The story of us

Capitolul 27

La brat cu tatal ei, se indrepta cu pasi marunti spre altar, unde Harry o astepta, fermecat de aparitiea ei incantatoare. Cauta cu privirea un chip cunoscut, o persoana care sa-i afiseze un zambet cald si incurajator insa...tot ceea ce vedea erau chipuri straine cu zambete false, care pretindeau ca sunt fericite pentru ea, cand, in realitate, ar face orice sa sufere. Era o straina la propria ei nunta. 

Cu fiecare pas pe care il facea spre altar, emotia din sufletul ei crestea si ochii ei s-au umplut de lacrimi. Nu, nu erau lacrimi de fericite. Isi plangea propria soata. Era dispua sa isi semneze condamnarea la nefericire, casatorindu-se cu un barbat pe care nu il iubeste, doar de dragul copilului ei. 

Ajunsa in dreptul lui, a afisat un zambet fals apoi si-a impreunat mainile cu ale sale, privindu-l fix in ochi.

     "Ai grija de ea, Harry! O las in grija ta de acum in colo."

Soapta plina de emotie a tatalui sau s-a auzit clar si raspicat, fiind inca o lovitura pentru inima ei fragila. A inghitit in sec atunci cand tatal ei s-a indepartat si si-a indreptat privirea spre usa bisericii ce s-a deschis larg, urmata de un scartait sinistru. O lacrima i s-a prelins pe chip, privindu-l cu dragoste. A zambit amar, apoi s-a intors spre Harry, care radia de fericire.

Iar el...el era constient ca o va pierde definitiv, dar tot ce putea face era sa-i admire frumusetea orbitoare si sa stea inlemnit pe o banca subreda, privind cum femeia vietii lui devine sotia altui barbat. Simtea cum inima lui cedeaza...inceteaza usor sa bata. Devine o umbra a persoanei ce a fost o data, devenea un nimeni...cat de dureros era.

Lacrimile si-au facut aparitia in coltul ochilor sai, dar le-a sters rapid, fara a apuca sa le vada cineva. O studia subtil, privind nostalgic si cea mai ascunsa alunita. Acum ceva timp...ea ii apartinea. A realizat ca preotul a terminat ce avea de spus si ei erau pe cale sa isi spuna juramintele. Gura ei mica si perfecta s-a intredeschis, alegandu-si atenta cuvintele.

    "Nu pot sa exprim in cuvinte ceea ce simt in momentul de fata. Inima mea este un carusel de sentimente: imi vine sa rad, sa plang...sunt atatea lucruri care vreau sa le fac, si pe care sunt sigura ca le voi putea realiza, alaturi de tine. Ai aparut in viata mea cand simteam ca totul e pe sfarsite si mi-au redat zambetul. Iti multumesc pentru asta si...vreau sa stii ca m-ai facut atat de fericita. Voi fi alaturi de tine mereu si vreau sa nu uiti niciodata cat de mult insemni pentru mine si cat de mult te iubesc."

Fiindu-i imposibil sa mai auda un singur cuvant din gura ce nu de mult o saruta, s-a ridicat si a iesit. Vazandu-l in urma lui pe tatal Julietei, s-a oprit langa un perete, varsandu-si nervii pe el.

     "Fiule, esti bine?"

  "Par bine? Chiar par? Simt cum inima mea se rupa in bucatele...singura mea urma de speranta s-a naruit. Credeam...chiar credeam ca am insemnat ceva pentru ea...credeam ca a fost ceva special dar..m-am inselat. A fost doar o simpla iubire adolescentina, ghidata de hormonii ei."

     "Ashton, imi cunosc copila. Daca nu te iubea cu adevarat, nu accepta palma data de mama ei."

S-au asezat amandoi pe o bancuta din apropiere, privind cerul instelat.

    "Am fost si eu ca tine. Tanar...fara pic de speranta...si eu era sa o pierd."

  "Si ce s-a intamplat? Cum de este langa dumneavoastra?"

