°Together°

Chapter 34

-Nu pot să merg, m-am plâns și mi-am tras plapuma de pe cap. Și e numai vina ta, cap de plută, am răcnit la Yoongi, care acum își trăgea o pereche de pantaloni kakii pe el și un tricou alb.
Se uită la mine și miji ochii.
-Și vrei să te car în spate? Ce sunt eu? Cangur să am marsupiu pentru tine?
Am luat telefonul de pe noptieră și am apelat prima persoană care mi-a trecut prin cap.
-Tae, ajută-mă să mă ridic din pat.
-Ce s-a întâmplat? întrebă el în timp ce am auzit niște râsete de copii pe fundal.
-Nu pot să merg. Vino să mă ridici din pat.
-Dar Yoongi?
-E întors cu un cur în sus și unul în jos, am replicat și l-am privit pe cap de castană cum se încruntă la mine.
Se apropie și vru să îmi ia telefonul, dar mi-am ridicat piciorul și mi-am așezat talpa pe burta lui.
-Taehyung, ajutor! am țipat eu și l-am mușcat pe Yoongi în momentul în care îmi prinse telefonul.
-Au! La naiba, au! țipă și el și am auzit râsul lui Tae, de la celălalt capăt al firului.
-Cred că te descurci.
Și închise.
-Halal prieten ești și tu, am murmurat ofticată.
Yoongi strânse din buze și mă rostogoli în plapumă ca o sarma, apoi mă aruncă pe podea.
-Aish, drăcia na...
Și mă prinse de picioare, ștergând podeau cu mine, la propriu și la superlativ. Deschise ușa și ieși pe hol, cu mine pe post de mătură, evident.
-Lasă-mă!
-De ce Taehyung? întrebă și mă ridică brusc și începu să coboare scările cu mine în brațele lui. Bine, eram pe jumătate în brațele lui. Un picior se târâia de podea, celălalt era ridicat prea sus, iar cu brațele mă țineam de umerii lui. Și mai era și porcăria asta de plapumă care mă făcea să mă simt mai piftie decât eram.
Mă lăsă pe canapea și trase plapuma, dezvelindu-mi corpul acoperit de un tricou gri, găurit la o mânecă. Evident, Holly roade chestii, și chestia aia era fix tricoul meu.
Se așeză și el pe canapea, între picioarele mele.
-De ce Taehyung? întrebă din nou și își puse mâinile în sân, ca o muiere.
-Suntem prieteni din copilărie, i-am spus articulând cuvântul "copilărie".
-Și ce?
-Păi tu nu erai cooperativ mai deloc.
-Dar nu înseamă că trebuie să îl suni pe el când ai nevoie de ceva.
-Și vreai să apelez la Jimin? La Kookie?
Se încruntă și se aplecă deasupra mea.
-La nimeni. Doar la mine. Doar să te bazezi pe mine.
Îmi sărută bărbia și i-am simțit părul gâdilându-mi fața.
-La naiba, nu din nou, am scâncit când mâna lui îmi atinse gamba.
-Tacă-ți fleanca, mă apostrofă și îmi atinse brațele.
-Dar taci tu, i-am întors eu cuvintele.
-Ești imposibilă uneori și irascibilă de asemenea.
-Măcar eu nu o trag toată noaptea și apoi zic că totul e okay, chiar dacă eu mă simt plăcintă naufragiată la mal, am rostit și l-am plesnit peste umăr.
Și izbucni în râs.
-Dumnezeule, rosti în timp ce râdea.
M-am strâmbat la el și acum eu mi-am pus mâinile în sân ca o muiere.
Yoongi mă mai privi o dată și trase de marginea tricoului.
-Să continuăm.
-Ce? La naiba, nu!
Dar, draci în praznic, nimeni nu mă ascultă.