One step closer~H.S. | EDITARE |

Capitolul 10 ✔

  Elise's POV

  -De câte ori trebuie să-ți mai spun că îmi pare rău?
  Mă abțin să nu zic nimic. Să mă țin tare. Să nu îi cedez atât de repede. Pentru că nu așa se face. Am și eu demnitatea mea. Și punct. Totuși îmi este destul de greu să îi țin piept când văd acri ochi verzi minunați și câtlionții în care mi-aș înfige degetele chiar acum. Of, de ce trebuie să fie atât de complicat totul. De ce a trebuit să mă mintă? Dacă n-o făcea nu mai eram în ipostaza asta.
  -Te rog, te rog, te rog. Nu a fost de ajuns că am sărbatorit Paștele singur?
  Încerc să tac. Să mă prefac că nu îl observ. Poate in felul ăsta pleacă. Nu așa funcționează?
  -Elly.... Te rog... Vorbește cu mine. Nu-mi place distanța asta.
  Bine, destul.
  -În primul rând nu e nicio distanță din câte văd stai fix lângă mine si partea cea mai nașpa e că nici nu vrei sa pleci naibii de aici. În al doilea rând, nici mie nu-mi place minciuna dar se pare că nimeni nu primește ceea ce vrea în ziua de azi, și mai ales dacă stă pe lângă tine. Și acum te rog să mă scuzi, dar trebuie să ajung la ora. Spre deosebire de tine, mie îmi pasa de mine.
  Și cu astea fiind spuse încep să merg mai repede. Ora asta am matematică, pot să spun că a picat la fix... Și ceea ce e și mai minunat e că deja am întârziat. Când ajung în fața ușii il aud pe domnul Dinozaur. Îi spun asa pentru ca e un bătrân ciufut la vreo 70 de ani care nu vrea să iasă la pensie pentru că cică își iubește meseria prea mult și nu și-ar vedea viața fără ea.
  -Astăzi vom recapitula noțiunile de geometrie care....
  Acum e momentul să intru eu.
  -Domnișoară Gilbert, în sfârșit ați hotărât să ne onorați cu prezența dumneavoastră.
  -Numai pentru dumneavoastră am venit, știam că îmi duceți lipsa.
  -Treceți în bancă, vă rog.
  -După cum doriți domnul meu.
  Nu știu de ce i-am răspuns așa, nu e genul meu. Presupun că sunt încă nervoasă pe Harry. Trec în bancă și încerc sa fiu atentă. Dar nu pot.
  -Ellise.
  Ah, Molly, ce mai vrei și tu?
  -Am? Ce e? Lasă-mă.
  -Ce ai?
  -Șhhh. După oră. Poate. Acum te rog lasă-mă.
  -Tu chiar ai chef de mate?
  -Nu... Dar nu vreau să se întâmple același lucru. Nu vreau să mi se atragă atenția iar.
  -Ok ok. Bine....
  Toată situația asta mă dădea complet peste cap. Știu că nu e cine știe ce, dar m-a mințit, și nu-mi place asta. Adică, la drept vorbind, eu la faza asta chiar nu mă înțeleg. Știam bine că el face parte dintr-o trupă, și era de așteptat să plece în turneu. Nu ar trebui să mă afecteze atât, nu?
  -Domnișoară Ellise! Treceți la tablă și rezolvați această problemă, dacă tot vă place să vorbiți atât de mult, vă dau ocazia să o faceți în fața clasei.
  Super. Dupa ce că iubesc materia asta de-a dreptul adorabilă, mai trebuie și să ies la tabla la o problema pe care nici măcar nu o știu. Și normal că dacă îndrăznesc să spun că nu o știu mi se va atrage atenția că sunt o elevă delăsătoare, și că eu am venit aici cu sugestii de la mai marii învățământului.
  -Astăzi domnișoară. Dacă se poate, desigur.
  Se putea simți iritarea în vocea lui.
  -Da... Păi... Eu...
  -Da domnișoară. Ce vreți să spuneți?
  -Tu! Tu știi toate astea! De ce nu-ți miști fundul ăla puturos de pe scaunul ăla tâmpit să rezolvi problema asta idioată?! Pentru că pe nimeni altcineva în afară de tine și de persoana ta nu îl interesează această materie de căcat.
  Probabil nu ar fi trebuit să îi răspund așa, e ok să îți exprimi punctul de vedere dar tot eu o să pic prost. E clar ceea ce urmează.
  -În biroul directorului. Acum!
  -Oricum plecam!
  -Și să nu te mai obosești să te întorci.
  -Plăcerea e de partea mea.
  Ce m-a apucat?! Asta nu sunt eu.
  Am deschis ușa repede, trântind-o în urma mea astfel încât să se audă tare și clar cât de furioasă eram. Dar de ce eram asa?

                                            *

  -Vă mulțumesc, domnule director. Vă mulțumesc mult. Îi spun eu directorului, deoarece am scăpat doar cu o detenție.
  -Altă dată să nu se mai întâmple! Îmi spune el pe un ton jucăuș.
  Chiar îmi place de omul ăsta.
  -Sigur.
  -Să nu uiți. Sâmbătă la ora 9.
  -Da da.... Am inteles.
  Și cu asta ies din biroul lui închizând ușa cu grijă, pentru a nu face zgomot. Pe el chiar nu mi-aș dori să-l deranjez nici măcar puțin.
  Cât timp sunt cu spatele, simt doua mâini care mă apucă de talie și mă trag spre deținătorul lor.
  -Harry, nu am chef. Doar lasă-mă. Încă sunt supărată pe tine, iți amintești?
  -Ha ha.... Scumpo, nu e Harry.
  Acea voce. Nu se putea! Sau... Andrew. Cel mai mare prost din scoala primară și gimnazială. Cum naibi a intrat aici? Credeam că am scăpat de dobitoc.
  -Ti-a fost dor de mine, păpușă?
  -Să fiu sincera, nu. Mă întorc și cu asta îi trag o palmă rapidă deoarece mâinile sale, între timp, căutau capsele suienului meu pentru al desface. Nu se putea o zi mai minunată. Harry dacă ești vrăjitor și vrei să-mi arăți ca nu mi-e ok fără tine, ai face bine să-mi spui imediat cum ne vedem.