Ordinul

Capitolul 17 - Marele final

     Fiecare picatura de apa care isea din dus incerca sa-mi relaxeze corpul, care parca era din piatra. Il simteam greu, si ca atare il miscam greu. Cu o mana eram sprijinit de perete, iar privirea imi era atintita la scurgere. Cealalta mana o tineam pe langa corp si aveam pumnul inclestat, incercand parca sa-mi incordez muschii mai mult decat erau de mai bine de treizeci de minute. Ce trebuia sa fac? Aflasem cine este tradatoarea pe care pana acum cateva ore eram in stare sa o ucid fara sa clipesc, dar acum... acum totul era altfel. Un sentiment bine ascuns in mine imi pecetluia gandirea si mai ales decizia. Zilele au trecut foarte repede, si ziua decisiva a venit. Ne-am adunat cu totii in locul unde Namir imi spusese adevarul.

- Sansele ca Darius sa fie ucis sunt foarte mari. Leon este alaturi de Organizatie. In momentul de fata doar noi am mai ramas. Alice, vreau sa te duci si sa-l ucizi pe Leon.

- Dar, Dante... m-a intrerupt Namir. Este fratele tau.

     Alice s-a uitat usor speriata la mine, apoi citind pe fata mea ca nu era nici o sansa sa ma razgandesc a dat aprobator din cap.

- Namir, tu vei ramane aici pentru a o indruma pe Alice. Daca are probleme ii sari in ajutor.

- Iar tu Dante? Ce vei face? m-a intrebat Alice.

- Eu o voi ucide pe Daria. Imi voi duce la bun sfarsit razbunarea.

- Dante, esti constient ca va fi acolo si Alex si Elisse? Este o misiune sinucigasa. Namir parea sa fie mai speriat ca mine, dar eu nu aveam de gand sa mor. Dante, lasa-l pe Leon si ia-ne pe noi cu tine. Vei avea nevoie de ajutor acolo.

     Uitandu-ma la ei am vazut sprijin. Am vazut doua persoane care isi doreau mai mult ca niciodata sa ma ajute, care aveau de gand sa-mi fie alaturi si la moarte, iar pentru ca am vazut toate astea mi-am intarit decizia pe care am spus-o foarte apasat.

- Nu. Va promit ca nu voi muri azi, si nu astfel. Am zambit usor in coltul gurii, incurajandu-i pe ceilalti. Eram sigur ca nu imi voi gasi sfarsitul acolo. Namir, mi-ai facut rost de ce te-am rugat?

- Da, mi-a spus el incercand sa-si ascunda ingrijorarea. Mi-ai cerut doua Lame Ascunse si doua pumnale cu lama de 12,5 cm. Ai avut noroc ca am gasit un cufar vechi al Ordinului in subsol si au trebuit reconditionate putin.

- A cui au fost toate astea? am intrebat eu.

- Ale tatalui tau Dante. Felix, a avut grija de ele ca un tata. Erau parte din el. In timpul asta a scos o centura groasa cu doua spatii pentru pumnale, un loc pentru o sabie cu teaca si doua tocuri de pistol. Sunt ale tale Dante. Foloseste-te de ele in slujba binelui, asemeni tatalui tau.

     Imi daduse-ra lacrimile in clipa aceea. Acum, chiar eram mai mult decat motivat sa-l razbun pe tata. In partea stanga a acelei camere imense, pe o masa inalta, si nu foarte lata se aflau cele doua pumnele, lamele ascunse si doua pistoale de 9mm. Alaturi de ele o sabie bine faurita, dintr-un metal usor dar foarte ascutit era acoperit de un fel de panza fina. Cand am dat jos bucata de material am observat ce scria pe lama acesteia: "Crede in lumina si vei birui intunericul." Da. Aveam nevoie sa cred, dar in ce? Si ce anume sa cred? Sa cred ca bunica nu era vinovata. Sa cred ca ii fusese inscenata toata asasinarea? Sau ca tata se sinucise-se si Daria isi asumase toata vinovatia ca o mama ce incearca sa isi apere puii pana si in mormant.

