Cine esti cu adevarat? |Urs|

Comporta-te normal!

Perspectiva autoarei:

Daca cineva i-ar fi intrebat cum arata dimineata perfecta probabil ar fi avut raspunsuri duferite, cum ar fi: sa te trezesti dupa o betie fara dureri de cap sau poate sa ti amintesti tot ce ai invatat pentru test. Dar in niciun caz nu s-ar fi gandit ca dimineata perfecta o sa ii gaseasca impreuna.
Ioana il priveste printre gene, pentru ea pare imposibil ca cineva sa fi creat un om atat de minunat din toate punctele de vedere. Acum, in dimineata asta, pentru prima data vedea viitorul alaturi de cineva, se vedea fericita langa el. In fiecare dimineata aceeasi priveliste suna minunat insa uita un lucru, ambii erau in relatii mult mai complicate decat credeau.

Perspectiva Ioanei:

Bataile ritmice ale inimii lui Andrei, degetele slae care se misca din cand in cand, involuntar in parul meu, felul in care zambeste in somn, micile soapte care ii scapa printre buze, incruntaturile, toate lucrurile mici pe care le face fara sa stie. Totul e perfect aici langa el si daca ar fi un loc in care sa stau toata viata, asta ar fi. Lumina soarelui incepe sa il deranjeze ceea ce il face sa isi traga patura pe cap, de fapt, sa ne-o teaga amandurora. Oftez si incerc sa ies dar el ma strange mai tare si spune ceva ce cred ca inseamna ca vrea sa stau. Mai astept cateva minute si incerc iar, de data asta trezindu-l.
-Poate si omul sa doarme linistit in casa asta? Ofteaza si se intoarce cu spatele la mine.
-Hmm, nu, si nu te mai intoarce cu spatele la mine! Acum, te trezesti si ne miscam fundurile in bucatarie pentru ca mi-e foame.
-Pai daca ti-e tie foame eu de ce sa mi mai misc fundul? Lasa-ma sa dorm.
-Te misti, ti se face foame si mananci cu mine. Suna logic, nu?
-Hmm, nu! spune imitandu-ma si desi ma enerveaza la culme, il ador.
-Haideeeeeeeeeee! Te rog frumos, promit ca daca vii dupa venim si dormim toata ziua!
-Degeaba, mi s-a dus somnul.
Se ridica si il urmaresc cu privirea in timp ce isi cauta hainele prin camera.
-Nu ai zis ca vrei sa mananci? Stai acolo si te holbezi la mine?
-Strici momentul!
-Hai taci!
Ma ridic si imi trag dupa mine asternutul mergand spre baie fara sa il bag in seama pe Andrei insa cand vreau sa inchid usa ma opreste impingand-o. Il las sa intre si fara sa ii dau prea multa atentie intru in dus.
Pornesc apa asteptand sa ajunga la temperatura pe care o vreau cand simt doua maini pe talia mare care se indeparteaza rapid.
-Pot sa stiu de ce te speli cu apa atat de fierbinte?
Opresc apa si ma intorc spre Andrei care se uita incruntat la mine.
-Pot sa stiu ce cauti la mine in dus?
-Probabil ce am cautat si aseara la tine in pat. Acum poti sa faci ceva cu apa ta si sa nu ma mai faci sa ma simt ca si cum m-as spala in iad?
-Poti iesi si faci dus cu ce fel de apa vrei tu, nu te-am invitat sa faci dus cu mine.
-Care e problema ta? Aseara ma iubeai si azi dimineata voiai sa stau cu tine sa mancam si acum esti nervoasa. De ce?
-Ai zis sa tac.
Incepe sa rada lasandu-si capul pe spate si apoi ma priveste iar, continuand sa rada.
-Deci, tu, te-ai suparat ca ti am zis sa taci?
-Da!
Continua sa rada si imi prinde fata in maini, ma saruta si zambeste ceea ce ma face si pe mine sa zambesc.

Imi usuc parul cu prosopul si il urmaresc pe Andrei facand acelasi lucru in spatele meu. Il urmaresc cum isi lasa prosopul pe jos si ia uscatorul.
-Aseaza-te aici!
Ma uit confuza la el dar fac ce zice. Incepe sa imi usuce parul, pieptanandu-l. Dupa ce termina ma lasa sa ma ridic si se aseaza in locul meu.
-Mie nu imi iese parul cum mi-l faci tu. Poti sa imi arati?
-Mneah, o sa ti-l fac eu mereu.
Rade iar eu incep sa ii usuc parul si sa il aranjez. Mi-as trai toata viata asa.

