CAPITOLUL 8
A deadly game
Pe parcursul zilei de luni am fost de-a dreptul panicată. Mă aşteptam ca din clipă în clipă să apară Amanda cu mersul ei hotărât şi să strige la mine. Cineva ne văzuse din nou pe mine şi pe Erik, aceeaşi persoană care a încărcat videoclipul incriminator pe platforma online a liceului. Nu mă îndoiam că avea să o informeze pe prietena lui Erik despre faptul că în continuare nu puteam sta departe de el. Devenisem paranoică şi aveam o bizară senzație că toți ceilalți mă priveau aluziv, ca şi când deja s-ar fi aflat despre evenimentul din seara precedentă care mă viza pe mine şi pe Erik.
Încercasem să trec neobservată pe parcursul întregii zile. Nu zăboveam prea mult pe holurile liceului şi mă țineam cât mai departe de locurile aglomerate precum cantina sau curtea din față. Deşi mai aveam doar o singură oră în acea zi, impacientarea mea încă nu de diminuase. Simțeam amenințarea pericolului în continuare.
Am intrat în sala de clasă unde se ținea ora de literatură engleză şi m-am aşezat într-una din băncile din spate. Am încercat să ignor prezența celorlalți. Impresia lor colectivă despre mine era că sunt o arogantă cu grave complexe de superioritate, adevărul era altul, nu mă simțeam comod în public. M-am instalat în bancă şi am început să schițez ceva pe caietul de literatură. Nu am remarcat prezența persoanei care s-a aşezat în spatele meu decât în momentul în care aceasta m-a împuns cu pixul în umăr. M-am întors iritată, dorind să îi dau de înțeles că nu sunt cea mai plăcută companie, dar m-am relaxat în momentul în care am văzut că persoana în cauză este Kieran. Nu-l mai văzusem de zile bune şi începeam să mă întreb dacă nu constatase şi singur că Southaven nu era un loc pentru el. Pentru binele lui credeam că s-a retras şi a plecat la un liceu pe măsura capacităților lui.
—Tu nu trebuia să fii la cursurile pentru genii? l-am întrebat eu încercând să par cât mai charismatică. Era prima dată când ne intersectam la o materie. Într-o oarecare măsură mă detensionasem văzându-l acolo.
— Trebuie să mă mai şi relaxez uneori. a ridicat plictisit din umeri. Mă întrebam cum este fizic posibil ca un om să fie atât de calm şi netulburat. Kieran părea mult mai matur decât era în realitate. Era mult prea calculat şi rezervat pentru un adolescent.
— Ora de literatură poate fi mai complexă decât ai crede tu. am răspuns eu încercând să vorbesc într-o manieră formală şi elevată. Kieran era un adept al ştiințelor exacte, mă îndoiam sincer că pentru el literatura ar putea reprezenta o provocare. Doar a mai apucat să-mi arunce o privire amuzată, înainte ca profesorul să intre în clasă. Robert Morrison era un domn aproape de vârsta a treia, dar cu un spirit tânăr şi nonconformist. Era printre puținele cadre didactice ale liceului care se bucura de aprecierea elevilor.
— Având în vedere că ne apropiem de ultima parte a semestrului, vom începe să îl studiem pe favoritul maselor: William Shakespeare. Aşă că vă rog să vă rețineți entuziasmul. în clasă s-au auzit câteva voci dezaprobatoare şi chiar oftaturi profunde. Cu siguranță că nu existau împătimiți ai teatrului printre noi. Profesorul a zâmbit deloc descurajat. Cunoştea nivelul colectivului, nu părea să îl surprindă reacția noastră. A dat dovadă de toată îngăduința, lasându-ne să ne manifestăm frustrarea. Doar ne privea cu un amuzament reținut, şi prin asta câştigase întreaga mea simpatie. Era printre puținii adulți din Southaven deconectați de acea mentalitate conservatoristă. Era un om respectat fără a se impune cu brutalitate. A fost nevoie doar să îşi dreagă puțin glasul, ca în momentul următor să se lase liniştea.
