M-am trezit la spital,ma durea tot corpul,aveam o branula.Alex era de asupra mea,era trist.Eram putin confuza.
-Te-ai trezit.Imi pare rau pentru tot...
Il intrerup.
-Copilul!!!Ce s-a intamplat?
Incepusem sa plang.
-Ami...Calmeaza-te!
-Spune-mi!
Incepe si el sa planga.
-Ai avut un atac de panica si atunci a inceput avortul...Ai cazut de pe scaun si am vazut ca erai plina de sange,am sunat la ambulanta,dar era prea tarziu.Doctorii au zis ca avortul incepuse cu o ora inainte,dar nu ai stiut.
-Nu pot sa cred...
Plangeam in hohote.Alex ma strangea in brate,plangea si el.
Doctorul intra in salon.
-Va rog sa ma calmati,nu va face bine starea asta.Ideea e urmatoarea,imi pare rau ca trebuie sa va dau tot o veste proasta dar este posibil sa nu mai puteti face copii vreodata...A fost un avort spontan,dar...vom vedea dupa cateva luni cat de bine va refaceti.Ramaneti internata in seara asta,ati pierdut mult sange si ramaneti sub supraveghere.Imi pare rau.
-Calmeaza-te ,Ami!
-Cum sa ma calmez?!Nu iti dai seama ce simt.Pleaca de aici!Iesi!
-Mai bine o lasati putin singura sa se regaseasca,spune doctorul.
Alex iese din sala.
Plang pana la epuizare...Sedativele isi fac efectul pana la urma si adorm.Simt o respiratie langa mine,copilul meu...Puteam sa fiu mama,sa fin fericit.
In ciuda a tot ce am simtit la inceput,acum voiam copilul asta...Imi pare rau,copilul meu...Imi pare rau.