Perspectiva lui Urs:

O urmaresc pe Ioana care se plimba dintr-o parte in alta prin bucatarie. Aseaza omleta pe farfurie si verifica daca am aranjat totul asa cum mi a spus.
Zambeste multumita si se aseaza intinzandu si picioarele pe e mele.
-Parca ziceai ca nu stii sa gatesti.
-Omleta nu se pune.
-Ba se pune cand e buna.
-Deci vrei sa spui ca fac omleta buna?
-Tot ce faci tu e bun.
Ador sa o vad zambind, e cel mai frumos lucru pe care l-am vazut si tot ce mi-as dori e sa fie exact asa pentru totdeauna insa toata starea de bine este alungata de telefonul meu care suna. Ma ridic injurandu-ma in gand ca nu l-am inchis si il verific. Raisa. La naiba, uitasem de ea. Ioana apare in cadrul usii si ma priveste incruntata cand vede ca ma holbez fara sa fac nimic. Raspund atunci cand ea imi face semn sa o fac si injur in barba cand aud vocea pe care o si uitasem.
-Neata, ce faci? Nu m-ai mai cautat. S-a intamplat ceva?
-Nu, nu s-a intamplat nimic, am fost doar ocupat.
Incerc sa mint si cred ca imi iese pentru ca vocea ei suna destul de calma atunci cand imi propune sa ne intalnim. Raspund afirmativ si inchid.
-Ce voia?
-Sa ne intalnim..
Fata Ioanei se schimba total si se intoarce in bucatarie. O urmez si o intorc spre mine, e suparata si nu imi place asta.
-Ioana, te iubesc, si chiar daca merg sa ma vad cu ea, o fac ca sa termin chestia asta si apoi totul o sa die bine.
-O sa ramai cu ea.
-Nu fi prostita, pe tine te iubesc.
-Pe ea ai vrut-o de la inceput, indiferent de ce spui acum. M-am invartit in jurul tau atata timp si nu am incercat sa fiu iubita ta si ea intr-o noapte a putut.
-Ioana, acum nu sunt cu ea, sunt cu tine si cred ca asta spune destul de clar ca tu esti persoana pe care o iubesc.
-Nu spune nimic, ai fost cu ea, apoi cu mine, apoi iar cu ea. Tu pur si simplu faci ce vrei tu cu amandoua si e atat de gresit! Si cel mai gresit e ca insiferent de ce faci nu pot sa renunt la ce e intre noi si ca pentru dimineata asta as suporta in fiecare zi sa fii si cu ea si cu mine.
-Nu trebuie sa faci asta pentru ca o sa ma despart de ea, Ioana, nu iti mai face atatea griji. Singurul motiv pentru care nu ai fost tu iubita mea e pentru ca imi era frica. Mereu ma gandeam ca o sa iti bati joc de mine sau ca o sa se termine prost. Doar gandeste-te, fata care nici macar nu ma baga in seama incepe sa faca meditatii cu mine apoi ne apropiem si ne petrecem din ce in ce mai mult timp impreuna, nu iti suna ciudat? Imi pare rau, dar mi-a fost frica, nu voiam sa pierd si mica prietenie dintre noi si nu voiam sa nu te mai vad zilnic conentrandu-te la exercitiile de la mate sau cititnd sau strambandu-te la chestiile de la chimie, si mie mi-a fost greu sa te vad vanata, trista, sa nu stiu ce e cu tine, atunci cand ai plecat, dupa ce s-a mutat Alex, mereu m-am gandit la tine si as fi dat orice sa te vad in banca, fie si cu el. Imi pare rau ca nu am fost langa tine atunci dar daca ma lasi o sa fiu langa tine mereu, fie ca suntem sau nu intr-o relatie.
Ioana ma priveste fara sa spuna nimic prinsa in gandurile ei, probabil analizand tot ce i-am spus.
-Niciodata nu am vazut lucrurile din perspectiva ta. Aveam impresia ca daca ma iubesti trebuie neaparat sa alergi dupa mine peste tot si acum inteleg ca nu e deloc asa. Tu ma iubeai si eu am fost nesimtita si daca acum incerci sa ma faci sa ma indragostesc de tine ca sa pleci, e okay, inteleg de ce o faci. Doar ca, te rog sa o faci cat mai repede.
Cuvintele ei ma darama si simt cum ma inteapa ochii. O trag in bratele mele fara nicio explicatie si imediat pieptul meu se uda. Nu imi place cand plange si totusi nu stiu cum sa opresc asta, cum sa opresc avalansa de lacrimi care ii uda parul si cum sa nu o mai fac sa planga. Stam asa minute in sir fara sa scoatem niciun sunet, in afara de suspine. Oare de ce plangem? Eu plang pentru ca ea plange dar ea de ce plange? Din cauza mea? Oare vrea sa plec? Din cauza lui Alex? Cum as putea sa o opresc cand nu pot sa ma opresc nici pe mine?
O mangai pe cap si o trag spre patul care era la cativa centimetri de noi. O asez pe piciorul ei si ii indepartez tot parul ce se lipise de fata ei umeda, indemnand-o sa se uite la mine.
-Nu te iubesc ca sa ma razbun pe tine si nici nu vreau sa te fac sa te indragostesti de mine ca sa plec. Vreau doar sa fim impreuna. Indiferent de ce mi-ai face, crede-ma ca nu as putea sa iti fac rau indiferent de situatie.