Hidden

Capitolul 1

CAPITOLUL 1

Jason se sprijini de peretele vechi al blocului și îl privi pe adolescentul agitat din fața lui. Și-a încrucișat brațele la piept și a răsuflat plictisit. Mai avea și altă treabă înafară de a sta după un copil. O treabă mult mai importantă decât asta. Și-a trecut o mână prin părul lui șaten, făcându-l și mai ciufulit decât era.  

Simțea că ceva nu este bine, că ar fi trebuit să plece. Dar trebuia neapărat să ia banii de la acest copil bătut de soartă, din păcate. Nu prea mai avea răbdare, era obosit deoarece nu mai dormise de două zile. S-a întins puțin, oasele lui trosnind. 

— Nu am tot timpul la dispoziție, unde îmi sunt banii, Gideon? 

Gideon și-a frecat mâinile una de alta, neliniștit. Îi era frică de el și din păcate, el era falit. Acum chiar avea un motiv de îngrijorare. Jason McCann nu ierta pe nimeni, și mai mult ca sigur nu era el o excepție. Acum regreta că s-a băgat în aceste treburi murdare, trebuia să-și asculte fratele mai mic care mereu îi sfătuia și încerca să-l aducă pe drumul cel bun.

— Nu am niciun ban, Jason. Dar jur că până mâine fac rost! a spus Gideon, imediat. 

Jason a gemut și și-a lăsat ușor capul pe spate. Gideon trebuia să-i aducă banii în seara asta! Nu îi mai putea da nicio șansă. Jason a scos pistolul pe care îl avea la spate și l-a îndreptat încet spre Gideon, care înghițea întruna în sec.

— Îmi pare rău, Gideon. Chiar îmi pare.

Și atunci a apăsat pe trăgaci, împușcându-l pe adolescent în cap. Și-a scos telefonul din buzunar și a apelat numărul lui Dean. El întotdeauna curăța după Jason. Când a răspuns, Jason i-a spus să vină la locul unde l-a omorât pe adolescent și să-l ia. Îi venea rău și să vomite. În ultimul timp nu îi mai făcea așa mare plăcere să omoare oameni. A făcut căția pași, dar s-a oprit când un zgomot de girofar s-a auzit. Poliția era aici. 

Ochii lui s-au bulbucat și și-a întors încet capul în spate. La o distanță medie, două mașini de poliție se aflau. A răsuflat puțin speriat și a început să o ia la fugă. Era totuși bucuros că polițiștii nu l-au observat încă. Dar cadavrul era încă acolo și Dean trebuia să vină. A gemut frustrat. A presimțit că ceva rău o să se întâmple în seara aceasta, dar nu credea că poliția o să dea năvală peste el. 

Alerga fără direcție. Se ducea unde îi spunea instinctul, și simțul lui îi striga să se ducă în parcul din apropiere. S-a mai uitat încă odată în spate să vadă dacă cumva polițiștii i-au luat urma, înainte să intre în parc. Obosise de la atâta alergat, așa că se opri, așezându-se pe o bancă, lăsând capul în jos. Nu se putea duce acasă, risca prea mult. Trebuia să găsească neapărat o soluție.

După ce se odihnise cât trebuia, s-a ridicat de pe bancă, începând să meargă. Poliția nu dădea semne că este pe aici, așa că se liniștise puțin. Dar nu pentru mult timp, n-o să scape niciodată. Și-a îndreptat privirea la ceasul de mână de culoare neagră și s-a uitat la oră. Era aproape doisprezece noapte. Târziu. 

— La naiba, s-a auzit o voce din dreapta sa. 

Și-a îndreptat privirea spre locul acela și a văzut o fată cu părul șaten deschis și cu ochii așa de închiși, încât nu îi puteai vedea din cauza nopții. Era așezată pe jos și gemea de durere. Jason se întreba ce pățise. 

S-a îndreptat spre ea. Când a ajuns la fată, s-a lăsat pe vine, întinzându-i mâna. Fata s-a uitat la el puțin speriată. La o oră așa târzie, nimeni nu ar fi trebuit să fie în parc. Jason a văzut că îi este frică de el, așa că a oftat.