Oase și Săruturi (SUFLETE ISPĂȘITE #1)

23. Mes pigeons

   Aleksander își ridică fața din vata pe băț.

   — O să fac diabet, declară.

   Chicotesc amuzată și dau din cap. Am mâncat atât de mult zahăr în ultimele ore, încât mă doare stomacul, dar asta nu ne oprește pe niciunul dintre noi din a ne ospăta din orice dulce ne cade în mâini. Vata mea pe băț nu e nici măcar pe jumătate mâncată și m-am murdărit pe tot chipul; abia pot să zâmbesc, la cât de mult s-a întărit zahărul în jurul buzelor mele.

   Îmi bâțâi picioarele dezgolite înainte și înapoi, spatele gambelor lovindu-mi-se de bara Jeep-ului. Mașina închiriată e plină de praf și parcă îi geme de durere capota sub greutatea noastră. Câțiva țânțari îmi dau târcoale și flutur mâna prin aer la fiecare secundă, ceea ce îl face pe Aleksander să râdă. Încă port salopeta de blugi și tricoul alb, dar mi-am cumpărat și eu o pălărie de paie și o pereche de ochelari de soare, să arăt ca el. Deși mi-am tuns părul și abia dacă mai pot să îl prind într-o codiță ciufulită, tot îl simt plin de sudoare, lipit de ceafă.

   Câmpul nu prea înverzit din fața noastră e plin de baloane colorate cu aer cald, care așteaptă ca anvelopele să se umfle ca să se ridice de la sol. Am vrut să plătesc eu biletele, dar am ezitat puțin când am auzit că e vreo două sute de dolari de persoană. Aleksander avea alte planuri, oricum.

   Așteptăm acum ca balonul nostru roșu cu flori albe, rezervat pentru VIP, să fie gata. E superb, însă pilotul care se fâțâie pe lângă el și pare că fredonează îmi dă impresia că are câteva țigle lipsă.

   — Nu mai pot să mănânc asta, mă plâng, uitându-mă la imensa mea vată.

   — Nici nu mă miră. E a doua pe care ai luat-o.

   Mă strâmb. Îmi scot un pachet de șervețele umede din rucsac și îi ofer și lui unul.

   Pilotul își flutură mâinile spre noi, de parcă ar cere ajutor de pe o insulă pustie unui elicopter aflat în zbor.

   — Haideți, mes pigeons! Yehudi Machuv e gata să vă elibereze aripile, să vă trimită în zbor spre cerul albastru! Viens à moi!

   Aleksander își strânge buzele și oftează.

   — Urăsc francezii, murmură.

   — E din cauza antrenorului Le Gauthier? îl întreb, deși expresia feței sale spune tot. Nu mi-ai zis ce ai făcut cu echipa de baschet.

   Amintirea zilei în care m-am trezit cu el peste mine pare atât de îndepărtată și de plăcută, deși atunci chiar mă credeam în stare să îi frâng gâtul.

   — M-a dat afară, ridică el din umeri. Oricum, nu prea mai aveam timp de baschet. Erau multe antrenamente, meciuri prin diferite colțuri ale statului și chiar în celelalte. Era extenuant.

   — Ce ai făcut să îl enervezi atât de mult?

   Ezită câteva momente și nu pot să văd ce oglindesc ochii săi în spatele lentilelor.

   — M-am culcat cu fiica lui, îngăimă. A pretins apoi că a fost virgină și aproape m-am trezit cu două cereri în căsătorie din partea lor. Nu știam că sunt atât de demodați!

   Deși mă înțeapă ceva în inimă când aud de altă aventură de a sa, nu îmi pot înfrâna râsul.

   — Te-ai culcat cu Jessica? Săracul de tine!

   — Așa o chema?

   Văzând cât de impacientat devenise pilotul, ne-am îndreptat spre el și ne-am urcat în nacela spațioasă, care semăna cu o mare cutie de nuiele împletite. Balonul părea un nor imens deasupra noastră, iar flacăra ce ieșea din arzător era de vreo două, trei ori mai mare decât mine.