One step closer~H.S. | EDITARE |

Capitolul 2 ✔

  Și iat-o, a venit. Ziua în care trebuie să plec. Bagajul e făcut, iar camera mea pare atât de goală. Tot ce a mai rămas sunt doar podeaua și pereții. E atât de mare. Pare părăsită. Așa o să și fie. Am atâtea amintiri aici. Atâtea memorii. Și le părăsesc. Le las în spate. Ies din camera, închizând ușa cu cheia, pentru ca amintirile să fie păstrate în siguranță. Afară mă așteaptă camionul cu toată mobila și toate lucrurile mele. Cobor încet scările, știind ca nu o să fie nimeni la baza scărilor de la care să-mi iau rămas bun, pentru ca tata e la serviciu, iar Stephanie e, nici măcar nu vreau să știu unde e acea fetișcană. Ies din casă și parcă mă strigă, îmi zice să rămân, îmi spune că eu sunt singura la care ține, dar asta e numai imaginația mea. Intru în mașină și aprind GPS-ul. Apartamentul meu aproape de Campus, de corpul unde e liceul. Corpul C. În primele două corpuri e colegiul, la care sper să intru. Au intrări comune. Adică până și bobocii se intersectează cu tipii de la facultate. Vreau ca lucrurile să se schimbe. Vreau să fiu o nouă eu, anul ăsta.

*

  M-am instalat repede. Am așezat  hainele în dulapul din camera mea. Dulapul meu, mare, proeminent. Dulapul care a ascuns atât de mult bilețele si scrisori pentru Josh, pe care niciodata nu o sa le primească. Gandurile mele, așternute pe hârtie. Gânduri despre el.
Apartamentu e destul de spațos. Și iubesc asta. Mă simt în largul meu. Îți vine să crezi? Propriul meu apartament. Și tot ce trebuie să fac e să îmi iasă media peste 9,50 în fiecare semestru pentru a-l păstra și a nu plăti facilitățile.
  M-am întins puțin în pat și nu puteam să nu zambesc. Mâine era prima mea zi de liceu. Prima mea a patra zi de liceu. Dar o să fie diferit. Nu cunosc pe nimeni. O să mă descurc, mereu am făcut-o. E deja 10 jumătate, și n-am făcut aproape nimic. M-am dus în baie si am dat drumul la apă, pentru a se umple cada. Voiam un moment de relaxare, pentru ca voiam să fiu în formă pentru mâine. Cât timp apa curgea, mi-am arannat hainele pentru mâine pe spătarul scaunului, iar pijamalele mele preferate cu porcușori care zâmbesc pe pat, pentru a-mi fi ușor când ies. Prosopul este deja pus în baie, pe suport, la fel și gelurile de corp, cremele, șamponurile, balsamurile si tot de ce am nevoie. În 10 minute cada este plină. Îmi acord destul timp, și ies de-abi după o oră jumătate, dar parcă ar fi trecut doar câteva minute. Îmi înfășor prosopul în jurul corpului, întorcându-i unul din colțuri astfel încât să stea de unul singur. Șterg oglinda de abur, și ma privesc. Nu sunt chiar atât de urâtă cum cred. Ochii mei au o nuanță aparte, dar bănuiesc că fiecare om are o nuanță aparte a ochilor, de vreme ce nu există ochi identici. Mă spăl pe dinți și ies din baie. Aerul rece mă lovește, dar atingerea lui e plăcută într-o zi ca asta. Îmi conferă un sentiment de liniște. Las prosopul să cadă și mă îmbrac în pijamalele pe care le-am ales. Mă întind pentru a doua oară în pat, gândindu-mă la ziua de mâine. Îmi pun alarma la 6:30 pentru a fi sigură că nu o să întârzii mâine. Pun pătura peste mine și nu durează mult până cad într-o lume a viselor.

