Ordinul

Capitolul 7.2 - Evadarea

     Parca imi toca creierii cu tocurile alea ale ei. Parca ii era greata cand ma privea. Burneta, inalta, la costum. Fara ecuson, deci nu stiam pentru cine lucra sau unde ma aflam. Pe bloc mi s-a pus un sac pe cap, iar lumina nu patrundea prin material, apoi m-am trezit aici. La usa din spatele meu erau doi indivizi mascati, iar ea n-avea de gand sa imi spuna nimic.

- Ai de gand sa-mi spui cum de esti aici si de ce? am intrebat-o eu.

- Nu, mi-a raspuns sec, de parca nici nu eram acolo.

     De unde o stiam eu? Vocea ei. Era primul cuvant scos din gura ei, si deja imi parea cunoscuta.

- Draguta, am sa-ti spun doua chestii. Unu, daca imi atingi hanoracul, esti ca si moarta. Doi, ce caut aici si ce vreti de la mine?

- Unu, dragule, vezi cum vorbesti. Doi, incerc sa-mi aduc aminte de unde te stiu.

     In clipele urmatoare am fost transferat cu acelasi sac pe cap intr-o celula izolata. Ramasesem doar cu pantalonii si maleta cea neagra pe mine. In dreapta usii era patul, deasupra careia se afla o micuta fereastra. Afara ploua torential. Rapaiala ploii se auzea foarte bine si m-a linistit. Inca nu stiam daca mai sunt sau nu in orasul meu, dar... In clipa aceea o portita mica, aflata in partea de jos a usii s-a deschis, iar o tava mi-a fost impinsa cu piciorul. Era jurnalul meu, care era destul de prafuit, o pana alba, o calimara de cerneala si o lumanare. Nu a tebuit sa fiu rugat frumos. Am facut din tava un suport pentru jurnal pe picioarele mele, am strigat la un gardian dupa un chibrit, dar mi-a aprins el lumanarea cu tigara lui(ciudat, ca nu si-a luat nici o masura, caci as fi putut sa-mi dau foc), m-am asezat in pat si-am inceput sa-mi amintesc. "Ucide sau vei fi ucis." Asta spusesem ultima data, si ii spusesem Elissei. Acum trebuia sa-mi aduc aminte. Pana sa apuc sa clipesc o sageata cu capatul negru s-a infipt in perete. Era mai groasa decat o sageata normala asa ca am scos-o cu grija din perete, fara zgomot, si am inceput s-o inspectez. Deodata, ceva mic, aproape invizibil mi-a vazut in palma. Dupa, am vazut un mic mesaj in interior. Scria: "Urechea dreapta." Era o casca. Cu foarte multa grija am introdus-o in ureche, apoi o voce s-a auzit:

- Dante, nu spune nimic. Daca merge si ma auzi, tuseste odata(ceea ce am si facut). Bun. Merge. Asculta-ma cu atentie, voi fi doar in capul tau, deci ai grija ce faci si cum vorbesti cu mine. M-am conectat la sistemul de supraveghere, deci te urmaresc pana si la baie. Glumesc. In spatele tau, stanga ta, e o camera mica. Nu stiu daca o vezi. Acum, unul din gardieni iti va arunca cheia celulei tale. E timpul sa te scoatem de acolo.

     Doua secunde mai tarziu o cheie mi-a fost servita in frunte. Nu am vazut cine era ca sa-i pot multumi, dar nu am stat pe ganduri. Am descuiat usa, mi-am luat jurnalul si am plecat. In dreapta celule, in stanga camera garzilor.

- Bun, mi-a spus vocea. In stanga iti vei gasi pus pe un umeras hanoracul si in dulapul alaturat husa de la arme. Ia doar strictul necesar.

     Asta am si facut. Mi-am luat hanoracul, husa, si ca bonus un rucsac cu o bretea, negru, simplu. Mi-am indesat in el jurnalul, pe care de data asta nu l-am mai lasat in urma. Doua pistoale, sagetile mele micute, bombele fumigene, si cam atat am luat din dulap.

- Acum trebuie sa fii foarte atent. La fiecare doua celule sunt stalpi grosi de sustinere. In mod normal, acum e liniste si nimeni nu te-ar putea vedea.

- Te referi la detinuti? am intrebat eu.

- Da. Stai in garda si nu face zgomot.

     Am iesit pe hol. Doua garzi erau cu spatele. Fara sa ma auda m-am furisat in spatele lor si i-am dat cap in cap lasandu-i inconstienti pe jos. Usile mi s-au deschis imediat. In fata, alte doua garzi care ma priveau fix in ochi. Le-am facut semn sa taca si si-au scos telescoapele. Ah, uitasem sa-mi iau si eu macar unul. Se pare ca le voi lua pe acestea. Am scos o bombita fumigena si i-am dat drumul jos, imediat facandu-si aparitia un nor dens. Cu doua lovituri, i-am facut sa lesine luandu-le telescoapele. Dupa ce am mai trecut de inca doua usi am ajuns intr-un hol mare.

- In stanga ta e un geam. A fost schimbat recent, de noi. Este foarte subtire, ceea ce te va ajuta cand vei sari.

- Ce-am sa fac?

     In clipa aceea alarma a fost declansata. Am inceput sa aud tropaitul bocancilor celor de la securitate si mi-am dat seama ca de data asta nu mai am de ales.

- Fii direct si rapid, i-am spus vocii.

- Sari si daca ai noroc, dupa calculele noastre vei ateriza intr-un camion plin de cauciucuri auto. Dupa distanta estima pana in dreptul camionului, in cel mai bun caz scapi cu cateva vanatai.

- Si in cel mai rau? am intrebat eu.

- Mai ai de gand sa zabovesti? am fost intrebat.

     Nu am avut timp sa raspund ca o mana mi-a si "aterizat" pe umar. Fara sa clipesc m-am intors si l-am pocnit. Era el. Doar ca de data asta nu a mai avut timp sa-mi puna pistolul in ceafa ca l-am si lovit spargandu-i nasul. Am luat-o la fuga spre geamul despre care mi se vorbea in casca. M-am ferit de unul din gardieni, lovindul pe un altul. Cu nasul insangerat a luat-o la fuga dupa mine. Inainte sa trec prin geam am strigat.

- Poate data viitoare, Leon. Poate data viitoare.

     Si-am sarit. Am aterizat pe cauciucuri si m-am lovit cu capul de ceva si-am ramas inconstient. M-am trezit intr-o camera de spital. Eram in alt loc decat data trecuta, doar ca de data asta am recunoscut hanoracele albe. Langa patul meu, pe o noptiera se afla o masuta pentru pat, iar pe ea era jurnalul meu, o calimara si-o pana. Fara sa stau pe ganduri am inceput sa continui sa scriu.