Ordinul

Capitolul 2 - Un nou inceput

     Nu mai stiu de unde veneam de am ajuns sus la Curcubeu. Eram inca in orasul natal, adica in Braila. Am coborat scarile si ma indreptam sper buza apei. Eram foarte abatut. O adiere usoara imi flutura gluga. Imi repetam in gand: "De ce tata? De ce?" Trecusera aproape 48 de ore de cand tata murise chiar in bratele mele. O durere puternica ma sfasia efectiv pe interior. Cu greu, am abtineam sa nu plang. Unde esti mama cand am nevoie de tine? Fara sa realizez imi tot dadeam gluga jos imi stergeam lacrimile sau scrasneam din dinti apoi mi-o puneam inapoi pe cap. Repetam aceeasi miscare fara sa o constientizez. Ce se intampla cu mine? Odata ajuns pe buza apei priveam, dar nu in fata ochilor ci in tecut. Ceva se intampla cu mine, dar oare ce? Nu puteam sa plang, nu puteam sa urlu, nici macar nu puteam sa deschid gura. Eram suparat, pe interior plangeam, iar in exterior eram mai mult revoltat.

     Dupa cateva minute m-am ridicat si am urcat inapoi pe aleea principala. Pe banca din dreapta statea Elisse. Ma astepta. Era o fiinta aparent foarte gingasa, dar cu un suflet puternic. O stiam de mic copil. Era roscata cu ochi caprui. Era perfecta din punctul meu de vedere. Ma asez langa ea si sunt cateva clipe de liniste. Nici eu nici ea nu schitam nici un gest, pana cand deodata ma intreaba:

- Gata? Te-ai calmat?

- Da, ii raspund eu usor agresiv.

- Ce ai de gand sa faci acum? ma intreaba ea cu acelasi calm, care uneori simt ca ma omoara.

- Acum... ii raspund eu usor sacadat, acum voi urma acelasi deum ca si tata, doar ca eu... iar sacadez fraza, eu nu am de gand sa dau gres.

- Nici tatal tau nu a vrut, imi spunea ea usor scoasa din sarite.

     Deja ajunsesem intr-un punct critic. Fara sa imi dau seama incepusem sa ridic tonul la ea si chiar pot spune ca ne certam.

- Si totusi a dat, continui eu discutia, fiind foarte aprins.

- Dante, nu fi incapatanat, imi spunea ea, incercand cu greu sa-si mentina calmul.

- Ne cunoastem de mai bine de 13 ani. Ce te face sa crezi ca acum voi fi altfel?

- Si mie mi-a fost un tata eaxct cum ti-a fost si tie. Stii bine ce s-a intamplat. Aceiasi oameni care l-au ucis pe tatal tau mi-au ucis si mie parintii, dar eu nu vreau sa-i razbun, imi spune ea.

     Parecum ironic ii raspund:

- Esti slaba!!

- Ba nu, se rasteste ea la mine, cunoscandu-se ca reusisem sa o enervez. Nu sunt. Sunte desteapta, continua ea. Toate vor veni la timpul lor.

- Ei bine, atunci sa stii ca acum este timpul razbunarii. Daca tu esti slabiciunea, eu voi fi puterea. Daca tu crezi ca sunt orbit de razbunare, atunci de ce nu vrei sa fii tu simturile mele?

- Nu, imi raspunde ea sec.

- De ce nu vrei sa intelegi ca tu nu esti ca mine?

- Ai dreptate. Eu nu sunt ca tine.

     In acea clipa mi-a intors spatele si a dat sa plece. Simtind un adanc regret, m-am luat dupa ea, am apucat-o de mana si am oprit-o spunandu-i:

- Elisse, stai!! Imi pare rau… Sunt prea suparat… Momentan du-te acasa…

     Vazand ca chiar regret cele spuse continua cu calm discutia cu mine:

- Tu ce-ai sa faci?

- Trebuie sa ma intalnesc cu Leon. Vreau sa-mi faca rost de ceva. Te las acum. Daca ai nevoie de ceva, stii unde ma gasesti.

     Dupa acea discutie aprinsa am plecat. Mi-era ca o sa intarzii la intalnirea cu fratele meu. Problema era ca nu stiam cum sa-i dau vestea cutremuratoare.