One step closer~H.S. | EDITARE |

Capitolul 5 ✔

  Harry's POV

  Am căutat-o peste tot. Am întârziat doar 3 minute pentru că am fost reținut de Zayn care avea nevoie de bani. Dar nimic mai mult. Și acum nu știu unde e. Până la urmă de ce mi-e frică? E doar o fată, la naiba. Dar e altcumva... Ma face să vreau să fiu eu altcumva. În clădire nu ar avea cum sa fie. Asta înseamnă că e afară. Hai că pot să gândesc si singur. Mă fac mândru. Încep să dau ture înconjurul clădirii când o văd sub un copac. Mai bine spus nu o văd, știu că e ea. Așa funcționează dragostea ? Ew, ce cuvânt oribil. Mă așez ușor lângă ea și îi pun mâna pe umăr iar ea tresare usor.
  -Chiar nu am chef de nimic acum, Harry! Poți să pleci acum. Spune nervoasă dându-și cu mâna pe la ochi, împrăștiind și mai mult rimel pe fața ei tristă.
  -Oh... Haide iubire... Nu mă da la o parte...
  -Harry!
  -Da pisoi? Ce e?
  -Nu-mi mai spune așa!
  -Să nu mai spun ce?
  -Of! Ești atât de...
  -Irezistibil? Spun eu cu zâmbetul pe buze, știind deja că o enervez. Dar hei, nu mai plânge.
  -Prost! Spune ea zâmbind.
  I-am dat o suviță după ureche, și am putut vedea că zâmbea. Era cu gura până la urechi. Exagerez. Dar nu mult. Mă simțeam bine. Măcar nu mai era tristă.
  -Vrei să mergem la un suc? Rup tăcerea care se așternuse între noi.
  -Ăm... nu știu ce să zic.
  -Hai. Nu ai nimic de făcut.
  -Bine. Doar odata.
  -Amândoi știm că nu o să fie așa.

*

  Când am ajuns la cafenea ne-am dus pe terasă. Ce nu știe ea e ca am rezervat toata cofetăria pentru noi. Nu știu exact de ce am făcut asta, e doar o fată ca oricare alta. Dar simt că de data asta merită.

  Elise's POV

  Nu-mi venea să cred. Era una din cafenelele alea, pe care eu le numesc "fițoase".
Era o singură masă în tot spațiul ăla. O singură masă, cu mâncarea deja pregătită. Un miros îmbietor. Cand Harry a pus mâna pe umărul meu, mi-a întrerupt șirul gândurilor.
  -Și... Îți place? A spus el timid.
  -Nu. Spun eu încercând să par serioasa.
  -Dar de ce? M-am străduit foarte mult.
  -Mie mi-ai spus că mergem la un suc, nu la un prânzo-cina "romantică".
  -Am vrut să-ți fac o surpriză.
  -Puteai să-mi spui.
  -Tu ce nu înțelegi din cuvântul Surpriză?
  -Înteleg totul dar, eu... Nu...
  -Să știi că nu trebuie să porți o rochie și tocuri atunci când mergi undeva cu mine. Uite. Eu am doar o pereche de blugi și un tricou.
  -Da... Pentru că ți-ai lăsat sacoul în mașină.
  Eu eram îmbrăcată în niște blugi negri, un tricou tot negru și nelipsiții mei vanși old skool. Părul meu era prins într-un coc dezordonat, iar câteva șuvițe îmi atârnau pe lângă urechi. Dar hei! Am lucrat mult pentru acest efect.

*

  -Îți place?
  -Ce? Spun eu puțin confuză.
  -De mine. Spune el sarcastic.
  -Am... păi... eu...
  -Mâncarea. La mâncare mă refer Ellie.
  Am vrut să-i fac observație să nu-mi mai spună așa, dar am lăsat-o moartă. Nu este un lucru rău.
  -Da... E... buna...
  -Pari asa gânditoare. A încercat el să schimbe subiectul.
  -Poate pentru că sunt.
  -Te gândești la mine, nu? Spune cu un zambet șmecher pe față.
  Era atât de simpatic.
  -Daaaaa! Voiam să-ți spun că te iubesc enorm.   Am spus eu ironică.
  -Puiule, ia-o mai ușor. Suntem doar prieteni.
Și am început să râdem amândoi.
  Restul serii a fost superb. Nu-l credeam pe Harry atât de... nu știu exact cum să spun. Atât de amabil.

*

  E 3 noaptea iar eu nu pot să dorm. Mă tot gândesc la Harry. Si la Molly. La cum m-a făcut să plâng, și la cum Styles a venit sa ma înveselească. Îl consider prieten. Deși nu-l cunosc de multă vreme.
  "Poate îl placi." Îmi spune conștiința mea. " Ai văzut cum se comporta cu tine. Poate și el te place."
  -Dar eu nu-l plac.
  "Pe cine crezi că păcălești 'Ellie'?
  -Nu-mi mai spune așa.
  "Așa e. Doar lui îi dai voie să-ți spună așa."
Poate în momentul de față par nebună, dar de fapt nu sunt.
  "Oh, ba da, ești!"
  Spune conștiința mea și nu mă pot abține la gândurile mele. Ma gândeam că poate, Harry e acel baiat pe care îl așteptam.
  În timp ce mă gândeam la el, îmi analizam mâinile, iar privirea mi-a căzut pe cicatricile de la încheietura mâinii. Acele tăieturi pe care le făceam din cauza singurătății. Mă întreb cum de nimeni nu a observat. Sunt destul de vizibile. Nu ai avea cum să nu le observi. Nu o să mai fac asta. Atunci eram altcineva. Altă Ellise pe care acum am închis-o adânc în mine.
  Timpul trecea iar eu tot nu puteam să adorm.  Așa că m-am gândit sa îmi aprind laptopul și să mă joc. Nu am mai făcut demult asta, iar acum mi se pare și mie puțin ciudat.