Cine esti cu adevarat? |Urs|

Nu e mama ta

Perspectiva Ioanei:

Mai privesc inca o data poza din mainile mele analizand-o. Cum am putut sa nu imi dau seama? Ochii mei mari, buzele pline deloc aseamanatoare cu ale ei. Urs ma priveste ingrijorat fara sa spuna nimic. Nu are ce sa spuna. Nimeni nu are. Scap poza din maini desi puteam sa jur ca o tin strans. Un alt suspin imi scapa printre buze si imediat mainile lui Urs se strang in jurul meu oferindu-mi singurul sprijin de care am nevoie.
-Cum nu mi-am dat seama? Cum? Era evident! Ea e mai inalta, ochii ei sunt mult mai mici decat ai mei, totul e atat de diferit!
-Ioana, nu te invinovati! Cine s-ar astepta ca mama lui sa nu fie mama lui? Nu aveai cum sa stii!
-Dar era atat de evident!
-Ioana, mama ta te iubesti si faptul ca stii asta acum nu schimba cu nimic situatia.
-Ba da, o schimba! Mama mea nu m-a vrut! Femeia care m-a nascut m-a dat ca pe un obiect nefolositor. Eu am fost facuta dintr-o greseala, dintr-o relatie fara viitor. Poate ca de aia totul e asa. Poate de aia nimeni nu ma iubeste,poate pentru ca nu am fost facuta din dragoste, a fost o aventura care s-a terminat dezastruos si singura care a iesit prost sunt eu!
-Eu te iubesc. Si Junior si mama ta si Maia si Sorin, prietenii tai.
-Tu o sa pleci. Nu o sa te mai vad asa cum femeia care m-a nascut nu l-a mai vazut pe tata.
-Tu poti vedea macar cat te iubesc? Vocea lui e ragusita, aproape un suspin si abea acum imi dau seama ca plange.
-I-imi pare rau, nu am vrut sa te fac sa-nu stiu, te iubesc doar ca totul e atat de...Nici nu imi dau seama daca sunt suparata, ranita sau enervata. Si acum te ranesc si pe tine. Si nu am vrut sa spun ca nu ma iubesti. Stiu ca o faci, vad si simt. Dar te ranesc si o sa pleci. Nu o sa mai ai nevoie de o furere de cap. Tu ai nevoie de-
-Stiu de ce am nevoie. Si m-am saturat sa tot spui ca nu tu esti cea de care am nevoie pentru ca nu stii mai bine decat mine ce se intampla in mine cand sunt langa tine si cand imi vorbesti. Nu o sa plec, bine? Chiar daca o sa gresim. Eu o sa fiu mereu langa tine. Chiar si atunci cand o sa fiu suparat pe tine, o sa vin daca ai nevoie de mine. Si stii de ce? Pentru ca meriti.
Apoi a încetat să mai vorbească pentru o vreme, si-a luat mâna de pe parul meu si m-am simţit confuza. I-am privit ochii in care se formasera lacrimi care refuzau sa cada.
-Ce s-a întamplat, esti în regulă?
-Tu imi spui ca nu vrei ca eu sa plec, dar eu sunt singurul constient ca esti prea buna sa fii aici. Prea buna sa fiu eu norocosul care te strange in brate, care te priveste si pe care sa il iubesti. Eu...doar nu vreau sa pleci. Nu vreau să dormi în alt loc care nu e patul meu. Nu vreau să gătesti în nici o bucătărie care nu e a mea. Nu vreau să locuieşti undeva fără mine. Ai devenit o necesitate în ultima vreme si te-am lăsat să devii şi o tortură pentru ca privindu-te dormind langa mine ma simteam destul de bun. Am putea trăi împreună. Am putea lupta, am putea sparge vasele, am putea striga, am putea discuta fără compromisuri, dar mai mult ne-am putea iubi unul pe altul cu o mare pasiune.  
-Crezi ca as pleca? Cand esti primul care ma iubeste si pe care il iubesc?
Ii iau fata in palme trangandu-l mai aproape de mine si lipindu-mi fruntea de a lui. Nimic in viata mea nu s-a simtit asa pana atunci. M-am simtit invaluita de dragostea lui. De parca ochii inchisi, sprancenele incruntate se concentrau in a-mi transmite sentimentele lui. De parca pentru el nu conta cine sunt sau ca acea femeie nu m-a vrut. El ma iubeste, exact asa cum sunt si asta e uimitor. Iubitea e atat de uimitoare.
Mainile lui au alunecat pe coapsele mele facandu-mi picioarele sa se incolaceasca in jurul bazinului lui.
Cu cateva ore in urma:
Intru hotarata in casa. Mama trebuie sa stie. Urs si tata ma urmeaza pana in sufragerie unde mama si Junior se uitau la televizor.
-Ioana? Ce e cu fata asta?
-Mama, tata te-
-Ea nu e mama ta!
Imediat ce tata rosteste cuvintele menite sa ma distruga fata mamei se transforma in uimire, durere, nervozitate si dezamagire.
-C-ce ai zis?
-Ea nu este mama ta.
Toata lumea ma priveste de parca ar urma sa explodez. Chiar si eu ma simt de parca ar urma sa explodez, dar nu fac nimic. Nu tip, nu plang si nu vorbesc. Nu pot. Nu stiu ce sa zic. Ce as putea spune? Ce spui cand tatal tau iti spune ca mama ta nu e mama ta? Ce faci? Plangi? Tipi? Mori? Mai respiri? Eu mai respir? Ei mai respira?
-Ioana, lasa-ma sa iti explic. Si tu sa taci! Tu esti copilul meu, chiar daca nu te-am nascut. Ioana?
-Mama, tu vorbesti serios? Ioana nu e sora mea? Junior pare aproape la fel de bulversat ca si mine. Aproape.
-Ioana este fiica tatalui tau. El m-a inselat atunci cand eram la inceputul casniciei. Femeia aceia nu isi dorea copii. A vrut, a vrut sa faca avort dar n-am lasat-o. A venit si mi-a spus ca e amanta tatalui vostru, ca e insarcinata si ca nu are nevoie de un copil. V-voia sa o omoare, apoi mi-a cerut bani vazand cat de sensibila am fost si cat am rugat-o sa nu faca asta. Si dupa ce te-a nascut mi te-a dat. Primul meu copil. Te-am iubit din prima clipa. Eu te-am luat prima data in brate si ti-am ales numele. Tu esti copilul meu.
Mama plange. Pentru prima data nu mai e perfecta. Un fir de par ii sta ridicat inestetic din coada de cal aproape perfecta. Bluza ii este lasat pe umar lasandu-i la vedere pielea. Ochii ii sunt rosii de lacrimi di buzele ii tremura. Rimelul se scurge impreuna cu lacrimile. Oh, biata tanara plina de bani. Proaspat casatotita si inselata. Si apoi a pastrat cel mai rau lucru. Pe mine.
-Hai sa mergem!
Ii strang mana lui Urs si fara sa mai astept raspunsul lui o iau rapid spre iesire tragandu-l dupa mine.

