Getting Caught (Prima Carte)- Editata

Capitolul 17

Hey:) Imi pare rau din nou pentru timpul asteptat.

Hai sa imi promovez si eu povestile. Daca va place cum scriu, va rog treceti si pe la celelalte povesti ale mele, sunt mai romantice, asa ca cine este fan, va astept cu placere si apreciez:)

Facebook, Instagram, Tumblr- pe profilul meu.

Dedicat lui LupuLuana-->"

Nici nu ai idee cat de mult iti iubesc povestea.Am citit poveastea in 2 ore chiar daca capul ma durea ingrozitor.De abia astept sa vad ce se va intampla in continuare intre Raisa si Cooper si sunt al naibi de curioasa sa stiu ce este in ecele acte,dar ma tot gandesc la ce a spus Cooper in legatura cu ele,ca daca Raisa va sti ce scrie va fi mult mai trista decat e.Esti o scriitoare excelenta si trebuie sa continui povestea orice s-ar intampla.Nu conteaza cat timp asteptam pentru urmatorul capitol pentru ca,cu siguranta merita sa-l citim.Prima data nu doream sa citesc povestea dar dupa primul capitol nu m-am putut opri din citit,si pot sa spun ca a meritat fiecare minut:3Mi-as dori sa vad si un film facut dupa povestea ta,sau mai bine un serial,cu siguranta va castiga multe premi.Sa sti ca astept cu nerabdare urmatorul capitol,nici nu ai idee.Te Puup,sa pui next cat mai repede posibil<3<3 Cu drag,Luana!<3"

Capitolul 17

Am încercat să îmi înghit propria salivă, dar gâtul meu era foarte uscat şi o senzaţie de usturime mi-a acoperit tunelul gâtului. Corpul meu părea extenuat, făcând ca fiecare muşchi din corpul meu să mă doară.

Am auzit imediat un bip, bătând din ce în ce mai tare. Mai multe sunete se intercalau cu celălalt sunet şi m-am întrebat imediat unde sunt.

Pe lângă asta, se auzeau două voci pe care nu le puteam recunoaşte.

Lumina puternică din încăpere mi-a făcut ochii să se închidă şi mai tare pentru câteva minute şi când am vrut să îmi deschid ochii, am realizat că nu pot. Lumina era prea puternică şi capul meu a început să zvâcnească de durere.

Cum nu puteam vede unde mă aflam, am încercat să mă concentrez pe alte detalii. Materialul de sub mine era puţin cam aspru ca să fie patul meu. Dar totuşi, ştiam că eram întinsă pe un pat şi că partea de sus nu era în linie dreaptă cu restul corpului meu.

Am vrut să respir pe nas, gâtul încă fiindu-mi uscat, aşa că mirosul puternic, dar în acelaşi timp gol, m-a lovit. Era un miros înecăcios de medicamente. Eram la spital.

-          ... ţinută sub observaţia mea pentru a preveni înecul secundar- edemul pulmonar, insuficienţa respiratorie, oprirea respiraţiei şi a inimii.

Nu puteam recunoaşte această voce oricât de mult mă străduiam. Nu am mai auzit-o niciodată.

-          Dar va fi bine?

Acea voce...

Nu ştiu de ce, dar atunci când ce-a dea doua voce a vorbit, inima mi-a luat-o puţin la goană, aparatul la care eram conectată odată cu ea.

Aparatul la care eram conectată?

Ce naiba caut eu în spital?

Mi-am simţit mâinile trase în sus, dar nu mă puteam concentra pa asta. Mintea mea parcă era goală, dar în acelaşi timp, producea imagini cu familia mea. Părul negru şi ochii verzi ai mamei mele mă chemau spre ei, acolo unde cei gri ai tatălui şi a surorii mele mă aşteptau.

Tot ce puteam vedea erau culorile ochilor lor. Culorile pe care nu le-am mai văzut de aproape 4 ani. Culorile pe care ştiam că nu le voi mai vedea niciodată.