Sfârșitul unui război infinit

Decizia.

    Glad stătea pe o piatră și privea atent la priveliștea din față, iar pentru Efenia era deja cel mai pătrunzător sentiment și ochii săi păreau să se bucure de ceea ce văd.

- Ce e asta?

- E Pădurea Mlăștinoasă. Acolo mergem noi.

- Ce e copacul ăla mare?

- E salcia viselor. Are peste 25 de mii de ani. E cel mai bătrân copac din Hadelia. Pare că a apărut înaintea războiul. Are peste treizeci de metri înălțime de fapt poate avea și peste cincizeci dar asta e partea a doua.

- Cum poate avea atât? Nu e adevărat nu?

- E un fel de salcie. Vezi? Deci își poate întinde ramurile în sus și așa își crește înălțimea. Cât despre vârstă sa nu știu prea multe. Deși poate fi adevărat. Sunt multe legende în care ea apare. E un spirit sacru.

- Aaa! Ăla e un lac din jurul lui sau ei?

- Da. El stă pe o insulă mică din mijlocul lacului ăla. Și cred că e un el.

- Ahaa! Și noi de ce mergem acolo?

- Pentru că acolo ne întâlnim cu ei.

    Se lăsă o liniște în care Efenia își aminti de fapt de ce erau ei în această călătorie. Totul se întâmpla prea rapid și ea uita mereu trecutul și ceea ce făceau ei cu adevărat. Acum își aminti de cei doi tideli și de sirena de care încă nu-i povestise lui Glad.

- Glad?

- Da?

- Cine sunt eu?

- Ce vrei să spui?

- De ce sunt aici sus și nu sub pământ ca toți ceilalți hadeli normali? Ce sunt eu? De ce faci asta?

- Nu prea înțeleg ce mă întrebi. Dar dacă vrei să știi ceva Eiko îți poate spune tot ce vrei să afli. Ți-am mai spus că nu știu nici eu mai nimic. Știu doar că am avut această sarcină și acum trebuie să-mi închei datoria.

- Nu pot să rămân cu tine? Mi-e frică.

- Te înțeleg, dar nu pot face nimic. Se pare că sunt doar un pion al soartei acestui război. După cum ai văzut, există mulți deli periculoși și nu numai atât. Eu nu pot să am grijă mereu de tine și nu pot fi un profesor bun. Renunț la titlul de sensei.

- Deci chestia asta e chiar pe bune?

- Da. Nici mie nu-mi vine să cred. Acum hai să mergem am o presimțire ciudată.

- Dar pe partea asta e abrupt. Trebuie să ne întoarcem?

- Nu e nevoie. O să sărim. Ajungem mai repede așa.

- Dar...

- Vom găsi o soluție pe parcurs. Acum hai.

- Tu vorbești serios?

    Abia acum observase cât de calm este Glad. Pentru el fiecare problemă are o soluție și nimic nu pare periculos. Totul e simplu pentru el. Și ca întotdeauna o face și pe ea să aibă încredere în el așa că încerca să se elibereze de stres chiar dacă ei nu sunt într-un moment prea bun. De data asta se hotărâse. Nu va mai lăsa pe nimeni săi zică ce va face. Nimic nu o va mai controla, nimic nu o va mai împiedica să facă ceea ce vrea. Dar până acolo exista o singură problemă. Ce voia ea? Niciodată nu-și puse această întrebare. Poate că dacă nu ar fi fost acest război totul ar fi altfel. Deci acum asta era dorința sa. Asemenea lui Glad va lupta contra războiului și va încerca să-l oprească. Va folosi totul pentru a o face mai puternică. Dacă acei copaci sunt puternici și o pot face pe ea puternică atunci nu se va împotrivi acestei decizii. Poate nu e așa rău să te arunci cu capul înainte atât timp cât ști în ce groapă te azvârlii și cât timp ști că nu vei pierde nimic. Totul trebuie trăit la maxim. De data asta ea va lua decizii.