Oase și Săruturi (SUFLETE ISPĂȘITE #1)

3. Până a murit, respectată

   Trebuia să mă aștept că whisky-ul servit nu era unul simplu și ieftin, cules de pe rafturile magazinelor de la colț de stradă. Băusem doar un păhărel și începuse să mă ia amețeala, ochii îmi erau grei și aveam senzația că urma să dorm pe picioare și, credeți-mă, am o toleranță foarte mare la alcool. Poate faptul că eram nemâncată cam de trei zile și abia acumulasem câteva ore de somn contribuiau la durerea de cap și greața pe care încercam acum să le îndepărtez cu apă rece.

   Fata care se uita înapoi la mine în oglindă a avut și zile mai bune. Doi ochi simpli și căprui, îngreunați de cearcăne și pungi negre, câțiva pistrui ce erau mai proeminenți din cauza palorii feței, păr maro nisipiu lins și nespălat de aproape o săptămână... toate o făceau să pară o fantomă. Era un pion inutil în tot jocul acesta de-a intregării printre oamenii importanți ce participau la înmormântare.

   Mă simțisem prea rău și un ospătar agitat îmi spusese unde este baia, cea de la parter, spațioasă și prea luxoasă, pe care o foloseau probabil cei ce se reuneau pentru întâlniri de afaceri în casa bătrânului Eglamour. Poate că lăsase o mare parte din acțiunile sale lui Winslow și Octaviei, însă încă își mai conducea câteva firme. Îmi șterg o picătură de apă ce îmi rămăsese pe gene și ies din încăperea în care stătusem poate prea mult, apoi cotesc la stânga și mă îndrept spre ieșirea din vilă. Doar că, în drumul meu plin de gânduri, observ pe pereți multe poze ce nu îmi captaseră atenția înainte. Erau fotografii cu toți membri familiei, în care fericirea fusese surprinsă la țanc. Faptul că sunt destul de vechi îmi demonstrează că lucrurile din clanul Black nu a mai fost așa de mult timp. Într-o poză sunt patru băieței, cel mai mic abia de se ținea pe picioare și purta doar un scutec imens. Vladimir e acolo. Șaten, plin de răni pe genunchi și pe mâini, ținea în brațe o pisică ce părea prea copleșită de afecțiunea primită. El și Aleksander erau singurii ce moșteniseră ochii albaștri ca înaltul cerului ai lui Eglamour și arătau, de altfel, foarte apropiați. În altele erau surprinși Winslow și Fiorella într-o locație exotică, agera Coretta ținând în mâini o diplomă pe care nu văd ce scrie sau Maksimilian în ziua absolvirii facultății.

   Două brațe se înfășoară în jurul meu și simt cum spatele îmi e lipit de un piept puternic. Mișcarea mă ia prin surprindere atât de tare, căci nu am mai fost ținută în acest fel de câteva zile pline, încât icnesc și sar departe de intrusul care și-a permis să mă atingă. Frederick îmi rânjește cu gura până la urechi.

   — Ce naiba te-a apucat? îl întreb bulversată.

   Ridică nepăsător din umeri și își bagă mâinile în buzunar. Îngrijorarea lui pentru mine a dispărut subit.

   — Te-am văzut așa pierdută și, privirea lui coborî spre corpul meu, m-am gândit că poate ai nevoie de alinare.

   — Aia nu a fost o îmbrățișare pe care să o folosești când vrei să consolezi pe cineva.

   — Ei bine, poate că nu vreau să fiu doar umărul pe care să plângi. Te-ai gândit la asta, Tavora?

   Comportamentul băieților ca el nu mă mai surprinde de ceva vreme, însă sunt șocată că a reușit să mă păcălească cu ochii lui întristați și gesturile mici care m-au făcut să mă gândesc că poate nu toată familia e meschină. Și să facă asta tocmai acum...

   — Cum îndrăznești să mă abordezi la înmormântarea vărului tău?! icnesc oripilată.

   Frederick își dădu ochii peste cap într-un mod sarcastic și făcu un pas în față. Nu mai am unde să mă îndepărtez, spatele meu atinge peretele și un tablou se înclină spre stânga. De ce nu trece nimeni pe aici? Vreau să scap de situația asta care îmi fierbe nervii.