CAPITOLUL 2
"Strange things did happen here..."
Un singur lucru putea fi cert în privința lui Kieran, şi anume, că era un om cu o personalitate puternică. Nu am avut nevoie de prea mult timp să realizez că dintre noi doi, cel ce avea caracterul dominant era el. Îmi plăcea acest aspect, dar mă şi intimida în acelaşi timp. Eram atentă la limbajul trupului său care exprima foarte multă siguranță. Eram în alertă, vânam toate detaliile şi de aceea nu mi-a scăpat un indiciu esențial. Ştia că îl analizam, nu părea ofensat de faptul că efectiv îl priveam ca pe un experiment social, dar de aceea se cizela foarte mult. Expunea ceea ce voiam să văd eu, nu îmi arăta adevărata lui formă. Îmi transmitea în mod voit că el era cel în control. Şi ce mă mai incita acest lucru! Kieran era un specimen nou pentru Southaven. Era misterios, distant, dar incredibil de atractiv prin atitudinea lui respingătoare. Dar îmi plăcea cum puteam să menținem contactul vizual. Şi cum i se formau gropițe atunci când zâmbea. Zâmbea fals, doar cât să mă facă să mă simt comod. Era ceva întunecat la el, dar am spus că în acest lucru consta în farmecul lui. Kieran se deosebea de cei de aceeaşi vârsta cu el prin controlul şi maturitatea sa. Dar era închis. Deşi încerca să se posteze în fața mea drept un individ transparent, simplu, eu nu reuşisem să îi fac un profil psihologic. Era primul om pe care nu reuşisem să îl citesc, şi era cu adevărat frustrant pentru că eu eram o carte deschisă în acel moment. Eram expusă în fața lui şi putea să mă descopere doar uitându-se câteva clipe la mine.
—La ce te gândeşti? întrebarea lui era cât se poate de complicată. Tonul era unul normal, dar văzusem o sclipire de amuzament în ochii lui, ochi a căror culoare era incertă. Era un amestec de verde şi albastru, erau tulburi, fluctuanți. Mă țintuiau cu interes şi mă simțeam obligată să îi răspund. Dar ce anume puteam să îi răspund? La nimic important, doar că eşti puțin cam dubios şi mă excită treaba asta. Îmi simțeam obrajii cum se aprind. Trebuia să mă calmez şi să nu las ca temperatura corupului să îmi crească cu câteva grade. Ceva îmi spunea că mi-ar fi observat cu uşurință roşeața.
—Diverse...nu mi-ai spus motivul pentru care te afli aici. nu a fost foarte subtil modul în care am încercat să schimb subiectul discuției. Nu aveam speranța că ar fi trecut neobservată strategia mea, dar cu toate astea mi-a răspuns:
-Părinții mei au divorțat acum ceva ani buni. Custodia a fost acordată mamei mele, ceea ce a fost grozav. M-a crescut cât se poate de bine, pentru o femeie singură, dar acum urmează să se căsătorească cu un tip care îmi este destul de antipatic. Nu am vrut să fac o scenă din asta, merită să aibă pe cineva. Tatăl meu nu e chiar cea mai plăcută figură parentală, dar e tăcut şi îmi oferă libertate. Nici nu cer mai mult. Şi m-am gândit că în felul ăsta poate aş stabili un fel de legătură cu el. vorbea cursiv, cu o dicție perfectă şi fără vreo inhibiție. Îmi oferea multe detalii pentru a avea credibilitate. Puteam să observ că încerca să pozeze în tipul sincer, ce îşi avea proveniența dintr-un mediu familial dezbinat. În realitate, ceva îmi spunea că nu era atât de deranjat de separarea părinților lui. Voiam să aflu lucruri despre el. Dar nu ştiam în ce măsură m-ar fi privit dacă i-aş fi adresat prea multe întrebări.
—Kieran...unde ai locuit până acum, cu mama ta?
—În Boston. a răspuns rapid, cu o oarecare melancolie în glas. Se citea satisfacția de pe chipul lui imediat după menționarea locului natal. Era cât se poate de întemeiată reacția lui. Toată viața a trăit într-un oraş mare, de anvergură. Nu era de mirare dicția lui perfectă, vocabularul lui şi modul în care îşi selecta cuvintele, atitudinea sa care denota numai încredere. Kieran era un băiat ce trăise într-un mediu plin de posibilități. Nu voiam să îmi imaginez ce simțea el raportat la Southaven şi oamenii banali de aici.
