Oase și Săruturi (SUFLETE ISPĂȘITE #1)

29. Henrietta, prietena mea

   Vinul de culoarea sângelui curge în pahar cu o fluiditate plăcută, ca mierea topită sub cel mai arzător soare de vară. E chiar mult mai dulce atunci când îmi umezesc buzele uscate în el.

   Reuvel, stând pe vine cu mâna sprijinită de genunchi, oftează când mă vede sorbind cu atâta nesaț.

   — Uneori sunt invidios pe toleranța ta imensă la alcool. Am pierdut numărătoarea paharelor pe care le-ai băut. Mie îmi vine somn după primul.

   Zâmbesc într-un colț al gurii.

   — Îți mai amintești cum mereu te căram acasă după vreo petrecere? Nici nu mai știu de câte ori am stat să îți verși mațele prin șanțuri.

   — N-am ce-i face, ridică el din umeri. Am moștenit-o de la mama. Și ce invidios sunt acum! N-am văzut în viața mea băuturi și prăjituri atât de extravagante ca la nunta asta.

   — Știi, speram ca după atâtea luni în care nu ne-am văzut, primul lucru pe care aveai să-l faci era să îmi spui că ți-ai găsit o tipă drăguță cu care vrei să te însori.

   Reuvel își lipi obrazul de sticla neagră de vin, privind bosumflat în gol.

   — Hmph! Mă faci să mă simt de parcă am trecut deja de 30 de ani, Tavi. Poate că mi-am găsit deja o fată cu ochi exotici acolo unde urmează să plecăm. Hei! își pocni degetele în fața mea când văzu curiozitatea care mi se așternu pe chip. Avem timp destul să vorbim despre lucruri de genul. Ce e mai important... de ce stai singură afară?

   Fratele meu își ridică privirea și analiză atent mesele goale care ne înconjurau, baloanele sparte și ghirlandele cu flori care se ofiliseră sub razele soarelui. Sunt doar câteva persoane care dau ocol piscinei în care mi-am afundat picioarele umflate, restul sunt încă în cortul alb ca spuma laptelui în care continuă petrecerea.

   E o noapte răcoroasă.

   — Și iubițelul tău? Reuvel adăugă când mă văzu tăcând. Nu-mi spune că l-ai lăsat cu fosta.

   — Ar părea cel mai bun lucru de făcut în situația mea, nu crezi? oftez amar. O să fie al naibii de greu să îl las în urmă. Lucrurile frumoase abia au început între noi.

   Îmi ridic piciorul din apă. Abia de îmi mai pot mișca degetele – atât de înghețate sunt. Picurii care mi se preling până la călcâi și înapoi în piscină încep să se transforme în mintea mea în limbile unui ceas. Timpul trece, iar eu nu pot face nimic ca să îl opresc.

   — Hm, Reuvel mormăi. I-ai spus că îl iubești?

   — I-am dat de înțeles, presupun. Și el la fel. Niciunul dintre noi nu e un om al cuvintelor. Amuzant, nu? Aleksander și Vladimir semănau foarte mult, dar Vladimir ar fi putut cuceri întreaga lume doar prin cuvinte. Și, cu toate astea, de ce nu am ajuns să îl iubesc atât de mult precum îl iubesc pe Alek, frate mai mare?

   Reuvel lasă jos sticla de vin și se așază pe șezlongul de lângă mine, întorcându-l puțin într-o parte, cât să mă poată privi.

   — Ce știu eu despre dragoste? Dar, dacă ar fi să îți răspund ce cred eu, atunci ți-aș spune că uneori iubim cu creierul, alteori cu inima. Nu cred că funcționează amândouă în același timp. Iubim ce credem că e mai bine pentru noi, ce considerăm că e în siguranță, că nu e riscant. Poți să alegi pe cine să iubești cu mintea, cred. Dar inima... inima e plină de emoții, nu de rațiune. Nu ascultă de nimic. Poate doar de inima celuilalt. Nu poți să te oprești din a te îndrăgosti cu inima. Pare destul de logic ce am spus, Tavi?