Sfârșitul unui război infinit

Secrete.

Se uitase atentă în împrejur și nimic nu părea să o ajute, încercă să caute ceva dar în zadar. Traversase lacul și se uită înapoi la salcia imensă așteptându-se să facă o mișcare deși își pierduse speranța că acesta va da vreun semn de viață. Își continuă drumul fără să știe mai exact care e direcția bună, dar continuă să rătăcească prin pădure în linie dreaptă. Se simțea mai energică și plină de putere dar nu părea a fi decât un sentiment. Începuse să aibă presimțiri ciudate și nu știa dacă sunt de la faptul că s-a rătăcit sau așa cum sa mai întâmplat, va da iar de cineva. Avea aceeași presimțire ca înainte, dar acum nu mai părea să o surprindă și se îndreptă spre locul de unde venea acea nesiguranță. Rătăcea prin pădure de mai bine de două ore și nimic nu se schimbase. Același presentiment aceeași cărare aceeași pădure. Simțea că rătăcește pe un drum deja pierdut și că nu va găsi un capăt. Analiză mai atentă drumul încercând să afle dacă se învârte în cerc sau dacă altceva se întâmpla. Totul părea normal până când acel presentiment dispăruse. Fără acea mică teamă se simți și mai pierdută, dar sigură că va ajunge undeva într-un sfârșit. Se opri din mers și se așeză jos pentru a încerca să se gândească ce să facă. Așteptase puțin după care cărarea începuse să se onduleze și să-și modifice atât forma cât și direcția odată cu ea. Până la urmă chiar se învârtea în cerc, dar de ce nu observase asta până atunci? Dacă chiar mergea în cerc asta însemna că acel loc se învârte cu ea în jurul a ceva. Se abătuse de la cărare și încercă să găsească miezul acelei capcane. Până la urmă chiar nu se înșelase și privirea îi rămăsese fixă pe acel copac din care ies aburi roșii. Acel nor intra în pământ și după bănuielile lui Efenia se răspândea prin toată pădurea probabil acel gaz era și cauza acelei cărări mișcătoare. Copacul semăna foarte mult cu Eiko și Ahile deși acesta părea mult mai ciudat pe interior. Uitându-se mai atentă observase că acel copac respiră adânc și e foarte concentrat pe ceea ce face. Dacă el era celălalt copac Axente și era unul viu atunci probabil știa deja că ea este acolo, atunci de ce nu face nimic? Voia să zică ceva sau să-l atingă, dar ceva îi spunea că avea să regrete asta. Trase adânc aer în piept gata să acționeze cumva, dar totul era roșu. Până să conștientizeze era cuprinsă de norul roșu, dar foarte des încât o imobilizase complet. Se simțea strivită și nu putea gândi limpede de fapt nu putea gândi deloc și se lasă luată de presiunea din tot corpul său nemaireușind să țină ochii deschiși și adormii.

Nu vedea nimic nu auzea nimic cu excepția culorii roșii și a mirosului ce o făcea să se calmeze și să se relaxeze. Plutea pe ceva pentru că pentru un moment simțise un mic curent de aer apoi două voci ce se auzeau de departe. Ambele păreau a fi ale celor doi copaci și își dăduse seama că ajunsese unde trebuia, dar în condiții ciudate și încă în ceată.

- Bine că ai adus-o tu. Dar de ce e leșinată? Ce i-ai făcut? părea a fi vocea speriată a lui Eiko, dar și ea aștepta un răspuns.

- Nu puteai să o aduci pur și simplu? vocea bătrâna a lui Ahile o făcuse de data asta să se simtă oarecum în siguranță.

- Am vrut să văd dacă e în stare de ceva, dar se înmoaie ca o cârpă și în plus nu am chef să merg cu un pui de hadel de mâna. acea voce era groasă și vorbea cu ură și silă, scuipând cuvinte cu greață dezamăgire și insulte.

Dacă tocmai fusese supusă la un test surpriza atunci își stricase toată imaginea in fața acestui copac rău. Glad o avertizase de acesta, dar nu credea că poate fi chiar așa de rău și din nou se înșelase în multe privințe. Ceața din ochii săi începea să dispară și se trezise în mijlocul celor trei gata ca ei să-i pună întrebări în legătură cu fuga sa.

- Dacă nu te poți întoarce de unde ai plecat cum să avem încredere să te lăsăm trei zile singură? Ahile părea foarte dezamăgit de dezorientarea sa în pădure.