Sfârșitul unui război infinit

Amintiri

După cinci zile ajunsese în sfârșit. Locul era mult mai împădurit dar râul era la fel de limpede poate puțin mai mare dar la fel ca acum opt ani. Traversă râul plutind în continuare pe o liană și se opri în fața unui copac mare. Se simțea slab și își aminti toate momentele petrecute cu Mikasa aici. Își aminti de asemenea și acel moment în care ei au distrus totul, i-au luat totul. Mikasa era tot ce mai avea el, era singura sa familie singura sa prietena pe care nu a putut-o salva.

Dar nu a renunțat, știe că ea este încă viață și îl așteaptă. Cel puțin asta își dorea cel mai mult pentru cã dacã nu ar mai fi fost ea, el pentru cine ar mai trãi pentru cine ar mai lupta în lumea asta urâtã nedemnă de a fi iubitã. Glad se întristã dar știa cã nu e timp de regrete trebuia sã înceapã sã se antreneze imediat. Cu ceea ce i-a dat Ahile sigur va reuși însã știa cã ceva e ciudat. Ahile îi dãduse toatã cartea nu doar respectiva tehnicã. Dar pentru ce fãcuse asta? Poate cã voia sã-l facã dator poate cã ei mai aveau nevoie de el și a fãcut asta ca sã se asigure cã se va întoarce. Ei bine el oricum avea sã se întoarcã. Deși nu prea credea îi era dor de Efenia. Știa cã are un viitor imens și mai mult ca orice în afarã de Mikasa el voia sã fie alãturi de ea.

Mai privi încã o datã copacul tandru care îl umbrea voios și îi dãdea curaj. Își dãduse hainele jos, intrase cu cartea în lac care acum pãrea mai rece ca înainte ca si cum și acesta suferea dupã lipsa sa îndelungatã și zâmbetul frumos al Mikasei bãlãcindu-se în apã împreunã cu el. Trecu rapid cu vederea și peste aceste amintiri. Apa îi ajungea pânã la brâu ceea ce înainte îi ajungea pânã la bãrbie dar mai spre larg lacul se adâncea dar el nu avea nevoie deocamdatã de adâncime ci suficient cât sã înceapã primul pas al stabilirii tehnicii. Deschise cartea cu grijã sã nu o ude încercând sã o protejeze. Privi cartea cu atenție, coperta era simplã cu o culoare maronie și era foarte groasã cu o texturã tare și puternicã de asemenea toatã cartea era grea. Nu era una obișnuitã ca celelalte cărți pe care el le văzuse, era de asemenea mult mai lungã si latã, ar fi putut fi o carte mai micã si mai groasã, deși părea destul de groasã în ciuda mãrimii. Deschise emoționat cartea dar prima paginã era goalã si galbenã de la timpul pe care l-a trăit. Apucase prima paginã și era foarte groasa ceea ce îl înspăimântă puțin. următoarele pagini erau pline de mâzgălituri împrăștiate și înghesuite, tot ce putea înțelege la prima privire erau doar douã desene care reprezenta un corp în douã poziții: una de drept și una de șez cu picioarele încrucișate. Corpurile nu erau animate ci erau personalizate cu lini curbe peste tot ceea ce ii dăduse lui Glad impresia cã sunt fluxuri de chakra. Luase totul de la început dar chiar după primul text se pierduse printre săgeți. Încercase din nou sã citească tot pe rând dar nimic nu avea niciun sens. Știa cã îi scapă ceva important. Simțea nevoia sã treacă peste aceste douã pagini ce păreau a fi nesemnificative. Dar era curios, ceva ce probabil a luat de la Efenia și aceastã curiozitate împreună cu instinctul sãu îl anunțau cã nu sunt doar mâzgălituri ci cã trebuie sã fie mai atent. Începuse de data asta sã urmărească săgețile care păreau a se învârti una după alta dar plictisit își ridicã puțin privirea și privi din nou și de aceastã data observase o săgeata ce începe de la capului desenului de jos a celei de a douã paginii. Observa cã capul era personalizat prin liniuțe mici in jur sãu, se uita mai atent si vedea reprezentarea creierului care era colorat într-o părticica micã cu verde. Chiar din acel punct săgeta părea sã plece spre paragrafe, scheme și din nou spre desen care era unit ciudat cu primul desen. Lucrurile prindeau putinã logicã dar totul încă era în ceațã. Nu își putea da seama cum sunt duse săgețile. privise mai atent apoi observa cã douã săgeți trec una peste alta ceea ce îi dăduse ideea cã poate anumite texte ar trebui sã fie plasate pe foaie în distanțe mai mari și mai mici. Privii din nou mai atent și pãrea cã avusese dreptate. Anumite texte erau scrise mai mic altele mai mari arãtând ca o imagine realã unele mai aproape altele mai departe. Acum vedea clar legãturile și totul avea mult mai multã logica.