     Dupa mai bine de doua ore asteptam pe acoperisul cladirii unde avea sa se intalneasca Daria si Elisse. Sursele lui Namir il anuntase ca cele doua aveau sa discute ceva foarte important. Dupa o asteptare destul de lunga pe rand, cele doua si-au facut aparitia si au intrat in interiorul cladirii. Un depozit vechi, cu pereti darmati de vreme in cea mai mare parte. Desi stabila, anumita bucati de caramizi erau iesite din pereti, lucru care mi-a permis sa cobor usor si neobservat. Odata ajuns la sol, am analizat cu atentie terenul si am intrat in cladire. Am stat pitit dupa o masa rasturnata, ascultand discutia celor doua.

- Daria, te mai intreb o singura data: cine mi-a ucis parintii? tipa cu disperare Elisse.

- Esti atat de sigura ca vrei sa stii cine ti-a ucis parintii Elisse. Crezi ca vei putea duce povara asta?

- Sunt sigura de asta, nu cred.

- Draga mea Elisse, persoana care ti-a ucis parintii, nu e nimeni alta decat mine.

     La auzul acestor cuvinte, am simtit cum mi se inmoaie picioarele. Daria... Un ucigas in serie in interiorul Ordinului? Un agent Abstergo care a macelarit intregul Ordin? In acea clipa am simtit cum mi se face rau. In spatele acele mese am observat la un moment dat un hard-disk de laptop cu emblema Abstergo. Fara sa imi dau seama ca eram intr-o misiune in care trebuia sa omor persoana responsabila pentru moartea tatei, am luat acel hard-disk si l-am bagat in buzunarul interior de la piept.

     In tot acest timp, fara se realizez, un om mascat s-a strecurat in spatele meu luandu-ma de gat cu bratul sau ferm. Am rasturnat involuntar masa, ceea ce m-a descoperit si a atras atentia celor doua. Daria, a luat-o la fuga pe un coridor laturalnic in timp ce Elisse a aruncat un cutit minuscul camuflat de pe geaca sa de piele. Cutitul s-a infipt in gatul unui alt om mascat, urmat de alti zece cincisprezece indivizi asemeni. Mi-am prins mainile de gatul celui care ma tinea strans si l-am rasturnat peste masa, rupand-o in doua.

- Elisse, am strigat, in spate.

     In acel moment Elisse a intors privirea brusc, lovindu-l cu pumnul in piept, facandu-l sa-si piarda echilibrul pentru o secunda. In acest timp un alt cutit minuscul a zburat infigandu-se in mana altui individ care se indrepta in spre mine. In acea clipa am scos cele doua pistoale.

- Doua pistoale, a cate sase gloante fiecare, mi-am zis in gand. 12 lovituri, 20 de indivizi si inca mai vin. La naiba, misiunea avea sa fie un esec.

     Am nimerit doi indivizi in picior ceea ce m-a salvat pentru o secunda, alti doi in piept. Patru. Un mascat s-a aruncat in spatele Elissei si am reusit sa il nimeresc in cap. Cinci. In acea secunda o grenada s-a strecurat la picioarele mele. Desi am reusit sa sar la timp. Grenada m-a aruncat foarte aproape de Elisse, ceea ce mi-a permis sa-i salvez viata de doua ori pana sa-si revina. Nu mai aveam pistoalele la mine, ceea ce m-a obligat sa lupt corp la corp. Nu era in avantajul meu, dar am castigat putin timp pentru aceasta. Cand s-a ridicat si-a lipit spatele de al meu.

- Nu-mi vine sa cred ca asa vom muri Dante. Speram la ceva mai frumos de atat, a zis ea razand.

- Pentru vremurile bune Elisse? am intrebat-o cu o lacrima in ochi.

- Pentru vremurile bune Dante.

     Un strigat de lupta s-a auzit din gura amandurora. Am scos pumnalele si am inceput sa-i macelaresc. Unul dupa altul indivizii mascati cadeau. Pana cand dintr-o data au inceput sa se rareasca. In acel moment imi curgea sange pe maini, hainele imi erau acoperite de pete de diferite marimi, iar pe fata aveam picaturi de sange deja coagulat si nu imi puteam da seama daca era al meu, sau al lor. Si totusi, simteam o bucurie interioara pentru acest macel. Dar totul era aproape sfarsit. Abstergo intr-o baie de sange, eu in viata, Daria scapase, iar Elisse... Nu stiam ce avea sa se intample cu Elisse.

- Danteeeeee!! a strigat aceasta ca din gura de sarpe.

- Deci care va sa zica, tu esti Dante? a intrebat o voce necunoscuta si usor pitigaiata.