CAPITOLUL 1
"Forgive me father, for what I have sinned..."
—...noi suntem copiii Domnului, am fost creați din iubire, din milostenia divinității. Fundamentul nostru îşi are apartenența în sfera binelui. Am fost aduşi la viață de o mână sfântă, iar menirea noastră este să slujim binele. Credința este singura formă de manifestare a recunoştinței pentru că am primit cel mai frumos dar, darul vieții. Pornirea spre păcat nu este decât o sfidare la adresa sufletelor noastre. Sufletul în originea sa este pur, este imaculat...
—Aş vrea atât de mult să îl văd ținând predica asta şi atunci când se îmbată şi începe să îşi strecoare mâinile păcătoase în locurile pure ale doamnei Sandy de la patiserie. glasul apăsat al prietenei mele m-a scos din reveria care mi-a fost indusă de atmosfera bisericii împreună cu glasul preotului Colin. Mi-am îndreptat atenția spre Brittany, repulsia întipărită pe chipul ei era evidentă. Nu o puteam judeca pentru aversiunea ei față de preotul Colin. Acesta era cunoscut pentru antecedentele sale, îi cunoşteam trecutul cât şi acțiunile sale imorale din prezent. Cumva eu reuşeam să îi găsesc mereu circumstanțe atenuante. Încă mai voiam să cred în oameni, în bunătatea lor, evitam să-i judec după defectele lor, ceea ce probabil că într-o zi, această mentalitate îmi va aduce sentința. Raportându-mă strict la preotul nostru nu puteam decât să îl văd ca pe un om plin de spiritualitate. Când nu se afla sub influența alcoolului era un om blând, întotdeauna dispus să acorde sprijin unei persoane aflate pe marginea prăpastiei. Nu mă simțeam în măsura de a critica pe cineva în concordanță cu viciile sale, în fond, şi eu le avea pe ale mele.
Pentru Brittany, slujba duminicală reprezenta cea mai mare persecuție. Rămânea totuşi o tradiție pe care o respectam din copilărie. Aproape toți locuitorii din cartier luam parte la predică, toți cei prezenți ne cunoşteam. Eram o comunitate bine consolidată, alcătuită din oameni decenți. M-am născut aici, în Southaven. Aşa au stat lucrurile dintotdeauna. Oraş cu o suprafață medie, cu un număr neglijabil de locuitori în care monotonia domnea şi nimeni nu avea ceva împotriva acestui lucru. Totuşi, un mare dezavantaj pe care îl ai atunci când trăieşti într-un oraş mic este faptul că bârfele circulă repede şi toată lumea ştie totul despre toată lumea. Nu aveai nevoie de prea mult spirit de observație pentru a sesiza absența lui Kate James şi a lui Scott Mayer. Aveau să iasă multe discuții pe seama lor în cele din urmă. Nu eram nici pe departe societatea perfectă, dar tuturor celor de aici le plăcea să pretindă că am fi fost. Adevărul era că majoritatea populației vâna orice abatere de la normă doar pentru a avea o picanterie locală drept subiect de discuție. Aşa îşi ocupau oamenii timpul liber aici.
—...ştiți care este cea mai prețioasă posesiune a noastră? Sufletul. Acolo sunt înrădăcinate toate sentimentele, tot fluxul de emoții prin care trecem constant, sufletul le înmagazinează pe toate. De aceea trebuie să depozităm doar ce este pozitiv, bun, ce ne aduce fericire şi ne ține aproape de Dumnezeu. Un suflet împovărat numai cu emoții ale răului este sortit pieirii. Noi aspirăm către mântuire, iar metoda prin care putem ajunge la mântuire este iubirea. Cea mai dificilă sarcină a noastră este să învățăm să iubim sincer fără condiționare, fără a obține o recompensă. Aici nu vorbim de iubirea carnală...
—Acum înțeleg de ce o iubește el atât de mult pe doamna Sandy. prietena mea era în continuare la fel de revoltată. O cunoşteam bine pe Britt, nu avea să înceteze prea curând din a comenta la adresa preotului. Eu încercam să fiu imparțială. Preotul Colin nu era nevinovat, dar nici nu credeam că merită ură. Voiam să fiu umilă şi simplistă în gândire. Voiam să cred tot ceea ce preotul ne predica, dar nu puteam să nu fiu sceptică, nu când el acționa contrat învățăturilor lui sau când aveam senzația că spune baliverne. Omenirea avea probleme mult mai mari decât lipsa iubirii. Încălzirea globală nu cred că putea să fie combătută printr-o îmbrățişare a unui copac.
