De lumea palpabilă el s-a înstrăinat
Și mintea într-o mare de gânduri i s-a învolburat.
De lumea aceasta crudă el s-a detașat
Și sufletul în fața Sinelui și l-a curmat.
Cu mâna întinsă milă a cerșit
Până ce a constat că este ceva greșit.
S-a prosternat în fața adevărului necontenit
Și a mușcat din el cu poftă, ca și cum ar fi fost un act ilicit.
A ales să-și cearnă conștiința în lacrimi sfinte
Și pe monștii interiori să nu-i alinte.
A ales să se joace cu flăcările nesfârșite
Și iadul interior să-l depășească prin mii de cuvinte.
Și-a testat demonii rând pe rând
Și pe fiecare în parte l-a venerat plângând.
Le-a mulțumit pentru ceea ce a învățat și i-a admirat arzând
În gând tactici de reparare a daunelor preparând.
A stat în cercul vieții și l-a încercat pe cel al morții.
A îndrăznit să descopere taina libertății.
A luptat și a învins până la venirea dimineții.
A călcat peste toate cu arta delicateții.
S-a așezat în mijloc și la cer s-a uitat
Urmărind timpul cum devine tot mai cizelat.
S-a ridicat și în interiorul reabilitat s-a gravitat
Călăuzit fiind de cum este să fii nelimitat.
CITEȘTI
Hominoizi și eoni
PoesiaSă lupți pentru esențele vieții presupune infinite lucidități, nenumărate rostogoliri și eterne victorii. Să te întâlnești cu tine la un colț de suflet, să te privești drept în ochi și să îți confrunți ființa - asta înseamnă să tinzi spre a opri ac...