*

  Cum mă așteptam, n-am auzit alarma telefonului, ceea ce m-a determinat să mă trezesc cu o oră mai târziu. 7:30 iar eu ar trebui să fiu gata la 8 fără un sfert. Mă îmbrac rapid. Blugi negri, converse mei albi și unul dintre tricourile mele negre preferate. Mă spăl repede pe dinți și aplic puțin machiaj. Imi iau cheile de la mașină, micul rucsac și am plecat. Sper doar că n-o să întârzii prea mult.
  Intru în parcarea comună a corpurilor și fără să vreau rămân uimită. Mă așteptam să fie o cladire mare, dar asta e enormă. O să mă pierd, pot să jur asta.
Am trecut prin grupurile de copii care îmi aruncau priviri ciudate. Dar nu mi-a păsat. Am continuat să merg prin școala, încercând să găsesc biroul directorului. La naiba, locul ăsta e imens, ar trebui să se pună o hartă pe fiecare perete. Mă uitam pe fiecare ușă în parte așa că atunci cand m-am ciocnit cu cineva nu am fost surprinsă. L-am analizat fără să vreau preț de câteva secunde, iar tatuajele lui mi-au atras atenția. Purta un tricou alb, mulat, iar abdomenul bine lucrat se putea vedea usor. O forma neagra era pe el, probabil un alt tatuaj, însă nu am putut să-mi dau seama ce e. Băiatul a văzut că mă uitam la abdomenul lui așa că a zis zâmbind:
  -E un fluture. O să ai ocazia să-l vezi, dacă vrei.
  M-am uitat ciudat la el, roșind puțin. Cred ca e mai mare ca mine. Posibil anul 2, după felul în care emana încredere și superioritate.
  -Cauți ceva? M-a întrebat, văzând că nu am spus nimic.
  -Ăm... D-da... Spun bâlbâindu-mă. Ellise nu te fă de rușine. Fă o impresie bună.
  -Și acel ceva este...?
  -Directorul biroului.
  -Biroul directorului?
  -Ăm... Da. Asta am spus și eu. Îmi iau apărarea încercând să trec de el, însă mi-e cu neputință.
  -Te conduc eu.
  -Cred că mă descurc și singură. Îi țin piept băiatului necunoscut, trecând în același timp și de el, continuându-mi drumul. Nici măcar n-o să ma uit în spate să vă dacă mă urmează. Stai, de ce aș vrea să mă urmeze. Nici măcar nu-l cunosc.
  Într-un final zăresc biroul directorului. Pe unul din scaunele din fața ușii stă băiatul cu păr creț, băiatul de mai devreme.
  -Dacă mă lăsai să te conduc, nu pierdeai atât de mult timp.
  Îmi dau ochii peste cap la remarca lui și bat la ușa de trei ori, așteptând un semn cum că aș putea să intru. Se aude un "intră" înnăbușit așa că mă conformez.
  -Buna Ellise. Bun venit in noua ta scoala, Huston. Spune și se întoarce cu scaunul. Puțin cam din filme, dar hei, cine sunt eu să judec?
  -Buna ziua, domnule director.
  -Oh, te rog, spune-mi domnul Mark. Aici, la Huston, încerăm să fim prietenii elevilor.
  Oh, asta e drăguț.
  -Aici ai orarul, codul de la dulapul tău și numărul lui, iar toate manualele necesare sunt înauntru.
  -Vă mulțumesc, domnule director.
  -Mhm. Își drese vocea.
  -Vă mulțumesc, domnule Mark.
  - Așa mai vi de acasă. Sper că te vei simți bine. Iți urez un an școlar placut.
  Ies pe ușă, încercând să nu îmi arăt stangăcia. Când mă uit în dreapta, tipul e tot pe scaun.
  -Mai vrei ceva? Îl întreb eu.
  -Nu. Nimic. Vrei să te ajut cu alea?
  -Sunt 2 foi. Spun serioasă
  -Păi pot să fie doua foi foarte grele.
  -Cum spui tu. Răspund în sec și plec în căutarea dulapului, sperând ca voi scăpa de el.
  -Eu sunt Harry, apropo.
  -Bine.
  -Cineva s-a trezit cu fața la ceașceaf.
  -Tu taci vreodată?
  -Nu. Răspunde scurt și zâmbește, o gropiță făcându-și apariția.
  M-am oprit puțin pentru a mă orienta. Numerele ar trebui să fie in ordine, deci de ce îmi e atât de greu sa gă sesc un nenorocit de dulap cu numărul 216 pe el?
  -216 e în cealaltă parte, nu? Îl intreb în timp ce mă opresc din mers.
  -Ție chiar îți place să te învârți pe aici, nu? Puteai să-mi spui numărul dulapului tău și
  -Mă conduceai tu, da, bine, condu-mă atunci.
  -Care sunt cuvintele magice?
  Cred că își bate joc de mine.
  -Harold nu am chef ok? Ma doare capul și tot ce vreau e să ajung la afurisitul ăla de dulap și tu nu mă ajuți.
  -Îh, ce urât suna.
  -E numele tău.
  -Prescurtarea e mai mișto. Dar oricum, hai s-o ducem pe această fată care nu mi-a spus cum o cheama la dulapul ei.
  Mergem în tăcere, iar holurile sunt pustii, ceea ce înseamnă că suntem în timpul orelor. Eu măcar am voie, dar el?
  -Ellise. Spun dintr-o data.
  -Poftim?
  -Sunt Ellise. Spun fix înainte de a mă lovi de spatele lui fiindcă s-a oprit.
  -Pai Ellise, ăsta e dulapul tău. Spune și dă să plece dar întrebarea mea îl oprește.
  -Vrei să luăm prânzul amândoi? Nu știu pe nimeni și m-aș simți mai bine.
  -Sigur. Ne întâlnim peste doua ore aici, la dulapul tău. Spune zâmbind și pleacă.