Prezent:

Perspectiva autoarei:

Mainile lui Urs aluneca intr-un masaj linistitor pe spatele dezgolit al iubitei lui adormite. Ioana doarme de aproape o ora dar pe el nu il fura somnul si langa ea, nici numaratul oilor nu ajuta. A incercat sa ii numere respiratiile dar a ajuns la 100 si somnul lui nu avea de gand sa ajunga. Dar ce ar putea fi rau daca nu dormea? O va privi toata noaptea si se va gandi la ce s-a intamplat. La cum a facut-o sa ii spuna numele de zeci de ori. La cum i-a spus ca il iubeste si la cum ea a avut nevoie de el. Ea, cea care nu are nevoie de nimeni. Si, abea acum, cand inima ei s-a topit langa a lui, cand corpul ei ii raspunde la fiecare atingere isi da seama cat de frumos este sa o iubeasca. A iubi pe cineva cu o inima atat de rece este cea mai frumoasa dragoste pentru ca atunci cand te lasa inauntru nu e pentru ca are nevoie de cineva, a incetat de mult sa mai aiba nevoie de persoane. Te lasa pentru ca vrea sa fii parte din viata ei. Pentru ca vrea sa fie parte din viata ta. Asta este cea mai
pura iubire dintre toate.
Minutele trec si ganduri de tot felul ii invadeaza mintea. Daca va pleca? Daca o va rani sau o va dezamagi ce o sa faca? Cand ea a devenit parte din el? Cand mirosul părului ei, gustul gurii ei, senzaţia pielii ei părea să fi intrat în el. Cand ea a devenit o necesitate fizică. Ar putea sa o iute? Sa iubeasca pe altcineva?
Cum ar fi? Poate ca ea i-ar spune sa vada partea buna. Dar ce ar putea fi bun in 'ramas bun'? Daca nu o sa il mai iubeasca? Daca o sa iubeasca un altul? Chiar si gandul ca un alt barbat ar putea sa o faca sa zambeasca asa cum o face el e dureros.
Dar sunt doar adolescenti. Daca totul o sa se termine, o sa fie ca toate celelalte despartiri?

^^^^^
STIU, STIU! Trebuia sa postez de mult dar va rog, credeti-ma ca n-am avut timp. A fost sfarsit de semestru si am avut o tona de portfolii de facut. Apoi a fost ziua mea si pregatiri si alte chestii si am scris in reprize. WATTPAD UL ASTA NENOROCIT MI A STERS SI TOT CAPITOLUL DE LA CEALALTA CARTE SI S ASA NERVOASA PT CA ERA APROAPE GATA. Pfiu deci epilogul la APCS o sa vina in cateva zile.
LOTS OF LOVE BABES.