Getting Caught (Prima Carte)- Editata

Capitolul 21

Hey!

1. Am acordat un interviu pe care il puteti gasi in descriere pe profilul meu.

2. Pagina de Facebook pentru cine vrea sa se alature ‘FefeLove Pe Wattpad’. Link de asemenea in ‘external link’.

Va astept copertile sau bannerele;)

De asemena pe pagina de Facebook, voi posta tresere din urmatorul capitole,  poze ce au legatura cu urmatorul capitol, dar si incdici.

Dedicat lui @Black_Kat

Coperta facuta de o cititoare draguta @ DirtyWordsJ---->  

Capitolul 21

Stăteam pe canapea cu genunchi la piept şi capul îngropat în propria poală. Era linişte în jurul meu, aşa că tot ce puteam auzi erau paşii grăbiţi ai lui Cooper.

Bărbatul din faţa mea, de plimbă de colo-colo de zici că avea ceva în fund. Ce mare chestie? Am vomitat odată. Asta se întâmplă, nu?

-          Poţi, te rog, să stai locului puţin?

Ori nu mă auzit, ori nu îl interesează ce am spus, pentru că încă îi puteam auzi paşi enervanţi.

Stânga.

Dreapta.

-          Mă doare capul numai ascultându-te.

Stânga.

Dreapta.

Stânga.

Dreapta.

-          Stai naibii jos-

-          Ce dracu ai făcut? Ce ai în capul ăla sec?

Trebuie să recunosc că am fost luată prin surprindere, atunci când a izbucnit, dintr-o dată. Am şi tresărit din cauza tonului.

-          Deja ştii ce am în cap din moment ce ai spus că e sec, am spus eu ridicându-mi ochii din poală.

-          Ascultă! Acum nu e momentul potrivit că faci comentări de genul ăsta, încercând să îmi arăţi cât de inteligentă eşti, când e foarte clar că nu eşti.

Ouch.

-          De ce îţi pasă ţie?

În momentul ăla a sărit pe canapea, luându-mă de umeri şi mă zgâlţâit cu forţa, făcându-mi stomacul să mi se întoarcă din nou pe dos.

-          Ce s-a întâmplat cât timp am fost plecat?

-          Ce naiba crezi că s-a întâmplat?!

Deja ţipam. Am început să mă scutur încercând să îi fac mâinile să îmi dea drumul la umeri pentru că începeam să simt o durere ascuţită de unde mâinile lui mă strângeau.

-          Nu ştiu. Spune-mi tu că după cum arăţi zici că ai stat într-un sicriu şi ai înviat acum două minute.

Şi din nou... ouch.

Nu ştiu de ce, dar vorbele lui mă deranjau, dureau, nici eu nu ştiu. Dar nu îmi plăceau. Deloc.

-          Ia-ţi mâinile de pe mine! Am ţipat eu din nou.

Am început să mă zbat din nou, dar mâinile lui s-au strâns şi mai tare.

-          Hei! Hei! Calmează-te.