Sfârșitul unui război infinit

Fără limite

Nu știa de unde dar de fiecare dată a Efenia mânca numai fructe sau legume pe care Eiko ii le servea după un anumit program și în anumite cantități. Nu înțelegea acest mod de a se hrãni dar părea că Eiko este foarte atent la alimentația sa. Începuse să îi fie dor de mâncărurile gătite de Glad. Dar el acum era undeva departe trăindu-și visul.

Dupã ce își terminã de mâncat micul de jun ieșise afarã din camera sa și îi gãsise pe cei trei vorbind în șoaptã. Pãrea cã plãnuiesc ceva, și era evident cã singurul motiv pentru care vorbeau în șoaptã era ca ea sã nu audã. Oare ce mai plãnuiau de data asta? Iar aveau sã o lase singurã și la întoarcere sã o gãseascã paralizatã? poate de data asta plãnuiau altceva ceva ce ea nu ar avea nevoie ã știe, poate ceva ce doar ar distrage-o de la ceea ce va fi pusã sã facã la antrenament.

-O! Efenia! La fix. Azi, eu si Eiko avem ceva de fãcut. Tu vei sta cu Axente și te vei antrena. De data asta va începe cu ceva ușor. Nu-i așa Axente?

Axente o privi rãutãcios pe Efenia și îl aprobã pe Ahile ca supunându-se unui ordin care nu-i convenea... Cei doi nu au mai stat prea mult pe gânduri si au plecat plutind pe acei nori ce dispãreau rapid în urma lor dar când aceștia se pierduse printre copaci o cantitate mare de ceațã apãruse si dispãruse in urma lor ca și cum s-ar fi evaporat.

-Ar trebui sã începem cu ceva ușor nu?

-D...da! Așa a zis Ahile. Efenia era speriatã de situația în care se afla dar știa cã nu are de ales.

- Nu mã lua pe mine cu așa a zis Ahile. Știu ce am de fãcut iar tu ai face bine sa mã asculți si sã nu ma dezamãgești! Ai înțeles?

-Da!

  Axente începuse sã pluteascã si el pe norul sãu iar Efenia se simți nevoitã sã-l urmeze. Merseserã în tãcere timp de aproape treizeci de minute iar Efenia voia sa rupã tãcerea deoarece se simțea tensionatã.

-Și ce o sã mã pui sã fac azi?

-Sã te antrenezi.

-Asta știam dar ce mai exact?

Ahile pãrea sã se gândeascã așa cã Efenia așteptã.

- Cred cã o sã te pun sã cauți o piatrã.

-Sã caut o piatrã? Doar atât?

-Ți se pare ceva ușor? Bine! O vei face cu ochii închiși, legatã la mâini și... hmm... o sã te pun sã cauti o piatrã foarte micã. E bine așa?

-Nu! Adicã da, dar nu mã refeream la asta.

-Atunci la ce te refereai?

-Trebuie doar sã caut o piatrã oarecare?

-Aaa, normal cã nu. Ce ești tu? Un copil de doi ani?

-Nu.

-Pãi vezi? Vrei sã devii puternicã, nu?

-Da!

-Și cât mai repede posibil, nu?

-Da!

-Atunci ai nevoie de provocãri cât mai mari și mai grele. Închide ochii!

-Ce? Acum?

-Doar nu mâine! Da, acum!

Se simțea atacatã dar știa cã Axente chiar vrea sã o antreneze și panã acum el a fost singurul care s-a implicat in asta, fie într-un mod bun sau rãu a ajutat-o sa avanseze. Cu ajutorul sãu își deblocase chakra și acum urma sã își dezvolte alte abilitãți.

Simțea cum ceva îi înconjoarã ochii și în același timp mâinile îi sunt legate la spate.

-Bun! Acum cautã piatra aia!