Ordinul

Capitolul 14 - Tradarea, partea 2

- Stai jos Leon.

- De ce?

- Alice, ia sfoara aia si leaga-l bine, apoi inchide cladirea asta complet. O sa avem ceva treaba cu el.

     Fara sa mai spuna nimic, Leon s-a asezat. Alice m-a ascultat si l-a legat cat a putu de strans apoi a parasit incapere. Imediat cum a pasit afara l-am lovit de doua ori cu dosul palmei pe Leon.

- Ce crezi ca ai sa rezolvi cu asta, frate? m-a intrebat el in timp ce incerca sa se stearga de sange. Faptul ca m-ai legat, ca ma bati, crezi ca te va ajuta in vreun fel Dante? Crezi ca ai sa-l razbuni pe tata?!

     Am evitat sa-l privesc in ochi si i-am intors spatele. Simteam cum lacrimile si plansul incercau sa ma domine, dar am reusit sa le stapanesc. Apoi, mi-am dres vocea si intorcandu-ma in spre el i-am spus:

- Pentru inceput n-ai sa pleci nicaieri, in timp ce-ti ascult povestea pe care vrei sa mi-o spui. Ai trei minute la dispozitie sa ma impresionezi, altfel...

- Ma vei ucide? m-a intrebat cu ironie in voce.

- Da-i drumul.

     Pana sa inceapa sa vorbeasca Alice a revenit facand un semn aprobator din cap. Acum eram doar noi trei in cladire si nu avea cine sa ne "deranjeze".

- Acum 10 ani, dupa retragerea bunicului, Ordinul a introdus in mine un virus, pentru a ma omori si scapa de toate dovezile. Eram un recrut, si am picat usor in capcana lor, iar Victor a aflat. Eram singurul care stia acest secret. Atunci inca facea parte din Ordin si era prieten bun cu chimistul care a creat acel virus. Dupa ce i-a luatt formula pentru medicamentul care sa faca virusul sa stagneze a gasit o cale sa-l creeze, oprindu-i astfel evolutia, si prelungindu-mi cosmarul asta.

- De ce te-ai alaturat Organizatiei? l-a intrebat Alice.

- Tu de ce te-ai alaturat?

     Leon incerca o psihologie inversa cu noi, doar ca nu ii prea reusea. La un moment dat mi s-a parut ca aud ca si cum ar incerca sa taie sfoara cu care era legat dar nu am dat atentie. Ceea ce incerca el defapt, si am realizat prea tarziu, era sa traga de timp, astfel incat sa poata scapa.

- Leon, scuteste-ne de jocurile tale, i-am spus incercand sa-mi dau seama ce urmareste.

 - Dante, te rog, lasa-ma pe mine, mi-a soptit Alice.

- Fie.

- Daca imi spui tu, iti spun si eu, a continuat Leon

- Eu m-am alaturat pentru ca… Am vrut sa salvez baiatul la care tin. Da, desi eram copii, am simtit ca intre noi va fi ceva.

- Alex? am intrebat-o eu simtind regretul din vocea ei.

- Da.

- Stii ca asta e imposibil, nu?

- Da, stiu, dar cand iubesti pe cineva faci tot posibilul sa il stii in siguranta. De aceea m-am alaturat. Acum e randul tau.

- Eu? Eu m-am alaturat pentru ca Abstergo era singura organizatie posibila sa-mi fabrice si sa-mi furnizeze antidotul care sa ma tina in viata.

     M-am repezit la el lovindu-l cu ura. Nu mai imi pasa ca imi era frate, ca prin venele noastre curgea acelasi sange. De un singur lucru eram acum sigur, si anume ca Leon, fratele meu, facea parte din Organizatie. La un moment dat m-am oprit din a-l lovi si am inceput sa urlu la el, timp in care Alice a incercat sa ma cuprinda cu bratele si sa ma stapaneasca.

- Nenorocitule!! Pentru asta ne-ai tradat? Pentru ceva ce ti-am fi putut face rost? Stii foarte bine ca tata si-a dat viata ca sa ne protejeze.

- Si respect asta!! mi-a spus in timp ce se zbatea cu minile in spate.

- Respecti pe dracu’!! Nu respecti nimic nenorocitule!! urlam eu cu durere in glas.

     In timp ce s-a zbatut a reusit sa rupa sfoara cu care era legat. Alice mi-a dat imediat drumul dar cand m-am repezit la el m-a lovit cu capul punandu-ma jos. Alice a incercat sa sara peste mine si sa-l prinda, dar Leon a observat-o si in timpul acesta a impins-o rasturnand-o peste mine. Fara a mai sta pe ganduri Leon a luat-o la fuga. La cateva secunde s-a auzit ca un scurt circuit, care defapt era un briceag micut infipt in panoul de securitate, astfel permitandu-i sa iasa pe usa din fata, o miscare destul de ciudata din punctul meu de vedere. Alice mi-a facut semn ca nu ar trebui sa il urmarim si am ascultat-o.

- Fugi nenorocitule!! Data viitoare cand am sa te prind am sa te ucid, mi-am spus incet. Esti in regula Alice?

- Da, tu esti bine? m-a intrebat ea fiind ingrijorata din cauza mea.

- Mda. Imi pare rau ca a trebuit sa asisti la asta, i-am spus eu.

     Acum era sigur. Organizatia Abstergo imi declarase razboi, iar eu trebuia sa continui lupta, deoarece eram foarte sigur ca tata a ales sa lupte impotriva lor. Ce faceam eu? Continuam razboiul tatei. El pierduse lupta sa, dar nu si razboiul. Tata a luptat singur impotriva unei intregi organizatii. Eu nu aveam sa lupt impotriva lor singur, ci ii aveam alaturi de mine pe bunicii mei, pe Namir si pe Alice. Urma sa duc o lupta rece, grea si sangeroasa si aveam nevoie de tot ajutorul lor, iar ei se oferise-ra sa ma ajute si sa ma sprijine. Iar in aceasta lupta mai existau si victime colaterale, adica Elisse. Trebuia sa o salvez pentru ca atata timp cat eu eram inca in viata nu mai trebuia sa moara nimeni.