21

5.

    Mă scufund. Dau să respir, dar apa sărată îmi întră în nas și în gură, iar eu încep să mă panichez. Dau agitată din mâini și din picioare, neștiind exact ce am de făcut. Nu știu să înot, iar oboseala deja punea stăpânire pe corpul meu. În jurul meu, pești de toate culorile și formele înoată nestingheriți, nepăsători la suferința mea. Mă resemnez. Poate că așa îmi e dat să mor: singură, în tăcere, fără ca cineva să știe ce se întâmplă cu mine sau fără ca măcar să le pese. Închid ochii și mă las trasă de forțe mai presus decât mine spre necunoscut.

   "Pe bune? Așa vrei să se termine totul? Mă așteptam la mai multe din partea ta, copilă a lui Adam. Nu renunța! Poate că încă nu știi, dar ai un scop pentru care să trăiești în continuare. Trezește-te!"

   Mă trezesc speriată și îl prind pe Midnight cățărându-se pe biroul meu. Așa aș mai dormi, dar știu că dacă mai stau mult în pat risc să fiu nevoită să îmi schimb mobila din dormitor mai repede decât aș fi planificat. Nu că aș avea nu știu ce mobilă în dormitor, doar biroul antic, dulapul din lemn de stejar și patul cu baldachin, pe care am convins-o pe mătușa Anne să mi-l cumpere atunci încă eram suficient de mică încât să cred în basme. Mă ridic fără chef și cu ochii cârpiți de somn din pat, dar pe când să pășesc în direcția biroului, mă trezesc pupând podeaua. Piciorul mi s-a încâlcit în cearceafuri deci, coliziunea cu podeaua ar fi putut fi evitată dacă nu eram atât de adormită.
 

Auzind zgomotul, Midnight coboară silențios de pe birou și se apropie de mine. Văd că își ține maxilarele încleștete și mă gândesc că poate a încercat să îmi mănâce creioanele.
–Ce ai în bot, Midnight? Dă-i drumul.

   Mă ridic și mă așez turcește pe podea, iar motanul se așează în fața mea, apoi îmi pune la picioare o pană lungă și neagră, ca întunericul însuși. Mă uit la expresia mândră de pe chipul său și îl scarpin pe cap.
Mă uit cu atenție la pană și observ că în lumină negrul pur trece în verde, asemeni penelor corbilor.

–De unde ai luat pana?

   Nu primesc un răspuns, lucru la care mă aștept. Nu îl las niciodată afară, iar toate geamurile sunt închise. De unde a putut lua o pană de corb?
     Mă ridic și merg în bucătărie, urmată de motan, îi umplu bolul cu măncare și mă uit la el cum mănâncă cu poftă. Îmi fac o cană de cafea instant, pentru că azi nu am răbdare să aștept după filtrul de cafea.
   Razele soarelui îmi intră în ochi în timp ce stau la măsuța din bucătarie. Cu ochii pe jumătate închiși îmi beau rapid cafeaua și merg în living.     

   Trebuie neapărat să îmi cumpăr niște perdele în bucătărie. Dar o să fac asta weekend-ul următor, pentru că voi avea liber. Mă așez pe canapea și mă uit la Familia Bundy,  un serial mai vechi, dar care mă face mereu să râd. Acum sătul, Midnight vine și se așează lângă mine. Să ne uităm duminica la seriale a fost una dintre tradițiile noastre preferate, încă de când am ajuns să locuiesc cu mătușa Anne, acum unsprezece ani, când mama a dispărut în mod misterios, fix de ziua mea.
  Dau să îl mângâi după urechi, dar micul meu amic blănos se zbârlește și începe să scuipe în direcția televizorului. Ecranul a devenit complet negru, iar apoi a apărut centrat un mesaj cu vișiniu: "Te-am găsit!"
   Un fior rece coboară pe șirea spinării mele, acum înțelegând de ce Midnight scuipa. Frica mă cuprinde și ies repede din casă, îmbrăcată în pijamale și încălțată cu papucii de casă în formă de iepurași pufoși.

Ce fac eu afară? Las un simplu mesaj să mă sperie? Dacă mă văd vecinii? Cu siguranță vor crede că am înnebunit. Sigur a fost o eroare de emisie, iar acel cadru negru cu mesajul probabil e dintr-un fil de groază.
    Încerc să mă conving că totul e în regulă, iar după încă vreo cinci minute intru înapoi. Midnight stă acum liniștit pe pernuța lui și se uită la televizor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mă uit spre ecran, dar totul pare în regulă: scenele din serial se desfășoară normal. Nu există nici măcar un semn care să arate că ceva straniu s-a întâmplat mai devreme. Oftez ușurată. Poate totul e doar în capul meu, nu ar fi prima dată când am halucinații.
     Restul zilei decurge normal: îmi petrec următoarele patru ore în fața televizorului, apoi îmi schimb pijamalele comode cu un tricou alb și o pereche de pantaloni trei sfert din material de camuflaj, iar iepurașii din picioare îi schimb cu niște teniși bleumarin. Îmi prind părul într-o coadă de cal cu unul dintre elasticele de păr pe care le port mereu la mână, iar apoi îmi iau cheile din cuier.     
    Midnight a adormit pe canapea și nici nu tresare atunci când închid televizorul. Încui ușa casei și plec la muncă, pregătită să mă plictisesc de moarte.