Îmi caut răspunsuri în arborizațiile neuronilor
Și înot în insulină cu diverse amplitudini.
Mă uit la stelele vieții, străfulgerate sub tensiunea oaselor
Și îmbrățișez agonia devenirii din oameni.
Revărs emoții în glicogenul valurilor
Și mă regăsesc pretutindeni.
Vreau să-mi înec intensitățile privirilor
Și nu reușesc să înțeleg la ce consens ajung acești termeni.
Mă uit la trupu-mi oropsit de singurătate,
Și-mi cicatrizez în suflet un strănut.
Aștern în miere gândurile-mi culminante
Și ating un alt sentiment, dorind să îl asmut.
Bolborosesc amintirile-mi asfixiate
Și-mi cer să nu le acopăr cu vreun substitut.
Îmi sting smasmodicele cugetări, înlocuindu-le cu confuzii aglutinante
Și-un lapsus oniric mă ademenește în al minții infinit conținut.
CITEȘTI
Hominoizi și eoni
PoesíaSă lupți pentru esențele vieții presupune infinite lucidități, nenumărate rostogoliri și eterne victorii. Să te întâlnești cu tine la un colț de suflet, să te privești drept în ochi și să îți confrunți ființa - asta înseamnă să tinzi spre a opri ac...
