Hidden

Capitolul 5

CAPITOLUL 5

— Cine este Jason, Axel? a întrebat fata, punându-și mâinile în sân. 

Jason îl înjura pe Dean în minte de mama focului. Încă mai era amețit de la acel sărut și chiar nu gândea deloc coerent. Ce mama naibii să facă acum? Nu știa ce să spună. Jason era... La naiba, era el! Ce putea să spună acum? Nu-i venea nimic în minte. 

— Jason? Dean, sunt Axel, iar ai amnezie? a spus Jason, adresându-se blondului. Și nu, nu voiam să facem sex pe masă, nu suntem chiar așa de scârboși, mâncăm pe ea. O să ne bată Dumnezeu dacă facem asta. 

Dean și-a dat ochii peste cap. Da, știa că lui Jason nu-i păsa fix în momentul acela de Dumnezeu și de pedeapsa pe care ar putea s-o primească. Avea o fată, șatenă, - care sunt și preferatele lui Jason - cu forme criminale și poate și virgină, ceea ce și asta îi plăcea lui Jason. Virginele erau în vârful listei. Îi plăcea să conducă și să se simtă superior. Să fie el șeful. 

Charlie și-a mijit ochii și s-a uitat, ba la Axel, ba la Dean. Să aibă amnezie? Nu știe de ce, dar nu-l credea. Deși ar trebuii, la cât de nebun este Dean. S-a dat jos de pe masă și și-a tras bluza în jos, deoarece Axel o ridicase ca să-i mângâie abdomenul. Încă îi mai simțea mâinile pe talia ei, dar încerca să ignore această senzație.

— Cine este Jason?! a strigat încruntată Charlie. 

Axel și-a dat ochii peste cap. Acum Charlie era nervoasă la culme. Îi făcuse semn lui Dean să plece și el l-a ascultat. Charlie voia să protesteze și să-i spună blondului să stea, dar Jason a întors-o cu fața spre el, captându-i atenția. Charlie l-a prins de nas, strângându-l tare. Axel a țipat din cauza durerii. Ea chiar este un copil.

— Spune-mi cine este Jason! a silabisit nervoasă. Și să nu îndrăznești să mă minți, Axel, pentru că jur pe ce am eu mai scump că te las pe drumuri, a rostit Charlie cu venin în voce. Ura să fie mințită. 

Axel a înghițit în sec, prinzând-o de mână pe Charlie și ea i-a dat drumul la nas, făcându-i semn să vorbească. Și acum ce să facă? Nu știa ce să spună. Se simțea ca un nenorocit de mut. 

— Păi, știi... Când eram mai mici ne jucam de-a detectivii și... 

— Afară din casă, acum! a strigat Charlie la el. Să te întorci când ai de gând să-mi spui adevărul, a rostit supărată. Afară! a strigat din nou când a văzut că Axel nu se mișca. 

Jason și-a luat mâinile de pe talia ei și a ieșit din bucătărie. O să-l toacă pe Dean, serios. Cum a putut să fie așa de prost? Doar îi spusese că aici îl cheamă Axel! Oh, Doamne, o să-l omoare! Acum, nu știa ce să facă. Dacă nu-i spunea adevărul lui Charlie, rămânea fără locuință și fără ea.

A ieșit din casă. Nu știa unde să se ducă, așa că s-a așezat pe scări, lipindu-și capul de balustradă. A oftat și a început să se gândească. Avea de ales: 

1. Să se ducă în casă și să-i spună cine este cu adevărat.

2. Să se ducă în casă și să-și ia hainele ca mai apoi să plece.

3. Să se ducă în casă și să-și pună privirea profesionistă și s-o mintă. Dar de data aceasta să se chinuie. Și sincer, chiar asta avea de gând să facă. Doar nu este prost, nu poate să-i spună adevărul deoarece ar chema poliția și el ar fi fost arestat.

S-a ridicat de pe jos și a intrat în casă hotărât, a tras adânc aer în piept, văzând-o pe Charlotte cum stătea liniștită pe canapea, mâncând lapte cu cereale și uitându-se la Tom și Jerry. Râdea de numai putea la cum se luptau pisica și șobolanul acela. Ei chiar nu-i păsa că Axel plecase.