Oase și Săruturi (SUFLETE ISPĂȘITE #1)

30. Ultima dorință

   Tic.

   Tac.

   Tic.

   Tac.

   E un ceasornic din lemn vechi, închis la culoare, agățat undeva pe peretele de lângă ușa ce dă spre grădină. Cumva, pare antic și gata să se fărâme în orice clipă, distrugând ultima urmă de influență vintage din salonul care țipă din cauza opulenței, a sticlelor și cristalelor.

   Ceasornicul ticăie fără încetare, marcând secundele și minutele care trec în așteptarea ca avocatul să citească, în cele din urmă, ultima voință scrisă a lui Vladimir.

   E greu de crezut pentru toți că ieri am sărbătorit o nuntă, iar acum asistăm la un moment mai trist al familiei Black. Pot citi pe chipurile tuturor că le vine greu să creadă că Vladimir, la nici măcar 21 de ani, a întocmit un testament.

   Bătrâna Fiorella spumegă de furie și încearcă să mă omoare din priviri, în timp ce soțul ei stă cu ochii închiși, posac și sfirijit, de parcă nu ar mai vrea să fie pe lumea asta. Proaspății căsătoriți ocupă fotoliile din stânga mesei, dornici să se termine mai repede toată treaba asta, dar vădit curioși. Aleksander e undeva pe canapea, lângă mama lui și Frederick, în timp ce eu stau lângă doamna Octavia, care e tăcută și îmi strânge spasmodic mâna în palmele ei transpirate. Aseară, la nuntă, abia de s-a ridicat de la masă și s-a retras devreme, iar acum a fost ultima care a intrat în salon. Mă dojenesc de una singură în sinea mea, gândindu-mă că aș putea să îi fiu mai mult alături femeii acesteia pe care Vladimir a respectat-o și a iubit-o din tot sufletul. Femeii căreia, într-un fel sau altul, i-am răpit pentru totdeauna fiul.

   Un foșnet ascuțit și deranjant răsună când avocatul scoate un teanc de hârtii din mapa sa. E un bărbat bătrân, cu păr cărunt și barbă stufoasă și cearcăne lăsate în jurul ochilor mici, sidefii. Știu despre el că a reprezentat familia de când a început să profeseze și, la cum arată, nu m-ar mira dacă ar fi lucrat pentru ei chiar dinaintea nașterii lui Winslow Black. E și el trist și nu-i face plăcere să le dea veștile astea sumbre, fapt vizibil pe chipul lui ciupit de pete maronii.

   — Testamentul acesta a fost întocmit de notarul Joel Youtz, un bun coleg de-al meu, la care am asistat și eu, la cererea sa și a lui Vladimir.

   — Nu-i o glumă? Fiorella aproape că sări în picioare. Scoate camera ascunsă, Andrew! Nepotul meu nici măcar nu era major, cum să își facă testament? Eglamour are aproape 80 de ani și eu pe-acolo, și până acum n-am dat fuga la notari pentru succesiuni și testamente!

   Avocatul o privi peste rama ochelarilor rotunzi, suprimându-și un oftat.

    — Fiorella, puneți arme în mâini copiilor la 16 ani, dar ți se pare anormal un testament la 20? Știu că e șocant, dar încercați să vă calmați și să auziți ce a lăsat Vladimir în urma lui...

   Văzând că bătrâna tace mâlc, domnul Lepley începe să rostească legi, dar nu pentru mult timp. Doamna Fiorella îl întrerupe nerăbdătoare.

   — Pentru numele Domnului, Andrew, doar citește odată ce a scris Vladimir! Putem să vedem mai târziu hârțoagele alea.

   Cedează la insistențele ei, iar în momentul în care își umple plămânii cu aer, simt cum inima începe să-mi bată nebunește și mâinile îmi tremură puternic. Iată, ultima dorință a lui Vladimir adresată familiei sale, la care a vrut să fiu și eu prezentă.

   În acea secundă, gândurile negre mă copleșesc iarăși. L-a scris știind că o să moară, știind că, stând alături de mine, avea zilele numărate? Prostul! Trebuia doar să fugă mâncând pământul, iar eu nu i-aș fi purtat în veci ranchiună.