NINJAGO NOI AVENTURI

Capitolul 34-Minte vs corp

Kai povestește:
Mă ascund destul bine!Nu las lumea să îmi vadă ochii plini de lacrimi. Ziduri,nimic mai mult,ziduri între partea mea bună și cea întunecată,așa aș vrea să rămână mereu , după ce am scăpat de demonul meu negru. Față de ceilalți mă simțeam un demon,dar lângă ei știam că sunt în largul meu,am prieteni de valoare care îmi sunt alături la bine și la greu asta e cel mai important. Mă foiesc în pat întruna, somnul nu mă lua și mă gândeam la tot felul de tâmpenii,mă ridic în fund și ahh...iar aud sforăitul enervant al lui Cole ce îmi zgârie timpanele!Un motiv care nu pot dormi.Îmi trosnesc degete fiind încă amorțit,merg spre bucătărie puțin somnoros. Neavând ce face îmi fac un ceai de mentă preferatul meu.Mi-l strecor frumos în cana mea preferată și mă așez la masă ușor astfel să nu  trezesc pe nimeni uitându-mă pe geam gânditor.Pe timp de noapte totul părea atât de liniștit și pașnic puteam observa orașul nou cum strălucea cu putere din cauza luminilor orbitoare care din păcate erau aprinse și acum.Mă uit spre cer observ stelele remarcabil de strălucitoare la fel ca o auroră ce făcea un joc frumos de lumini, îmi fură privirea,mă face să mă simt liniștit. Mai sorb puțin din ceaiul aburind și fierbinte lăsând ca savoarea ceaiului să pătrundă și mai mult pe papilele mele gustative.Tot gândindu-mă așa,stăteam cu mâna în falcă și aproape adormind. Liniștea mea era străpunsă de băiatul blond și cu ochii verzi,se pare că nici Lloyd nu avea somn ca și mine.Se apropie de masa unde stăteam punându-se pe scaun.Cu glasul blând îmi zice:
-Kai,ști îmi pare rău că am fost așa de rău cu tine...
-Nu e nimic Lloyd, ști nici eu nu am fost cine știe ce persoană bună! spun eu trecându-mi mâna prin părul țepos și zburlit.
-Of nu știam că te simți așa groaznic și slab pe lângă noi, eu văd în tine o putere imensă dar mai mult ca asta văd încăpățânarea ta care deseori ia alegeri nu prea înțelepte dar tu în sufletul tău încerci să ne protejezi, dacă nu de tine atunci de alți!
Ascult cu atenție ce zice blondul din fața mea.Are dreptate în mare parte dar nici eu nu știam ce să mai răspund.
-Ai dreptate...
-Kai ție ce îți lipsește cel mai mult?
La auzul întrebării îmi îndrept imediat privirea spre Lloyd, îmi caut în adâncul sufletului de ce mi-e dor cu adevărat, cu un mic surâs lăsând privirea să se uite fix în ceașca cu ceai, îi zic băiatului:
-Mi-e dor de copilărie... Cum alergam desculț,mă jucam toată ziua...nu depindea dacă e frig sau frumos afară!Plăcerea mea era să alerg,să stau alături de alți copii de vârsta mea.Dar după ce...părinții mei au dispărut totul s-a schimbat!Responsabilități veneau pe umerii mei,trebuia să am grijă în special de sora mea mai mică și după de mine,am preluat afacerea familiei ca să aduc bani. Nimic special la viața mea.Dar tu Lloyd? Ce ascunzi în inima ta?deseori îți închizi sufletul cu o cheie nelăsând pe nimeni să pătrundă și să te cunoască cu adevărat!
-Mie îmi este dor de tata...de mic nu am crescut cu ambii părinți. Ciudat nu?cred că și de aceea eram așa de prost când eram mic,până m-ați primit voi și mi-ați arătat calea cea dreaptă și de la tine Kai am învățat multe,chiar dacă nu pari,sub această înfățișare de băiat încăpățânat și nesăbuit ești un om bun!
-Lloyd te auzi ce spui?
-Kai zic adevărul! căsca ușor copilul din fața sa
-Haide gata cu vorba o să fim obosiți mâine la antrenante!
-Bine să mergem la somn.
Merg alături de Lloyd în camerele noastre lăsând ca vălul de somn să ne pătrundă să adormim destul de repede,chiar dacă pe fundal se auzea sforăitul lui Cole.Kai adormi imediat cu un zâmbet pe buze.A reușit odată să îi zică cuiva ce are pe suflet cu adevărat. Lângă Lloyd se simte bine, are o prietenie strânsă și își dorește să fie așa mereu.
Sensei Wu povestește:
Închid ochii meditând. Mirosul îmbietor de tămâie de la bețișoarele parfumate îmi gâdila cu placere căile respiratorii. Zâmbeam și îmi eliberam gândirea de tot și toate. Eram liniștit.
Nu a durat mult această liniște era distrusă când ușa era deschidă puternic și tare.Mă ridic puțin enervant și văd că era Kai.
-Kai ce e în capul tău? De ce nu bați la ușă?
Hm...mi se pare sau Kai pare ciudat?S-a vopsit sau ce? Acum are părul negru și o nuanță deosebită de ochi roși ca focul,pai doar na!este și stăpânul focului.
-Moșule fi gata să mori!aleargă spre mine cu cea mai mare viteză și îmi dă un picior în stomac dându-mă în perete.
-Nu subestima niciodată pe cei mai învârstă tinere!
Fug spre el,fără nici să mă observe îi dau un pumn în gură și prin mișcarea rapidă a mâinii reușesc să îl lovesc pe țepos în piept.
-Ahh la dracu!
Asta mai aud de la el după ce își duce mâna la gura ștergându-se de sânge.
-Ești așa imbecil,și știu că tu nu ești Kai cel adevărat.
Tipul râdea așa de haotic,enigmatic pentru mine.Își dădea capul pe spate râzând în hohote. E dus!
-Bine gândit bătrâne! Dar eu tot vreau să te ucid!Încet... Sa te omor,îți vreau inima și să o ronțăi! Să beau sângele tău râzând.Prostul de Kai a încercat să ma înlăture dar din fericire pentru mine nu a mers!Dar se pare că ador să fiu aici! cu degetul mare îl trosnește pe cel arătător.
-Te voi învinge! Nimeni nu se ia de niciun ucenic de al meu!
-Mai vedem noi!
De la spate scoate un cuțit și încearcă sa mi-l înfigă în inimă, cu toată puterea mea pun mâinile pe mâinile lui și ducem o bătălie pe viață și pe moarte. Ușor duc cuțitul din zona inimii mea și i-l înfig lui Kai în coapsă acesta țipând ca un disperat și stând în genunchii tremurând.Toată echipa vine la auzul țipătului:
-Ce s-a auzit Sensei?Sunteți bine?întreabă speriat Lloyd
-Ce naiba?Kai mărește ochii văzându-se pe el jos rănit.
Toți rămân uimiți în afară de Sensei.
-Te omor cu mâna mea!zice Kai furios monstrului din fața sa.

Va continua...