Scormonind printre lacrimi, îmbătând golurile cu cruzimi,
Materia se leagănă printre ipoteze, iar somnul se strânge în atomii corpului.
Nici spiritul, nici viața, nici sufletul nu mai gustă din aceste profunzimi,
Marginile lumii strângând în palme transfigurarea visului.
Deficiența biologică arde ilicit păcatul afoniei,
Voința în putere alunecă, vizând ludicul rostogolirii.
Toate moleculele simt vulcanii aburind pe meleagurile agoniei,
Veșnicia extaziind sufletul de oboseala devenirii.
Eferverscența clipelor se însumează în decor,
Timpul sugerează sângelui să înghețe acel simbol.
Tinerețea crește în nehotărârea organică, generând un fior,
Bătrânețea transpiră în mâinile haine ale criminalului obstacol.
Cablurile metafizice ale ființei se înfruptă din adevăr,
Legând de inimi principii, legi și jurisdicții asumate.
Valurile acoperă tainele și patologiile unui neastâmpăr,
Învrăjbind în neștire sinonime și antonime preluate.
Subiectul substanței se pierde printre particule, predicatul rămânând neacompaniat,
Amăgirea speranței jucându-se cu începuturi și sfârșituri.
Conștiința păcatului se fixează în inferioritate, ca un tovarășesc prizonierat,
Viitorul bătând indignat în geam, iar pleoaplele deschizându-se ca niște hăuri.
Cineva pretinde mântuirea acestui înnobilat vierme,
Lașitatea decretând necesitatea iluzorie a definitivului.
Tragedia propriei existențe spargând aceste norme,
Și viața devine pseudonimul absolut al divinului.
CITEȘTI
Hominoizi și eoni
PoetrySă lupți pentru esențele vieții presupune infinite lucidități, nenumărate rostogoliri și eterne victorii. Să te întâlnești cu tine la un colț de suflet, să te privești drept în ochi și să îți confrunți ființa - asta înseamnă să tinzi spre a opri ac...
