CAPITOLUL 3
"Curiosity often leads to trouble..."
Mă trezisem cu mult înainte ca alarma telefonului să se declaşeze. Mă trezisem chiar înainte ca soarele să îşi reverse razele în camera mea. Liniştea domnea în întreaga casă şi tot ce puteam să fac era să-mi ascult neputincioasă gândurile. Mă frustra faptul că încă nu ştiam ce să fac cu existența mea. Consilierul avea dreptate, presiunea examenelor, a admiterii şi a facultății erau pregnante în mintea mea în ultima perioadă. De asemenea, situația emoțională era deplorabilă. Erik era cu adevărat o jigodie inaccesibilă pentru mine, mă durea faptul că trebuia să utilizez acel cuvânt în raport cu el, dar nu aveam să fiu o ipocrită, era realitatea nealterată. De asemenea, eram tot mai des preocupată de existențialism şi raporturile interumane. Nu cred că mă aflam tocmai într-un moment oportun pentru asemenea meditații filosofice.
M-am ridicat din pat resemnată şi am început să mă pregătesc pentru a pleca la liceu. În oraşul nostru punctualitatea era virtutea supremă. Nu erau concepute întârzierile în nicio circumstanță. Programul era realizat în asemenea manieră încât la ora 7:29 elevii să fie în stația de autobuz, pentru ca plecarea să nu se facă niciodată mai târziu de 7:30. Eram robotizați şi nu era nicio cale de a schimba acest lucru. Până şi cei ca Erik erau supuşi sistemului din Southaven. Mi-am îmbrăcat uniforma, pentru că evident, aveam o conduită vestimentară. Purtam o fustă în carouri negre şi o cămaşă albă, peste care aveam un pulover negru. Încălțămintea trebuia să fie una joasă. Nu erau acceptate tocurile, sau orice ar fi denotat frivolitate. Încă nu îmi dădeam seama ce înseamna indecența în viziunea conducerii liceului. Machiajul era strict interzis. Accesoriile de orice fel erau intolerabile. Cel puțin nu veniseră cu reguli în privința părului, eram recunoscătoare pentru că puteam să mi-l țin liber pe spate. Mă supuneam regulilor, dar nu înseamna că le înțelegeam sau că le aprobam. Doar că nu vedeam utilitatea în a mă opune. Nu aveam să schimb conservatorismul ce domnea. Mi-am îmbrăcat paltonul, după care mi-am înşfăcat rucsacul care era abandonat pe podea şi am ieşit din casă fără a mă face simțită.
O pală de vânt m-a trezit mult mai bine decât cel mai tare expresso. Am grăbit pasul pentru a ajunge în stație la timp. Nu eram singura din cartier care încă circula cu autobuzul asigurat de consiliul local. În general, copiii din familiile modeste utilizau acest mijloc de transport. Erik şi prietenii lui veneau cu maşinile personale. Şi eu aş fi putut la fel de bine să îl rog pe tata să îmi împrumute maşina, dar nu vedeam sensul. Condiția materială a familiei mele era bună, dar nu voiam să fac un exces de zel. Mă mulțumeam şi cu un mod de viață minmalist.
Ajunsă în stație, am recunoscut câteva chipuri familiare. Cel care mi-a atras atenția a fost cel al lui Kim, care stătea sprijinită de indicatorul pe care scria STOP. Îşi ținea ochii închişi şi muzica din căştile ei era dată la volumul maxim. În felul ăsta de izola de oameni chiar şi în public. Puteam să disting destul de bine versurile. Muzică rock, cu mesaj puternic. Kim avea un trecut destul de tragic şi din această privință a fost privită mereu cu superioritate în comunitatea noastră. Ea nu avea tată, mama ei a rămas însărcinată cu un bărbat care s-a făcut imediat dispărut la aflarea veştii. Desigur că oamenii nu l-au judecat pe laşul care a fugit de responsabilitate. Principala vinovată era doamna Wilson, mama lui Kim. Dar ele două întruchipau exemple de femei cu adevărat puternice, cel puțin, în viziunea mea. Kim era cea mai imperturbabilă persoană pe care o cunoscusem vreodată. Îi plăcea să sfideze normele morale stabilite de societatea noastră cu mentalități arhaice. Kim era tunsă scurt, băiețeşte şi purta adesea haine în culori închise. Stilul ei vestimentar era într-o direcție punk-rock, asemenea genului de muzică pe care îl asculta. Dar atitudinea ei era unică. Era sarcastică şi cu adevărat rebelă, o anomalie pentru oraşul nostru. Nu susțineam că ea era singura revoltată, dar era singura care se manifesta public. Îmi doream să mă pot răzvrăti precum o făcea ea. M-am simțit de-a dreptul jenată când mi-a surprins privirea în timp ce o analizam în detaliu. Şi-a scos o cască din ureche şi a venit mai aproape de mine. Uitasem să menționez că putea să fie foarte îndrăzneață:
