One step closer~H.S. | EDITARE |

Capitolul 3 ✔

  Mă uit pe orarul din mâna mea pentru a vedea ce oră ar trebui să am. Îh, geografie. Nu mă înțelegeți greșit, doar că la liceul la care am fost, doamna mea de georgrafie, m-a urât. Poate credeți că exagerez, dar treaba mea nu e să vă fac să mă credeți.
  Ora se va ține în clasa B2. Mă uit la inscripția de pe prima ușă și observ că scrie A16. Deci daca merg în față, ar trebui să dau de clasa mea. Școala asta e prea mare, mult prea mare. De unde au avut atâtea fonduri? Într-un final găsesc clasa și aștept să se sune, pentru a putea intra. Mă uit la ceasul de pe mâna mea, ceasul mamei, singurul lucru care mi-a mai rămas ca amintire a ei. Tata mi l-a dăruit când am împlinit 16, și îi sunt recunoscătoare pentru asta. 9:45. Deci asta înseamnă că o să iasă în curând. Poate că profa sau proful pe care o să o/îl am o să fie ok. Poate. Tot ce pot să fac e să sper.

*

  Rectific, cu sau făra un profesor nașpet, ora de geografie tot nașpa rămâne. De ce s-a inventat o materie atât de plictisitoare? De ce? Și de ce a trebui să avem una după alta? Nu e de ajuns că eu mor acolo în bancă, în timp ce încerc sa fiu atentă și sa fac o impresie bună?
  Iau cartea și caietul de pe bancă, și sunt pregătită să plec pentru a mă întâlni cu Harry. Sper că nu s-a răzgândit. Am făcut oare un lucru rău pentru ca l-am rugat să ia prânzul cu mine și nu cu prietenii lui? Dar a acceptat.
  -Hei, aud o voce de undeva din spatele meu. Nu te-am mai văzut pe aici. Ești nouă, nu?
  Mă întorc și vad o fată cu părul brunet, înaltă și slabă. Și frumoasă. Majoritatea elevilor sunt frumoși aici. Ce mănâncă dimineața? Se pare că stomacul meu mi-a auzit gândurile, așa că a scos un sunet destul de ciudat. Ei bine scuze că n-am mâncat de dimineață, dar întârziasem, înțelege-mă.
  -Uhm, da. Azi e prima mea zi aici. Spun forțând un zâmbet fiind puțin jenată de reacția stomacului meu.
  -Eu sunt Miranda. Dar îmi poți spune Molly. Nu mă întreba de unde vine, nici eu nu știu. Îmi zice și-mi zâmbește.
  Doamne, ce dinți albi. Ce ten curat. Mă simt complexată în momentul ăsta.
  -Eu sunt Ellise. Dar îmi poți spune Ell, sau Ellie sau nu știu, cum vrei. Zâmbesc, încercând să ascund faptul că mă intimidează.
  -Ei bine, Ellise, se pare că stomacului tău îi e cam foame, deci ce spui să mergem la cantină și să mâncăm ceva?
  -Sună bine. Spun și pentru o secundă uit ca iau masa cu Harry. Uhm, dar, vorbisem deja că o să iau masa cu altcineva.
  Trece pe lângă mine și continuă să meargă. Măcar mergem în direcția dulapului meu.
  -Acea persoană e bine venită să ia masa cu noi. Cine e?
  -Un tip, Harry.
  Se oprește brusc.
  -Care Harry Styles?
  -Nu îi știu numele de familie. E înalt, cu multe tatuaje, și are părul cârlionțat.
  -Oh, atunci du-te și ia masa cu el. Mai vorbim. Spune și pleacă, fără să se mai uite la mine. Ce o fi pățit? De fapt, întrebarea e de ce a reacționat așa când a auzit de Harry?
  Continui să merg gândindu-mă la ce ar fi putut să facă Harry. Nu pare un băiat rău, în ciuda tatuajelor și comportamentului arogant.
  -Hei frumoaso. Ți-a luat ceva timp să ajungi aici, spune zâmbind.
  -M-am întâlnit cu o fată, spun în timp ce îmi deschid dulapul pentru a lăsa cărțile acolo. A reacționat ciudat când i-am spus numele tău. Zâmbetul pe care îl avea acum câteva secunde piere, iar tonul vocii lui e schimbat.
  -Ellise, orice ți-ar spune cineva despre mine, ar trebui să mă întrebi dacă e așa sau nu.
  -Dar nu mi-a spus nimic, zic și închid dulapul, acum putând să-i văd fața. Pare îngrijorat. Despre ce e vorba? îl întreb, curiozitatea acaparându-mă.
  -Hai să mergem la masă, și îți povestec totul acolo, spune și merge către ieșirea școlii.
  -Uhm, Harry, cantina e în cealaltă parte.
  -Nu mănânc niciodată la cantină.
  -Măcar avem voie să ieșim? Unde mă duci? Întreb, urmându-l.
  -Teoretic da, practic nu. Eu am voie să ies, și nu te duc nicaieri. Ne ducem undeva, noi, înțelegi? Nu te duc doar pe tine.
  -De ce ai voie să ieși?
  -Poți să nu mai pui atatea întrebări?
  Tac și nu mai spun nimic. Are dreptate. Vorbesc prea mult. Dar vorbesc prea mult când sunt agitată. Și acum sjnt foarte agitată. De ce nu putem să mâncam la cantină ca oamenii normali? De ce îl urmez pe acest tip pe care îl cunosc doar de câteva ore? De ce esti așa credulă, Ellise? De ce?
  -E un mic restaurant pe colț, mă informează el. Acolo mergem. Au o mâncare super bună, nu ca rahaturile de la școala, spune și merge mai repede, eu încercând să țin pasul cu el. Plus, acolo nu ne poate asculta nimeni conversațiile. E mai liniștitor, bănuiesc.
  Intrăm în micul restaurant, Harry conducându-mă la o masă de lângă fereastră. În scurt timp, un chelner ne aduce doua meniuri, apoi pleacă.
  -Îți recomand Cheeseburger Meniu. E super bun.
  Și în acel moment mă lovește realizarea.
  -Harry, eu am doar 3 dolari la mine. Spun jenată pentru a doua oară într-o oră.
  -Nu ai nevoie de bani. Spune continuând să se uite prin meniu.
  -Îți dau banii când ajungem în școală.
  -N-o sa plătim nimic, Ellise. Nimeni n-o să ne ceară niciun ban. Așa că nu te stresa, e în regulă.
Las să-mi scape un oftat. E clar că nu știu cu cine mă încurc. Băiat de colegiu, are voie să iasă din școala și nu plătește când mănâncă. E destul de ciudat.
  -Ai spus că o să-mi spui despre ce e vorba. Cine ești și de ce a reacționat tipa cu care am vorbit atât de ciudat când a auzit de tine.
  Și începe să povestească. Îmi spune că e șeful unei frății. Cea mai mare din campus. Câteodata se ocupă cu droguri, dar în general el doar plasează comezile, și nu vede marfa. Intră deseori în bătăi, dar anul ăsta are de gand să stea la locul lui. Apoi îmi spune despre tatuajele lui. Că fiecare înseamnă ceva. Revine la frăție. Sunt 5 în total. Într-o casa la vreo 15 minute de aici. În fiecare seară e o petrecere iar sâmbăta e mega petrecere. Îmi zice că nu s-a săturat până acum de stilul ăsta de viață, și că nu crede că o să se sature. Apoi mă invită sâmbătă la mega petrecere.
  Oh, doamne, Ellise.