Cred ca am adormit in timp ce imi aminteam ce s-a intamplat dupa ce m-am despartit de Elisse. Si totusi, blatul biroului pe care am adormit a fost destul de moale. Sa scrii aproximativ sapte capitole intr-o noapte e ceva obositor. Erau atat de multe informatii, atat de multe amintiri si sentimente incat abia le puteam tine in frau. Oricum, dupa cele cateva secunde in care am realizat ca ma dureau toate oasele datorita somnului meu incomod si neobisnuit, am realizat linistea mormantala ce ma inconjura. Mi-am aruncat un ochi la telefon si am observat ca era miercuri si ca era ora 15. Ora de varf. Traficul ar fi trebuit sa fie foarte intens, iar in general in oras masinile claxoneaza destul de insistent, iar de la etajul 10 se aude destul de bine . Ceva nu era in regula si, fara sa-mi dau seama ca m-as putea uita pe geam sa vad ce e cu linistea aceea, m-am intins.
Dupa ce am pus un ibric de apa pentru cafea m-am intors la birou, cand brusc mi s-a parut ca am auzit pe cineva incercand usor usa. M-am dus, m-am uitat dar totul era in regula. Ajuns la birou, iar am auzit zgomot la usa. In secunda urmatoare mi-am dezlipit pistolul de sub sertarul din partea drapta a biroului, si din sertarul din stanga mi-am scos cele doua lame ascunse alaturi ce cateva sageti micute. Tolba cu sageti normale si arcul meu erau in bucatarie sub masa si timpul era scurt. In clipa urmatoare, usa de la intrare a facut cateva flame la balamale, s-a auzit o explozie si fara sa ma uit am vazut norisorul de praf care se tara pe jos. De pe scara se auzea cineva care striga: "Hai, hai, hai!!" La naiba, mi-am spus, cautand sa scap de-acolo. Aveam doua posibilitati. Macel sau sa devin omul invizibil. Cea de-a doua optiune parea cea mai productiva, dar si cea mai complicata si n-aveam destul timp.
Am constat ca aveam centura si husa pentru cele doua pistoale de la spate. Langa husa era un soi de sfoara de otel pentru strangulari, saculetul pentru bombe fumigene in care, dupa ce l-am pipait, am constatat ca mai am fix 3 si un inel pentru tiroliana. Am inchis ochii, mi-am recapatat contrulul respiratiei, control pe care in timpul exploziei l-am pierdut si mi-am bagat arma in husa dreapta (aveam doua huse, pentru ambele maini). Dupa cele 5 secunde de autocontrol, vad amortizorul uneia din armele neconoscutilor intrand in camera. L-am lasat sa intre in camera pana ce am constat ca-l pot ataca fara sa-l ranesc. Era nevinovat, iar codul asasinilor spune ca nu trebuie sa ranesti nevinovatii. Doar tintele tale. Iar acum, tinta mea era cel de afara care i-a introdus pe mascati in casa sa aflu ce vroiau de la mine.
L-am lasat sa inainteze putin, astfel incat am dedus ca era mai inalt ca mine. Era imposibil sa nu ma vada, asa ca atunci cand i-am vazut ochelarii de protectie si masca l-am lovit cu capul de usa lasandu-l inconstient. I-am luat pistolul, si incarcatoarele pana sa vina alti doi indivizi.
- 23 este inconstient. N-avea unde sa fuga nenorocitul, a spus unul din ei.
- 33 a ramas singur? a spus celalalt, primind un raspuns afirmativ din cap. Sa mergem. Mai avem doua camere si baia.
La naiba. N-am nici o sansa sa scap in viata daca nu gandesc de 10 ori fiecare miscare. Eram cu picioarele in tavan si mainile pe usa. Am avut noroc, dar cand cel de-al doilea mascat a iesit l-am apucat cu picoarele de gat trantindu-l. Celalalt s-a intors surprinzator de repede si a inceput sa traga, iar eu l-am folosit pe celalalt drep scut uman. Dupa ce i s-a terminat incarcatorul, "scutul" meu a cazut pe jos, intr-o balta de sange, iar eu intr-o fractiune de secunda mi-am tras gluga pe cap si am aruncat una din sagetile minuscule direct in gat. Unu, doi, trei, patru... si al cincilea din camera, pe care l-am auzit rasfoindu-mi jurnalul.
- Jurnalul!! La naiba, am uitat de el, am gandit cu voce tare.
In clipa urmatoare doi din mascati au inceput sa traga, iar eu am sarit in camera urmatoare. 3 camere avea apartamentul tatei. Acolo era un altul, care nu a realizat ca doar ce sarisem acolo si isi continua rascolirea printre hainele mele. Am desprins sfoara pentru strangulare, ucigandu-l fara sa clipesc, apoi i-am luat cele doua incarcatoare din buzunar. Cand am iesit din camera mi-am scos cele doua pistoale tintindu-i pe cei de pe hol intre ochi. Namir ma invata-se bine sa tintesc rapid. Cei doi au cazut cat ai clipi. Am intrat in camera cu jurnalul, care surprinzator era goala, iar jurnalul, ei bine, nu mai era. In graba am iesit pe scara blocului. Mi-am bagat cele doua pistoale la loc, pentru a nu face zgomot si sa atrag mai multi mascati, si alti doi indivizi au inceput sa ma atace cu toua telescoape negre de fier, probabil. In timp ce m-am ferit de una dintre lovituri, cealalta mi-a lovit muschiul drept. In clipa in care telescopul acela mi-a atins muschiul mi-am scos la vedere lamele, infigandu-le in pieptul celor doi cu un strigat barbar.
Ajuns pe acoperis l-am gasit pe mascatul care-mi furase jurnalul, alaturi de alti cinci colegi de-ai sai care scosesera telescoapele. Se pare ca primisera un ordin direct sa nu ma omoare. Mi-am scos si eu cele doua telescoape pe care le luasem de la ceilalti atacatori. Cei cinci de sus m-au incercuit. M-au atacat rapid, continuand lovitura celuilalt ca o ploaie torentiala de lovituri. I-am parat pe primii doi, pe al treilea lovindu-l cu un picior in piept cazand de pe bloc. Patru. Pe unul l-am lovit peste fata, cazand inconstient cred, iar pe un al doilea l-am lovit cu dosul palmei peste fata, facandu-l sa se retraga cativa pasi. In acest timp, jurnalul meu a fost scapat pe jos. Trebuia sa-i ucid, asa ca am scos pistoalele ucigandu-i pe rand. Iarasi aveam mainele patate de sange. Dar de data asta, pentru a ma apara. Din spatele meu s-a auzit o siguranta lasata, si am simtit un pistol pus in ceafa.
- Ce faci Dante? Ti-a fost dor de mine? m-a intrebat el.
CITEȘTI
Ordinul
AdventureRăzbunare. Asta își dorește Dante, un tânăr de 17 ani al cărui tată a fost asasinat. Orbit de dorința de răzbunare, el pornește într-o cruciadă împotriva Organizației Abstergo, care se dovedesc a fi vinovații, dar totul se complică atunci când bunic...
