Noua Generaţie | Apocalipsa

Drum închis

Era poate ora 12 când înaintînd prin peșteră am dat de ceva interesant.

Drumul principal încă continua însă pe lângă asta am dat de o gaură care ducea mai adânc.

- Eu zic să ne continuăm drumul prin mină, cine știe unde ar duce puţul ăsta.

- Și eu sunt de acord cu Logan, mâncarea care ne-a rămas ne mai ajunge pentru 6 zile, nu avem timp pentru excursii in adâncuri.

- Eu nu știu ce să spun, dacă dăm de uraniu curat pe un drum de vreo 3-4 km.

- Nu avem de unde să stim.

- Hai să vedem.

-Ok, să pornim.

Am mai mers vreo 300 de m până când am dat de un indicator vechi.

ATENŢIE!  Nu intraţi !
Zonă cu grad ridicat de radioactivitate.

- Ei și acum ce?

-Intrăm, nu avem la ce ne întoarce.

- Bateria lanternei mele nu mai ţine prea mult, vom rămâne in întuneric.

-E ,ok, telefonul meu are bliţ.

-Apropo, cum de încă nu s-a descărcat?

-Telefonul mai are încă... Încă 39% ,iar ceasul 12% ,cum ies de aici merg intr-un magazin normal de electronice și-mi voi lua ceva calitativ.

- Eu cum ies de aici, voi sta la soare vreo 3-4 ore doar ca să mă bucur de el.
Mi-i dor de bătrânul soare.

Am râs. După ce a glumit, Luis, s-a oprit brusc.

-Luis, esti bine.

-Da, da, mi s-a părut ceva.

-Ok.

Apoi a ameţit și și-a pierdut echilibrul, eu l-am prins la timp, dar acesta leșină.

-O ,nu!

-Se pare că radioactivitatea l-a afectat și pe el.

Mi-am dat seama ce se intampla. Cu Logan am fost norocoși că am dat de cablu, iar Luis știa cum să facă transfuzia, dar dacă Luis o paţea exact asa, era pierdut. In următoarea fracţiune de secundă am făcut ceea ce ar fi făcut un zombie, o creatură fără minte care doar se mișca fără tolc, asa că m-am apropiat de el și l-am mușcat.

L-am mușcat atât de tare încât s-a ajuns până la sânge, ceea ce era normal fiindcă saliva mea trebuia să facă contact cu ADNul lui.
S-a trezit instant.

-Will, ce-ai făcut?

-Te-am mușcat, ca să nu mori de cancer cum mai n-a făcut-o Logan.

Logan stătea intr-un colţ, nu a făcut nici o mişcare, nici măcar când l-am mușcat. Era foarte liniștit ,el doar privea.

-Esti nebun?! N-am dormit de 2 zile, e normal să ametesc sau să leșin!

-Ups.

-Ups?!  Acum am o mutaţie genetică.

-Luis, imi pare rău, am spus eu serios, deși voiam să râd nu prea ştiu de ce.

-Nu vorbi cu mine. 

-Haide, omule!

-Nu vorbi cu mine!

-Și dacă păţeai ceva din cauza radioactivitatii?

- Esti nebun?  Oare asa e mai bine?

-Imi pare rău.

- Asta nu repară cu nimic lucrurile.

- Bine, va trebui să accept asta, timpul înapoi nu-l poţi întoarce, dar să stii că nu te iert.

- Bine, bine.

- Aţi observat că s-a făcut mai cald?

Mi-am verificat ceasul care cu greu mai rezista din cauza radiaţiei.

- 26° C ,temperatura a crescut cu 10 grade pe scara celisus in ultimii 200 de m, asta e rău.

- Continuăm.

După încă vreo 600 de metri pe care i-am parcurs prea greu, temperatura a ajuns la 41° C ,temperatura crestea, iar noi eram tot mai slabi.  Era imposibil să parcurgem tot drumul. Și nu era temperatura de vină, am observat că oxigenul era tot mai greu de respirat, iar asta ne provoca ameţeală. La un moment dat m-am oprit și ca un lider ce-și preţuieşte fiecare soldat, am spus:

- N-are rost, asta e moarte sigura.

-Nu avem ce face.

-Ba da, ne putem întoarce înapoi la gaura ce ne adancea, nu vă pot promite condiţii mai bune, dar acolo oxigenul poate fi respirat .

-Și dacă murim de foame?

-Imi pare rău, dar eu nu mai pot să merg pe aici.

-Will, nu putem renunţa!

-Ba da, put...

Luis povestește

W

ill ameţi, iar apoi leșină. Nu am reuşit nici eu și nici Logan să-l prindem, totul s-a întâmplat prea rapid și neașteptat.

-Will, Will, trezeştete odată.

Încă respiră, asta e bine. L-am luat in spate și am făcut cale întoarsă până la acea gaură, acolo am rămas să  innoptam.

Will încă nu s-a trezit, asta era foarte rău, și nu pentru că nu înţelegeam de ce nu-l pot trezi, ci pentru că nu înţelegeam ce are. Adică corpul lui putea rezista la radiaţie, dar de ce a leșinat, oxigenul sau căldura nu pot fi o problemă deoarece eu și Logan nu am păţit nimic, el însă a leșinat.

Apoi am început să-i observ schimbările. Și odată cu ele mi-am dat seama de cauza leșinului. Culoarea părului trecea înapoi la culoarea lui specifică și bănuiesc că și ochii îi treceau de la albastru spre verde.

Asta m-a pus pe gânduri. Toate schimbările astea:  culoarea ochilor, a părului, superauzul, vedere nocturnă, i-au apărut după incidentul din aeroport când după nenumărate muscaturi, el a devenit jumate om, jumate zombie. Deci dacă ar fi să gândesc logic, tot ce era zombie din el s-a dizolvat la contactul cu substanţe radioactive, deci reiese că el e om, iar noi am descoperit slăbiciunea acestor creiere fără creier (joc bun de cuvinte) este Radioactivitatea, asta imi va fi de folos mai târziu, dacă reuşesc să ies de aici.

In fine, a fost o zi grea, dar mâine pornim spre noi provocări. Nu am idee ce ne asteaptă mai departe, dar dacă ies de aici, zău că mă voi închina la soare.