Sfârșitul unui război infinit

Începutul antrenamentului.

Se întoarse pe același drum deși părea că dispăruse știa bine pe unde trebuia să meargă. Ajunsese la cabană cu trei bețe în mână și se apucă să-și pună în aplicare planul său. Speră doar că ideea ei va fi bună și va funcționa nu pentru ea ci pentru cei trei. Speră doar ca ideea ei sa fie ceea ce probabil așteptau ei. Desigur că ideea asta e mult prea simplă și într-adevăr probabil și Glad se gândise la ceva asemănător dar cu mai multă rapiditate. Regula acestui test spunea să stea cu toată greutatea într-un picior nu pe băț dar zicea ca piciorul ei să stea în vârful bățului fără că acesta sa se rupă. Săpase o gaură adâncă în pământ și băgase bățul în ea. Se puse cu un picior pe vârful bățului ieșit puțin afară și își luase poziția de stat într-un picior.

Știa că ei puteau sosi în orice clipă și ea trebuia să fie în acea poziție când ei aveau să vină. Simțea cum îi amorțește piciorul, dar dacă și-l va schimba putea călca strâmb și bățul puțin ieșit se putea rupe. Amorțeala începea să de-a semne de durere dar după scurt timp nu mai simțea nimic deși știa că piciorul său stă să cedeze și că durerea este încă acolo. Își închise ochi cu speranța că timpul va trece mai repede și ei vor veni deși știa că asta nu ar putea avea cum să funcționeze speră doar ca durerea oarbă să se liniștească măcar puțin. Aștepta să audă ceva, dar în jur era o liniște pură. Bănuia că începea să se însereze și brațele ei întinse ce îi sporea echilibrul începeau să se îngreuneze. Își închise pumnii și acest fapt o ajuta puțin, dar imediat simți o înțepătură în centrul capului ce o făcu să se încrunte. Bănuia că curând va ceda. Nu auzea nimic nu simțea nimic. Nu știa ce se întâmplă în jur. Durerile nu o lăsau să se deconcentreze rămânea doar să aștepte ca sosirea celor trei să fie cât mai curând și ca ei să o salveze. Se simțea împietrită simțea chiar că tot corpul ei e tare și că nu mai are mobilitate în ea. Durerea din corp dispăruse cu atât mai mult din picior și brațe. Celălalt picior părea să nu o fi deranjat deși nu părea că mai este acolo.

Sunete depărtate începeau să peturbe liniștea. Părea că ei au ajuns în sfârșit. Așteptase puțin timp în care ei ar fi trebuit să fie aproape de ea, dar avea senzația că încă sunt departe. După un timp dublu la care ea aștepta să-i audă clar începea să perceapă ceea ce vorbesc.

- Eu tot nu cred că ea încă stă așa. Mă așteptam să doarmă în acest moment.

Eiko părea mirat, dar vorbea în șoaptă.

- Eu cred că de curând a început. Cu corpul ei fragil nu ar rezista prea mult.

Axente părea încă rău și arogant că la început, dar Ahile intervenii luându-i într-un fel apărarea.

- Are corpul încordat deci eu cred că stă de mai bine de șase ore așa.

- Șase ore? Cum?

- Șșșt! Că după ne aude.

Nu știa ce intenționau să facă dar cum bănuia și cum aflase probabil după șase ore de liniște percepția sunetului său se schimbase. Încercând să se concentreze mai mult la sunete începea să audă un mic vuiet foarte slab ce probabil venea de la norul pe care ei pluteau. Era mai de grabă o mângâiere ce se apropia încet de ea.

- E stană! Zici că e încremenită! A amorțit!

- Hmm... Observ că a reușit oricum.

- Nu asta contează acum uite cum arată. Și dacă o atingem o s-o doară îngrozitor de rău.

- Pot să fac eu ceva?

- În astfel de situații corpul delilor este foarte sensibil. Cred că trebuie întâi să-i facem o anestezie.