Oase și Săruturi (SUFLETE ISPĂȘITE #1)

21. Sistolă, diastolă

   Petrec următoarele două zile fugind între secția de poliție și hotel. În dimineața cu pricina, când m-am dus iar în casa lui Sason, nu a fost deloc greu să bocesc și să urlu. De fapt, am reacționat așa cum ar face oricine care și-ar vedea cel mai bun prieten spânzurat. Când l-am zărit cu ștreangul la gât a fost ca și cum nici nu l-am asistat în ultimele sale momente de viață. Șocul și durerea au fost reale.

   Vecinii m-au auzit imediat, au dat buzna și au sunat la poliție. A venit și ambulanța, dar nu au făcut decât să constate decesul. Polițiștii au început imediat să investigheze locul, să ne ia mărturiile, să încerce să afle tot. Am fost principalul suspect pentru câteva momente, deși era limpede că a fost o sinucidere. S-au uitat peste înregistrările tuturor camerelor de filmat din sat, mi-au cercetat lucrurile... pentru o clipă mi-a fost teamă că aveau să citească tot ce scrisesem în agendă, însă atunci când au văzut manuscrisele pe care le-am luat cu mine, și-au dat seama că sunt editor și au lăsat-o baltă. Rabinul Avraham mi-a luat apărarea, spunând că a fost de față atunci când Sason și-a exprimat dorința de a mă vedea o ultimă dată.

   Mă întreb dacă ar mai fi făcut același lucru de ar fi știut că am început să cred în Iisus Hristos și că nu mai sunt aceeași fată credincioasă pe care o știa. Evreii nu m-ar mai fi crezut una de a lor dacă le-aș fi spus că Mesia a venit deja și că nu e un simplu profet, așa cum toți îl cred.

   Ancheta s-a încheiat la scurt timp după aceea. M-am ocupat de una singură de înmormântarea lui Sason, deși unii dintre vecinii săi mi-au dat câte o mică parte din banii lor pentru a face toate aranjamentele cuvenite. Dar pe ultimul lui drum abia de a mers o mână de oameni.

   Strâng puternic piatra albă în mână în timp ce îi privesc mormântul pustiu. Sub menora pictată cu pricepere, înconjurată de flori, sunt înșirate câteva inscripții în ebraică: Aici se odihnește Sason, fiul lui Fihel, iar apoi apar cuvintele în engleză:

Sason Kaplan
24.02.1995 – 02.05.2018
Fiu și prieten îndrăgit
Nu te vom uita niciodată

   Aproape că izbucnesc în râs când citesc iar și iar puținele cuvinte ce sunt scrise pe mormântul cenușiu. Sason era o persoană formidabilă; merita mai mult de atât.

   În timp ce așez pietricica alături de celelalte, mă întreb dacă voi afla vreodată ce cuvinte vor fi scrise pe mormântul meu, dacă aș râde știind minciunile din spatele lor sau dacă aș plânge de tristețe.

*

   Terasa hotelului e pe jumătate plină și abia aud niște cuvinte care par adresate mie peste râsetele oamenilor:

   — Deja m-ai uitat, craci-lungi?

   Nu l-aș fi recunoscut dacă timbrul vocii lui nu mi-ar fi intrat deja până în măduva oaselor. Stă la o masă rotundă cu un pahar de iced coffee, a cărei aromă de tiramisu plutește prin aer. Poartă o pereche de bermude albastre, o cămașă albă cu mâneci scurte, deschisă la primii nasturi, o pălărie de paie și o pereche de ochelari de soare pe care o recunosc după marcă și costă cât biletul meu de avion. Pare rupt dintr-o revistă de modă care prezintă trendurile pentru vara asta.

   — Visez oare? întreb gânditoare în timp ce mă îndrept spre el.

   — Mă visezi des, Tavora?

   Mă așez pe scaunul din fața lui și parcă zâmbesc cu adevărat pentru prima dată în ultimele zile. Își coboară ochelarii pe nas, iar ochii lui albaștri mă ațintesc curioși.

   — Ce păcat că numai eu pot ști asta. Ce cauți aici, Aleksander?

   Mă ignoră pentru câteva clipe. Își ridică o mână și un chelner apare imediat în dreptul nostru, de parcă îi mirosise deja suma mare de bani din portofel. Mă privesc amândoi până când îmi dau seama și comand o limonadă ce îmi este așezată în față două minute mai apoi.