21

15.

   Mă trântesc pe pat și mă ghemuiesc cu genunchii la piept.
  
    Stau așa, cu ochii închiși, gândindu-mă la tot ceea ce aș fi făcut până acum dacă viața mea ar fi continuat în maniera ei obișnuită și realizez cât de banală îmi era viața. Mă întorc pe cealaltă parte, crezând că lumina lunii care cade exact pe pat e cauza pentru care nu mai pot să adorm. Stau în poziție fetală și aștept să mă prindă somnul în mrejele lui, dar somnul nu mai vine. Mă tot răsucesc și foiesc, dar nimic. E ca și cum Moș Ene a uitat de mine în noaptea asta.
   Mă dau bătută. Mă ridic din pat și mă duc în dreptul ferestrei. Îi sunt recunoscătoare lui Valentine pentru camera asta. Are o vedere minunată spre grădină. Lumina lunii mângâie cu delicatețe bobocii florilor și se reflectă în frunzele lucioase ale copacilor. Nisipul și pietricelele de pe marginea cărării strălucesc asemeni unor mici curcubee aruncate în iarba grasă.  Din când în când, câte o bufniță sparge muzica greierilor cu glasul ei tânguit.
   Stau, mă uit fascinată pe fereastră și, pentru prima dată în mult timp, uit de mine și de toată suferința prin care am trecut până acum.

  Sunt pierdută în gândurile mele când aud în depărtare urletul unui lup singuratic. Mă trec fiorii. Nu mă așteptam ca aceste animale să își aibă sălașul atât de aproape de oameni. 
   Urletul lupului se aude din nou, dar de data asta, mai aproape. Continui să mă uit în zare, la munții întunecați ce trasează granița între cer și pământ. Un nou urlet se aude, de data asta mult mai aproape. Un foșnet se aude în grădină, ceva ajungând să deranjeze frunzele unui tufiș.
   O umbră masivă se vede traversând poteca.
  Un fior rece îmi străbate șira spinării și încep să tremur necontrolat. Nu îmi pot lua ochii de pe umbra aceea. O pereche de ochi galben-verzui ies din întuneric și un mârâit puternic zguduie sticla ferestrelor. Încremenesc. Vreau să fug din geam, dar nu pot. Mușchii picioarelor mă trădează. Umbra se apropie din ce în ce mai mult de geam și în mod inevitabil, de mine.
   Deși nu îmi pot mișca picioarele, corzile vocale încă mă ascultă. Trag adânc aer în piept și strig cât de tare pot:
– VALENTINE!
    Ușa se izbește de perete, iar Valentine apare în cameră într-o fracțiune de secundă.
– Ce se întâmplă?
     Tot ce pot să fac este să arăt cu degetul în direcția ferestrei.Umbra cu ochi galbeni se apropie din ce în ce mai mult de geam.
   Valentine mă trage din dreptul ferestrei și-mi spune:
–Nu deschide geamul sau ușa orice s-ar întâmpla. O să merg să văd ce se întâmplă, închide geamul în urma mea!
   Gazda mea se cațără pe pervarz și sare afară. Așa cum mi-a spus, închid geamul în urma lui. Curiozitatea mea e mare, așa că mă uit în continuare în grădină. Văd o silueta suplă a lui Valentine cum o ia la goană direct spre umbră. Mă aștept să văd o luptă crâncenă, dar ceea ce văd mă ia complet prin surpindere.
    Umbra masivă și Vale se îmbrățișează?!

***

– Acesta este Damon. E unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.
Am rămas cu gura căscată.
– Iar ea e Blair Faircastle, fata pe care o caută Lucifer.
  Namila de om se apropie de mine și începe să ma adulmece, asemeni unui câine. Mă trag în spate, iar Damon și Valentine încep să chicotească.
– Nu-ți fie frică, micuțo! Nu o să te mănânc.
– Damon e vârcolac. Ăsta e felul său de a face cunoștință cu cineva, îmi explică Vale cu o mână pe unul dintre bicepșii uriași ai tipului.
–A... Păi, îmi pare bine de cunoștință, Damon.
    Încă sunt reticentă, dar zâmbetul mare și larg al blondului mă face să mă simt puțin mai bine.
– Totuși bătrâne, ce cauți tu aici?
– Am auzit că vreți să faceți o echipă împotriva Apocalipsei. Deci, unde semnez ca să mă alătur?
  Deși credeam că îmi va fi imposibil să mai adorm în noaptea asta, încep să casc necontrolat.
– Nu știu cum ai aflat asta, dar orice ajutor e bine venit. Ce zici să o lăsăm pe Blair să se odihnească puțin iar noi să continuăm discuția la un pahar de lapte cald? Spre deosebire de noi, ea are nevoie de odihnă.
– Sigur, amice. Mi-a părut bine, Blair.
– Și mie. Noapte bună, băieți.
Îi las pe cei doi zâmbind și stând la taclale în camera de zi, iar eu îmi îndrept pașii spre camera mea, de la primul etaj.