla cu ea. Durerea din piept de intensifica, simtea ca oxigenul se risipeste si ca peretii se strang in jurul ei. Propria ei minte devenise o capcana mortala, in incercarea de a-si regasi echilibrul. Totul era in zadar...fara el, nimic nu mai e la fel. S-a ridicat brusc, indreptandu-se spre dulapul mare din camera. Avea de gand sa se plimbe, sa exploreze Londra. Poate isi va gasi o noua iubire....poate.

Si-a pus o pereche de jeansi negrii, un plovar alb, lung, un fular ciocolatiu si o caciulita de aceasi culoare, si-a luat geanta, s-a incaltat cu ghetele maro si a iesit spre libertate. Frumusetea orasului si arhitectura lui o fascina. Totul era perfect, chiar si vremea, care de cele mai multe ori era posomorata. A intrat intr-un parc si si-a scos aparatul, vrand sa imortalizeze linistea naurii. 

Uitandu-se la fotografiile facute, uita de drum si merge haotic pe alee. Se loveste brusc de pieptul bine facut al unui baiat si cade, scapandu-si aparatul care se face bucati. Se uita cu parere de rau la el, stiind ca acolo erau toate pozele ei cu Ashton. A clipit in repetate randuri, incercand sa-si opreasca lacrimile ce se ivisera in coltul ochilor sai. 

I-a prins mana baiatului si s-a ridict, scuturandu-si hainele de praf. S-a uitat in ochii lui verzui, zamindu-i frumos.

                    "Imi pare rau, am fost neatenta!"

              "Este in regula! A fost vina mea! Te-am vazut venind spre mine dar era mult prea ocupat sa ma dau din calea ta. Iti datorez un aparat nou!"

A ras scurt, intinzandu-i mana, facand cunostinta. A aflat ca il cheama Harry si ca are 20 de ani. Nimic mai mult, nimic mai putin. Aspectul spunea despre el ca e un baiat atent si ingrijit. Buclele marioni erau date pe spate, zambetul perfect si gropitele adorabile il faceau sa para o persoana de incredere.

Umorul si sarmul sau au cucerit-o repede insa, nu se putea compara cu Ashton. Era ceva ce nu poate fi descris. Un fenomen intalnit destul de des, asa numitul fenomen al comparatiei. Ashton vorbea altfal, zambea altfel...facea totul altfel. Mult mai frumos...

Si asa, in preajma unui alt baiat, comparand continuu trecutu su prezentul, pe Ashton cu Harry, realizeaza ca l-a pierdut pentru totdeauna. A dat cu piciorul iubiii lui si acum sufera, desi strainul simpatic o facea sa rada necontenit. Si-a strans in pumn A-ul ce-l purta la gat, simtindu-l mai aproape. Si cu toate astea...era departe. 

Asta a fost capitolul 16! Scuzati eventualele gresei si sper sa va placa. Va iubeesc!:*