Oase și Săruturi (SUFLETE ISPĂȘITE #1)

27. Georgia

   Încă țin strâns paharul de șampanie în mână, de parcă așa aș putea mângâia amprentele pe care degetele lui Reuvel le-au lăsat pe cristalul ce lucește când acaparează câte o rază de soare.

   Nu mi-am mai văzut fratele de câteva luni bune, am avut momente în care mă îndoiam că mai era în viață, iar acum e aici, la câțiva pași depărtare.

   Am o multitudine de gânduri care îmi întunecă mintea și care mă împiedică să înțeleg ceva din slujba pastorului care ba citește din Biblie, ba îi privește pe tinerii miri. Aleksander e lângă fratele său, fiindu-i cavaler de onoare, în timp ce o prietenă uluitor de frumoasă de-a Henriettei este domnișoară de onoare.

   Cu toate că amândouă par să fie zeițe ale frumuseții întruchipate, Aleksander nu încetează să mă privească, deși amândoi încercăm – nu prea bine – să păstrăm planul inițial: că suntem doar colegi de facultate și că eu am venit doar la invitația lui Eglamour.

   Frederick cască plictisit în timp ce se tolănește mai bine pe scaunul din stânga mea. Pe cel din dreapta, doamna Octavia îl privește încruntată. Coretta Black se întoarce de pe scaunul din față și își mustrează fiul.

   Frederick își dă ochii peste cap și își îndreaptă spatele, apoi își aranjează mai bine cămașa șifonată.

   — Mai durează mult? O să fac insolație! mi se plânge în șoaptă.

   Îl ignor, străduindu-mă să nu mă topesc la rându-mi din cauza căldurii. Nu pot să ascult jurămintele Henriettei pentru că puștiul se apleacă spre mine și mai că își lipește buzele de urechea mea.

   — Ce frumos din partea lui Aleksander să își petreacă majoratul alături de tine în Israel, în timp ce nouă nici măcar nu ne-a răspuns la telefon!

   Privesc cu ochi mari în jur, căutând pe oricine care ne-ar putea surprinde astfel. Sunt confuză. Majorat? Știam că Aleksander nu mai avea mult până să facă 21 de ani, însă nu m-aș fi așteptat să nu-mi spună că era ziua lui. În ce zi a fost? Ce am făcut atunci? I-am făcut aniversarea plictisitoare, am dormit până la apusul soarelui? I-am furat mâncarea din farfurie?

   — Ah, nu știai! Frederick constată, nu prea surprins.

   — Taci din gură! mârâi printre dinți. Asta e nunta fratelui tău.

   — Mare scofală, pufni. De parcă asta ar face-o pe Henrietta fidelă peste noapte.

   Își așază brusc o mână pe genunchiul meu, în timp ce pe cealaltă și-o așază pe spătarul scaunului și își plimbă degetele printre șuvițele mele.

   — Tavora, îmi rostește numele, sunând ca torsul unui motan. Nu pot să mi te scot din minte încă din noaptea aia. Mă gândesc neîncetat la tine, te visez... ceea ce e dezgustător, căci ești o femeie ușoară și materialistă...

   Înghit dezgustată în sec și îmi ridic privirea. Aleksander e acolo, lângă altarul improvizat, acoperit cu flori, și urmărește fiecare atingere a lui Frederick pe pielea mea. Cele două rânduri de scaune din față par să nu ascundă nimic, de parcă nici măcar nu ar exista.

   Am un déjà vu.

   Același lucru s-a întâmplat și la înmormântarea lui Vladimir.

   Frederick îmi mângâia brațul, pretinzând că mă consolează, iar fratele său urmărea totul cu ochi critici, doar că atunci nu era nimic între noi.

   — Și nu m-aș fi gândit vreodată că o să ajung să mă îndrăgostesc de o femeie ușoară, Frederick continuă, șoapta lui făcându-mi pielea de găină.