  "Nu a apartinut niciodata celuilalt barbat. Se va intoarce la tine, crede-ma. Stii, nici mie nu imi place Harry, ala. Prea tanar si neexperimentat. O sa calce stramb foarte repede. Acum, hai sa intram. Sunt curios ce ii jura lalaitorul ala Julietei."

   "Lalaitor?"

  "Cantaret...asa ii spun."

A izbucnit in ras, apoi au intrat impreuna in cladire. Toti ochii erau atintiti spre Harry care rostea cuvintele, precum un cantec vechi.

 "Sunt atatea lucruri de spus si atat de putin timp. Nu ma pot rezuma doar la doua cuvinte...meriti mai mult decat un simplu "Te iubesc". Esti femeia care mi-a schimbat viata, mi-a inseninat zilele si care urmeaza sa-mi daruiasca un copil. Totul a trecut atat de repede...clipa in care m-am lovit de tine si ti-am distrus aparatul...parca a fost ieri. E atat de frumos sa simti iubirea, sa stii ca te poti baza pe cineva la bine si la greu. Te iubesc, Juliet si iti promit ca vei fi fericita, mereu."

Dupa ce juramintele au fost spuse, a urmat petrecerea de dupa. Mii de felicitari fara sens, alte zambete false si fete zambitoare. Atata falsitate este in lumea in care traim. 

Cu pasii marunti s-a dus pe terasa, apoi s-a asezat pe unul din scaunele comfortabile. Stelele...ele pareau sa straluceasca intr-un fel atat deosebit, parca in batjocura. 

      "Ce faci, Juliet?"

      "Privesc cum universul ma distruge incet..."

      "A fost alegere.."

     "Si ce ai vrea sa fac, Ashton? Esti un barbat insurat si copilul nostru are nevoie de un tata. Nu imi pasa cata lume va trebui sa sufere, daca el va trai intr-un mediu ostil si va avea tot ceea ce ii trebuie. Nu imi pasa daca eu sau tu suferi...se vede deja ca rolul nostru pe acest pamant este sa suferim..."

      "Dar te iubesc, Juliet!"

      "Adio Ashton...de data asta, pentru totdeauna."

I-a intors spatele, indreptandu-se spre petrecere insa bratele li i-au inconjurat trupul firav, apoi a izbit-o brutal de perete. Imbatat de parfumul ademenitor al pielii ei, si-a apropiat buzele de ale ei, framantandu-le cu pasiune. Nu ar fi putut uita niciodata gustul lor...era imposibil.

Inima ei galopa nebuneste, in timp ce mainile ei ii ravasesc parul, adancind sarutul. Bratele lui ii mangaiau usor corpul, facand-o sa uite de tot. Il vroia doar pe el  si bratele lui, inconjurandu-i trupul insa, constiinta i-a revenit repede, impingandu-l brutal.

     "Iata-ma Ashton...totul s-a terminat! Definitiv! Uita-ma si ai grija de Gemma, te iubeste mult!"

     "Dar eu te iubesc pe tine, Juliet!"

I-a mangaiat usor chipul imbatranit, parca, de tristete, apoi a plecat, lasandu-l singur pe terasa. Singur...cum a fost mereu.

                               THE END

PAM PAM! Primiti cu colindu?! Am adus si eu un next, pentru cine mai este interesat. OK, asta e finalul primei carti si acum, vreau sa multumesc celor care mi-au citit cartea si care au fost alaturi de aceste personaje, inca de la inceput. Inseamna enorm pentru mine chesti asta. Stiti...imi aduc aminte cata speranta aveam cand am inceput prima carte si cat de dezamagit am fost cand am realizat ca este un esec. As fi vrut sa imi sterg contul, dar mi-a venit ideea acestei povesti si am spus...de ce nu? In fine...am reusit sa o termin si sunt bucuroasa dar trista in acelasi timp. Povestea asta e o parte din mine, asa cum sunteti si voi. Va iubesc pe toate si sper sa nu v-am dezamagit.

PS: Iertati-ma pentru greselile de tastare dar nu a mai avut rabdare sa corectez capitolul.

                 PUP SI IUBIII!