21

16

    Dubioși prieteni poate să mai aibă Valentine! Oare Damon nu a auzit până acum de ușă? Pe când credeam că le-am văzut pe toate și că nu mai are ce să mă surprindă, văd cea mai ciudată situație de până acum.
    După un somn adânc și lipsit de vise, mă trezesc odată cu răsăritul soarelui, cu gâtul uscat. Iar am dormit cu gura deschisă...

   Mă dau jos din pat și realizez că încă port tricoul lui Valentine, peste hainele pe care mi le-a împrumutat. Îl dau jos și sesizez parfumul delicios, cu tentă lemnoasă, mentă și lămâie. Inspir adânc și pun tricoul la o parte. Ce naiba fac? Merg în baie și îmi spăl fața cu apă rece, sperând să îmi revin la normal. Mă uit în oglinda de pe dulăpior și mă gândesc la hainele mele de acasă. Mi-ar plăcea să pot purta tricoul meu cu Metallica, blugii skinny, rupți în genunchi și tenișii mei de toate zilele.
    Aud un sunet slab, asemeni unui click, iar apoi ușa dulăpiorului se deschide singură, lăsând în fața mea un pachețel de haine, frumos împăturat și perechea mea de teniși deasupra. Fac rapid un duș si mă schimb în hainele mele. Îmi leg părul într-un coc în vârful capului. Cobor și mă apuc să caut bucătăria. Nu știam că Valentine are o casă chiar atât de spațioasă. Am trecut pe lângă o cameră de muzică, un atelier de pictură, o bibliotecă mai mare decat toată camera mea de acasă și tapetată din podea până în tavan cu rafturi pline de cărți legate în piele, iar apoi am nimerit în bucătărie. Când am văzut ce priveliște se afla acolo, am închis ușa la loc din cauza șocului, iar apoi am deschis-o la loc, sperând că am avut o halucinație. Ghinion!

   Ceea ce mi-a fost dat să vad parcă era o scenă scoasă dintr-o manga yaoi.  Valentine stă așezat pe un scaun înalt de bar, iar Damon stă pe scaunul alăturat, cu pectoralii umflați ca și cu pompa la vedere. Până aici nimic pre ciudat, nu? Ei bine, dacă Midninght nu ar fi fost aplecat peste Damon, lingându-i pectoralul drept cu o satisfacție vizibilă, ar fi fost în regulă. Cred... La auzul făcut de ușă, cei trei își îndreaptă privile spre mine.
   Obrajii îmi iau foc și încep să mă bâlbâi.

– E-e-eu d-doar v-vr-vreau ni-niște a-a-apă. I-ignorați-mă!
   Trec în viteză pe lângă ei și încep să caut prin dulapurile albe, cu trandafiri pictați delicat pe colțuri, un pahar. După mai multe încercări, reușesc să găsesc un pahar de sticlă și las apa de la robiet să curgă în el. Midninght se apropie de mine.
– Stăpână?
   Nu îi răspund, gândurile mele fiind îndreptate într-o cu totul altă direcție decât ar fi trebuit. Oare cum ar fi să încep o manga BL? Ar fi o provocare să desenez în spații delimitate, să creez ceva ce să vorbească cu cititorul și prin cuvinte, nu doar prin simplele desene...
– Blair?
   Midninght se uită la mine îngrijorat. Fața îmi ia și mai tare foc, iar Valentine se apropie și el de noi.
– Blair, ești în regulă?
–D-da. Pe-per-perfect. De ce?
Valentine arată cu un deget lung și grațios în direcția paharului, care dă pe dinafară de apă.
– Ups!

Închid apa cu mâinile tremurate și beau cu înghițituri mari. Mă înec și trec repede de ei, cu obrajii încă roșii. Fug cât de repede pot înapoi în camera mea și mă întind pe spate în pat. Îmi ascund fața cu mâinile și mă rostogolesc de pe o parte pe alta.
   Aud un ciocănit ușor în ușă, iar apoi gazda mea intră în cameră cu o privire îngrijorată.
– Blair? Ești sigură că ești în regulă?
Mă rostogolesc până pe podea, unde aterizez cu un zgomot surd.
   Vale se apropie de mine și mă ajută să mă ridic, iar eu nici măcar nu îl pot privi în ochi. Îmi ține mâna dreaptă prizonieră în mâinile sale și se uită la mine cu blândețe.
– Ești ca un dezastru pe picioare. Ce s-a întâmplat?

   Îi explic ceea ce am văzut, abia putând să mă uit în ochii lui de rușine, iar Vale începe el să chicotească.
– Ce mă fac eu cu tine?