21

10.

Mă aflu într-o grădină plină de copaci, unul mai frumos și mai plin de rod decât celălalt. Fluturii multicolori zboară printre florile delicate. Mă aplec ca să mă uit mai bine la o floare- cosmos, a cărei formă mă fascinează încă de când am găsit atlasul botanic al mamei în podul mătușii.
Ating cu un singur deget petalele albe, iar sub ochii mei, floarea imaculată se schimbă și devine sângerie.
Briza ușoară se transformă într-un vânt puternic, iar razele blânde ale soarelui aproape primăvăratic dispar în spatele unor nori precum cărbunele.
Un fulger brăzdează cerul, iar imediat după se aude și tunetul. Începe ploaia și fug printre copaci, încercând să mă adăpostesc. La poalele unui stejar găsesc o scorbură mare. Mă strecor înăuntru și aștept, cu ochii pe cer.

***

– Blair? Ești bine?
   O bătaie în ușă mă face să tresar și mă trezesc într-o cameră străină. Mă ridic repede în capul oaselor, iar apoi îmi pică fisa: sunt în conacul lui Valentine și am ajuns aici din cauza chestiei care mă urmărea în numele lui Lucifer. Mă ridic din pat și deschid ușa, iar Midnight țâșnește printre picioarele mele afară din cameră, lăsându-mă față în față cu salvatorul meu.
– Bună, Blair.
–Bună.
  Valentine îmi întinde niște haine frumos împachetate:
–Sper să ți se potrivească. Momentan nu am avut cum să îți aduc nimic din dulapul tău de acasă și nici la cumpărături nu am avut când să merg.
–Vrei să spui că îmi dai hainele tale?
–Sper să îți vină cât de cât. Casa asta e destul de veche, iar pereții din piatră păstrează răcoarea mai mult timp, iar astea o să îți țină de cald mai bine decât bluza asta semi-transparentă.
   Brunetul își bagă mâinile adânc în buzunarele jeansilor rupți în genunchi și se leagănă ușor. Observ că obrajii lui capătă o nuanță trandafirie, ușor vizibilă datorită faptului că astăzi părul îi e prins într-un coc micuț în vârful capului.
–Simte-te liberă să folosești cada. În dulăpior o să găsești prosoape curate și tot ce îți mai e necesar. Doar gândește-te la ce produse dorești să folosești și o să apară. Prânzul va fi gata într-o jumătate de oră și îl vom lua în vestibul.
–Mulțumesc.
  Gazda mea face un semn aproape imperceptibil din cap și dispare în capătul coridorului.
 

***

   Îmi afund degetele de la picioare în covorul alb si pufos ca un nor de pe podeaua camerei, gândindu-mă cât de ușoară ar fi putut fi viața dacă toate produsele pe care cineva și le dorește ar apărea doar la simplul gând în dulapurile oamenilor, așa cum am văzut că funcționează lucrurile cu dulăpiorul din baia lui Valentine. Trag pe mine pantalonii de trening verzi și tricoul lung și negru, în care mai aveam puțin și înotam de-a dreptul. Îmi trec degetele prin păr și îl împletesc într-o coadă strânsă ca să se usuce singur. Incalț papucii de casă pe care i-am găsit lângă pat și cobor în vestibul, unde Valentine mă așteaptă așezat la masa de lângă fereastră.     Ochii i se măresc la vederea mea, iar eu încerc să îmi acopăr repede umărul care a rămas dezgolit din cauza tricoului mult prea mare pentru mine, iar el începe să rânjească.
  Gazda mea se ridică și îmi trage scaunul, ca un adevărat gentelman, ceea ce până acum nu am văzut devât în filme. Mă așez și îi mulțumesc, în timp ce stomacul meu se decide să se facă auzit destul de sonor în liniștea conacului. Obrajii încep să îmi ardă de rușine, dar Valentine nu pare tulburat sau deranjat în vreun fel.
– Se pare că îți este foame. Prânzul va fi servit în scurt timp.
–Prânz? Vrei să zici mic dejun, nu?
–Nu, Blair. Vreau să spun prânz. E trecut de doisprezece jumătate, iar soarele e sus pe cer. Ai dormit mai bine de o jumătate de zi. Totuși, la ce zile și câte informații noi ai de  procesat, nici nu mă mir că ai dormit atât. Iată că vine și mâncarea!
   Un băiat subțirel, de vreo paisprezece ani, cu părul zburlit și negru intră în încăpere ducând un bol mare cu supă. Mirosul apetisant îmi face stomacul să se revolte din nou, cerând insistent să îi fie respectate doleanțele. Tânărul toarnă cu grație supă în bolurile din fața noastră, iar apoi se face nevăzut.
–Poftă bună!
  Încerc să nu mă repezesc asupra porției mele, bunele maniere învățate de la mătușa Anne cu mult timp în urmă.
    Mâncăm în liniște, iar după ce golesc bolul încă mă simt flămândă. Valentine ia o înghițitură din lichidul roșiatic din paharul său, își linge buzele și mă întreabă:
– Ești gata pentru felul doi?
Aprob nerăbdătoare din cap, iar el strigă:
–Midnight!