Sfârșitul unui război infinit

Călătorie.

    Efenia nu ezită și se apucă să îmbuce tot ce îi venea la mâna. Toată agitația de mai devreme îi făcuse mare poftă de mâncare. Deși era foarte atentă și preocupată cu înfulecatul nu putu să nu-l observe pe Glad cum o privește vesel, dar și foarte îngândurat. Ceva nu îi dădea pace și Efenia nu știa ce, dar încercă să afle la ce se gândește. Ea simțea că trebuia să-i spună ceva, încă ceva ce îi va schimba acesta zi, dar și multe alte zile. "Oare îmi ascunde ceva?".

- La ce te gândești?

- La nimic.

    E greu să-ți dai seama de ceea ce simt unii deli din jurul tău, dar pentru Efenia nu era așa greu să observe că el încearcă să-și ascundă expresia gânditoare. Mai ales că îl cunoștea de atât de mult timp.

- De ce întrebi?

-Știu că ai făcut mari eforturi ca să-mi faci surpriza asta și chiar îți mulțumesc. E cel mai mare și frumos cadou pe care l-am primit până acum și poate din totdeauna, dar știu că îmi ascunzi ceva sau că vrei să-mi spui ceva anume.

- Da ... Ai dreptate, trebuie să-ți spun.

    Spuse cu o oarecare hotărâre pe sine dar și regret. Nu îi va plăcea ceea ce va spune.

    Efenia nu se aștepta ca Glad să aprobe că ea chiar și-a dat seama că el ascunde ceva. Se putea aștepta ca el să spună că doar se gândea cum să o învețe și pe ea să facă ceea ce poate face el sau că își caută cuvintele pentru ai explica cum face acele lucruri uimitoare sau povesti în care aceste puteri aveau valoarea a mii de vieți, dar în schimb primi un avertisment că urma să afle ceva ce pentru Glad nu părea prea plăcut. Poate că nici pentru ea nu va fi o veste bună. Observă cum se agită și cum încerca să-și caute cuvintele ce ii se agitau în gură, lucruri ce ea nu le mai văzuse niciodată la el, dar reuși să se calmeze și aștepta un moment în care o făcu pe Efenia să simtă suspansul și pulsația din venele ei.

- Nu te aștepta să afli ceva de bine. Pentru mine cel de acum câțiva ani poate era un lucru bun.

    După o scurtă pauză în care Glad își caută din nou cuvintele și încerca să pună accent pe fiecare cuvânt pe care îl spunea cu scopul de a se asigura că este bine înțeles.

- Ști că azi ai împlinit vârsta de zece ani. Încă de când eu te-am luat în grija mea aveam doisprezece ani, iar tu cinci și am fost nevoit să te educ cum puteam eu mai bine, dar cu mici rețineri. Adică cu limite pe care eu nu aveam voie să le trec deoarece el va continua să se ocupe de tine în continuare.

    Deși era o veste nu în totalitate dezvăluită, mintea Efeniei era împărțită între trecut și viitor. În sfârșit acum știa de ce Glad evita unele lucruri și mai descoperise că ea a fost alături de el în acest timp doar pentru că asta părea a fi o misiune de-a sa. O sarcină pe care de curând nu o poate îndeplini deoarece simțea că el nu voia să o lase în grija altcuiva. Deja știa ce va urma. Semăna cu o mică istorioară povestită de el. Vor fi nevoiți să se despartă. Deja simțea frica cum îi urca din tălpi spre ceafa și cum lacrimi inocente încep să-i curgă pe obraz fără să înțeleagă mai exact de ce. Simțea o durere ciudată ce îi apăsa capul făcând-o să se simtă grea.

- Ahile mi-a zis să am grijă de tine până la vârsta de 9 ani cel puțin dar am mai așteptat. Nu am putut să fac asta mai devreme, dar acum îmi e mult mai greu. Chiar m-am atașat de tine deși atunci când am primit această sarcină îmi păreai o povară.

    Oare Glad suferea mai mult decât ea? Deși se simțea emoționată și tristă nu putea lăsa lacrimile să curgă în voie pe obraz. Mai exact nici nu știa cum să plângă, alături de el se pare că nu a avut momente grele în care să fie tristă. Deși se strădui să-și elibereze durerea în câteva lacrimi amare nu reușea și asta o făcea să sufere din ce în ce mai mult.